luni, 23 iunie 2008

Moartea

Nu te simti, chiar si asa, mult prea aproape de ea?

What should I say?

Sunt indragostita de o idee si de o briza ce poarta in bratele ei un parfum cunoscut din copilarie. Ma joc cu posibilitati si las loc interpretarilor gresite. Mi-e dor de ceva ce nu am cunoscut pana acum. Dar, cel mai mult, mi-e dor de tine. Ascult aceleasi melodii in fiecare zi si descopar mereu sunete noi, cuvinte care ma farmeca pe loc. Nu te-am visat decat o singura data. Si chiar si atunci eram pierduta, disparuta, moarta. Ciudat, cel pe care l-am iubit m-a adus in starea in care sa simt lucrurile astea cu adevarat. Cel mai mult doare atunci cand persoana iubita este cea care te omoara. Sa-ti spun povesti? Dorintele mi le stii. Dupa cum spune Amelie Nothomb: "dorinte de portareasa". As vrea sa am povesti ca ale tale. As putea sa iti spun ce imi canta vantul, in miez de noapte, pe plaja, in jurul focului. As putea sa iti spun de prima mea intalnire cu istoria in Egipt. Mi-ar placea sa iti spun cum am ajuns sa fiu persoana pe care o stii tu, acum. Cred ca mai mult le-as povesti pentru mine, inca o data, analizand situatii si cuvinte care le-am purtat cu mine in trecut.
E cald. Second hand faith. Ai mei sunt cretini. Ma enerveaza, dar nah, ce pot sa fac? Ii ascult, caci sunt fata cuminte. Doamne, nici nu vor sti ei cat de mult visez eu clipa in care nu ii voi mai vedea in fiecare zi. Sa ma descurc pe cont propriu, fara ei, fara ajutorul lor, fara telefoane date. Si nu mai e mult pana atunci. Am asteptat atat. Am si eu o virtute mica pe acolo: rabdarea.
Mi s-a schimbat starea de cand am inceput sa scriu idiotenia asta. Nu, nu ma intereseaza. Nu ma intereseaza lumea voastra. Nu.

joi, 19 iunie 2008

problems

Se pare ca scriu cam siropos. In alta ordine de idei, trezesc pasiuni ce dureaza prea mult timp in persoane de o varsta inaintata. Victor ajunge maine in Bucuresti. Si eu stau si ma gandesc la existenta mea subreda. Noaptea trecuta a fost cu adevarat o experienta nefasta.Am fost lovita din trei parti diferite. Azi am vrut sa beau, sa uit. Nu am reusit sa-mi termin nici macar cel de-al doilea pahar de vin. Cafeaua a ajutat. Din cauza asta sunt eu acum ceva mai fresh. Nu mai merg in Jack pentru o vreme. Cateva luni probabil. Nu am absolut nici o directie in vara asta. Majoritatea oamenilor pe care ii cunosc lucreaza, numai eu stau pe bara si urasc chestia asta. Eh, fuchitol. Dintr-un anumit punct de vedere, vreau la scoala. Macar atunci ma gandeam mai putin la problemele mele. Nu aveam timp. Teme, ore, copiat etc. Nu stiu, e aiurea rau. Si cam toate lucrurile astea care te darama m-au lovit la 16 ani. Ma rog, nu sunt lucruri grave, ca am talentul de a da peste oameni care au probleme mult mai mari ca mine. Asa ca fie, imi trec toate problemele in tacere, in viitor. Ce dracu, oricum nu ajuta sa spui ce te doare. Vreau sa ma mai simt ocrotita...Vreau sa ma mai joc cu Vladut (e un copil tare fain si tare dulce). Vreau sa se simplifice lucrurile. Da, asta vreau. Simplu. Direct. Monocromatism pentru o zi. Un om fara secrete, fara trecut, fara viitor, doar prezentul. Simplitate. Atat. E mult, stiu. Cer prea mult. Asa ceva rar se gaseste. Credeti-ma, stiu.

marți, 17 iunie 2008

lemn

Lemn. Toata fiinta ta este prefacuta in lemn. Incerc sa te ating, dar pana cand degetele mele intinse ajung la obrazul tau, te evapori. Ma trezesc tremurand. Ma dau jos din pat si aprind lumina care imi inunda camera precum imaginea unui amant in doliu. Stiu ca, in acest moment, tu te-ai trezit dintr-un vis cutremurator in care dispari inainte ca mana mea intinsa sa te atinga. Aprinzi lumina. Te asezi din nou in pat si te gandesti la moarte. Iti imaginezi cum ar fi fara mine si alungi imaginea asta din minte inainte ca ea sa te poata consuma precum flacara mistuieste o lumanare in biserica. Iei o carte la intamplare de pe raft. "O iubeam". O arunci nervos si neglijent pe noptiera. Incerci sa iti controlezi miscarile si imi formezi numarul de telefon. Raspund si stam in tacere amandoi, deoarece visul coboara tot mai mult asupra noastra. Imi ceri sa vin la tine.
Sun la usa si te gasesc purtandu-ti fiinta in brate, iar buzele tale cauta cuvinte sa ma intampine. Te sarut, incercand sa sterg amintirea asta nefasta cu iubire si dorinta in miezul noptii. Te privesc si te gasesc schimbat. Ochii tai deseneaza greieri in intuneric. Inchizi usa. Ma intrebi daca vreau o cafea si o primesc, dorind ca asta sa altereze unele consecinte. Clinchetul ibricului de alama. Oftatul tau. Lumina din mine. Totul pastreaza amprenta visului. Merg in bucatarie si te cuprind cu tot sufletul in brate. Te intorci, imi privesti chipul obosit si imi saruti mainile. Te adun in mine, filtrand greselile ivite intre noi.
Geamul e deschis. Un fluture intra in camera. Ii urmarim zborul si incercam sa deslusim propriile noastre vieti in el. Iti aprinzi o tigara. Ma privesti indemnandu-ma sa zambesc. Surad. Mai mult nu pot. Imi beau cafeaua, iar tu te asezi pe scaun. Iti urmez exemplul. Noaptea coboara peste noi si te vad zambind, urmarind fluturele. Termin cafeaua, ma ridic si ma duc in dormitor. Hainele formeaza un morman pe podea si te astept sub patura. Un insomniac asculta melodii de jazz in surdina. Tu intarzii. Tu te transformi cu toata fiinta in lemn. Lemn.

iedera

Iedera coboara incet si sublim de la etajul patru, ultimul, al blocului tau. Nu, stai linistit, doar visez la iedera, nu stau impopotonata in fata casei tale. Astept doar o veste, o ruga care sa imi poarte pasii acolo si atunci voi suna la sonerie si voi intra in apartamentul tau. O sa ma privesti precum o naluca din alte timpuri si o sa-mi scrii sute de balade pe servetele de hartie. Apoi le vei arde, efemere ca si clipele in care voi sta asezata pe canapeaua ta. Vom surade in timp ce o sa ne bem ceaiul din cesti albastre, mari, de portelan si vom fuma, iar fumul se va raspandi in jurul nostru precum amintirile care ne leaga. Iti voi povesti istorii scurte din vremea inocentei mele, de dinainte ca tu sa ma fi atins cu mintea ta. Restul serii vom ramane imbratisati si iti voi privi chipul pe care il visez acum. Tu stiu ca o sa taci, o sa fii doar o poza a fiintei tale, incolacita langa mine, inconjurati amandoi de pernele astea aduse din Turcia. Lumina va fi stinsa, iar eu voi aprinde o lumanare, amintire, dorinta, subterfugiu. Vei intra usor intre coapsele mintii mele, ametit de parfumul de iasomie care se prabuseste peste trupurile noastre, dezmierdand pielea. Atunci ma vei atinge cu vorbe, imagini, ganduri, pana in clipa in care amandoi vom fi mai aproape unul de celalalt, pana cand vom adormi ca doi copii in livada bunicii.
Ma trezesc din gand si amorteala asta placuta. Suna telefonul. Iti recunosc vocea tremuranda care ma cheama in casa ta. Rochia imi acopera trupul care tanjeste dupa halatul tau alb precum peretii dormitorului, iar eu incui usa, cobor scarile si te gasesc, al meu, in spatele usii apartamentului.

te stiu departe

Te ştiu departe, dar un singur telefon poate să îmi trezească imaginaţia şi te văd stand la birou, cu ochii în calculator şi cu mintea la parfumul părului meu. Închid ochii şi îţi ascult vocea comunicându-mi banalităţi. Ascult bătăile inimii tale pe care le ghicesc şi le număr şi mă gândesc la cănile cu cafea băute până în momentul de faţă.
Se înserează. După cum îmi e obiceiul, vin şi te iau din faţa casei tale, gândindu-mă cu interes la ceaiul pe care îl voi devora peste câteva minute, într-un local cu lumini difuze, dar intim şi cald. Mă aştepţi în faţa porţii. Ochii tăi sclipesc pentru o clipă, apoi se întorc în tăcerea specifică abisului etern. Eşti obosit, îmi dau seama de asta. Rucsacul îl porţi neglijent pe umărul drept. Îţi aprinzi o ţigară şi mă prinzi de mână, nevrând să mă pierzi în întunericul care se lasă. Umbrele noastre dansează pe asfaltul străzii tale în timp ce Soarele îşi închină ultimele raze zilei ce stă să apună. Îmi spui că mă aştepţi de ceva timp, pironit cu privirea la capătul străzii de unde mă lasă autobuzul. Te sărut pe frunte şi te întreb unde ne vor purta paşii în seara asta. Nu îmi răspunzi. Continuăm să ne plimbăm, în tăcere, pe străzile astea pe care le cunoşti atât de bine.
După un timp în care doar îmbrăţisarea mâinilor noastre se pierde într-o pasiune lăuntrică, te opreşti brusc de parcă o fantomă din visele tale tainice ţi-ar fi traversat calea. Dai drumul mâinii mele şi te propteşti de peretele unei clădiri şi îmi ceri să plec, să te părăsesc acolo. Nu înţeleg, dar mă uit in ochii tăi şi ştiu că este singurul lucru pe care îl pot face. Mă îndrept spre cea mai apropiată stradă care iese în bulevard fără să mă uit înapoi, fără să plâng, fără să rostesc o vorbă. Tu te pierzi precum o umbră.

O ceasca de cafea cu lapte

O ceasca de cafea cu lapte. Atat e intre noi. Pe masa nu se mai afla nimic, doar mainile noastre impreunate, dezmierdandu-se si alintandu-se cu o stiinta izvorata din illo tempore. Ma uit mult timp la mainile noastre, simt pielea ta fina si cunoscuta. Oricat de mult ti-as iubi ochii, deocamdata sunt prea distrasa pentru a-i simti vibrand. Ai maini de poet, de om grabit, ursuz cateodata si intotdeauna cu un pas si un gand inaintea mea, insa eu te urmez, caci iti iubesc mainile de poet. Nu e decat atingerea usoara a degetelor tale pe mana mea intinsa spre ceasca. Ma uit la tine si vad o umbra asternuta pe chipul tau.
Ma ridic de la masa. Andries canta "Cea mai frumoasa zi", insa nici unul din noi nu are puterea sa il asculte. Imi iei mana intr-a ta si iesim din cafenea in ploaie. Se aude corul din catedrala. Cu mintea obosita ma gandesc ca as vrea sa mai asist la inca o predica, desi nu sunt catolica si nici crestina practicanta. Tu tii umbrela deasupra capetelor noastre. Eu ies de sub ea, plec de la bratul tau pentru a ma oferi ploii, iar tu privesti dansul meu cu acelasi amuzament nociv cu care privesti de obicei un copil construind castele de nisip. Imi refuzi invitatia la dans, desi e seara si nu e nimeni pe straduta asta din mijlocul Bucurestiului. Nici o balta nou formata nu scapa jocului meu, iar curand sunt uda pana la piele. Te indrepti spre mine, imi zambesti cu indulgenta, ma tii aproape de pieptul tau si ne indreptam spre casa ta. De data asta raman sub umbrela.
Urcam scarile. E atat de liniste pe straduta asta, in blocul asta gri, colorat doar de prezenta ta. Pasii ni se aud amplificati de mii de ori si ma tem sa nu trezim vreo fiinta, caci nu as suporta sa vad moartea unui alt suflet ascunsa in ochii sai. Cheile clipocesc in mainile tale, clanta cedeaza, iar usa imi dezvaluie interiorul atat de cunoscut. Te rog din priviri si prin strangeri de mana sa nu aprinzi lumina. Ma lasi in dormitor sa ma dezbrac de hainele ude, gasindu-mi protectie intr-un halat destul de mare si larg, dar confortabil si calduros. Ma primesti in sufragerie cu o ceasca de ceai de tei, caci stii ca imi place si speri sa ma scapi astfel de chinul unei raceli. Ma apropii de biblioteca ta fascinanta si imi trec degetele peste cotorul volumelor adunate de tine.
Imi soptesti numele. Ma asez langa tine pe canapea. Ma saruti pe tampla si ma tii in brate. Adorm cu capul pe umarul tau si uit de ploaie.

luni, 16 iunie 2008

visare

Stau intinsa in pat, patul tau care pastreaza mirosul trupului tau...Stau intinsa, tolanita precum o mare pisica si motai usor cu ochii inchisi. Aud apasarea degetelor tale pe tastatura. Esti aici, cu mine, in camera asta ce miroase a iasomie, tu lucrezi, iar eu ascult si te visez cum te gandesti, iar gandurile tale devin povesti vii pe cristalul monitorului. Eu dorm gingas si lenes pe puful pernei care si-a insusit forma capului tau. Dezmierd asternuturile si ma pierd in visarea unui sarut.
Departe se aud masini si un claxon incet. Un caine latra, iar un om vorbeste tare la telefonul mobil astfel incat aud ecoul vocii lui. Tu esti linistit si iti dregi glasul din cand in cand. Deschid un ochi, putin ca sa nu ma observi ca te privesc, si vad cum iti dai parul de pe fata cu o usoara nervozitate in gesturi. Apoi, inchid iar ochii si imi doresc sa vii in patul tau sa ma iei in brate. Eu - o alta posesiune a ta. Tu - un alt vis in care ma scald.
Sunt amortita. Imi schimb pozitia, iar arcurile saltelei scancesc usor. Sunt sigura ca te-ai uitat pentru o clipa la mine, comtampland noua asezare a trupului meu, amintindu-ti traiectoria pe care am simulat-o. Surad. O suvita de par mi s-a asezat gales peste fata. Pentru ceva timp, se da in mine o lupta de proportii: sa te astept sa te asezi langa mine si sa imi dai la o parte suvita sau sa imi ridic mana adormita si sa imi trimit firele de par la loc printre suratele lor? Devin iarasi atenta la tine. Te aud cum lovesti tastele si ma resemnez. Suvita este exilata, iar armonia restabilita.
Simt trecerea timpului, o calculez dupa ritmul respiratiei tale. Intunericul invaluie camera, iar singurele lumini sunt cele de la veioza biroului si monitorul calculatorului. Imi dau seama ca, in noaptea aceasta, nu voi stii cand te vei ridica alene de la birou si te vei aseza pe patul acesta langa mine. Ma hotarasc sa adorm. Inainte de a ma afunda in perna si in vis, deschid ochii si te mai privesc pentru o ultima oara. Esti concentrat asupra acelor cuvinte pe care le inventezi si nu ma vezi pe mine, cea reala, cea vie, pe care ai uitat-o la limita uitarii in intunericul asta. Esti departe si as vrea sa pot sa ma uit in ochii tai profunzi sa imi dau seama exact unde esti. Pot sa vad cat esti de obosit, iti tii spatele incovoiat ca si cand intreaga vina a existentei s-ar afla pe umerii tai. Nu pot sa nu ma abtin sa imi doresc ca supliciul din seara asta sa se termine mai repede, sa te pot primi in bratele mele care iti duc dorul. Ma uit la tine si iti soptesc, cu o voce franta: "noapte buna, dragul meu". Tu nu ma auzi, dar sunt sigura ca, in aceeasi clipa, mi-ai soptit si tu: "noapte buna, draga mea". Inchid ochii pastrand pe retina imaginea ta atat de iubita si dorita. Inchid ochii si sunt sigura ca o sa te visez numai pe tine, cu gingasia caracteristica indragostitului.
Apoi ma trezesc...

duminică, 15 iunie 2008

o imbratisare

Sa va spun o mica poveste.
Nu ma mai vazusem cu A. de vreo luna dupa incidentul cu "nu mai simt nimic" care m-a lasat si pe mine in aceeasi nesimtire. Apoi, pe 21 martie, intr-o frumoasa zi de vineri, la dirigentie are profa ideea nemaipomenita de a merge la teatru toata clasa. Alesesem eu "Inima de caine" si vroiam sa ma interesez de data, ora, pretul biletelor, rezervari, toate lucrurile de care trebuie sa te interesezi. Inainte de ora de romana, mi-am dat seama ca un coleg are o revista TimeOut si l-am rugat sa mi-o imprumute. Nu am reusit sa scot de acolo decat numarul casei de bilete si apoi am trecut in revista revista. M-am holbat pret de cateva clipe la articole si apoi dau peste sectiunea de concerte unde aflu de un concert Travka, in Clubul Taranului, pe data de 21 martie. La inceput nu mi-am dat seama si am crezut ca ratasem concertul cu cea mai frumoasa nestiinta. Am aruncat revista intr-o doara si m-am indreptat spre banca mea. Apoi, mi s-au aprins majoritatea beculetelor si neuronii atat de pomeniti si-au intrat in drepturi. Am imbrancit lumea de-a dreptul si m-am aruncat, din nou, asupra revistei cu speranta in priviri si cu neliniste in gesturi. M-am uitat la pretul biletului de intrare si mi-am sunat ambii parinti. "Pot sa ma duc la concertul Travka din seara asta?" Da, mi-au spus da, caci altfel, povestea mea, cea de acum, aceasta infima parte dintr-o poveste si mai mare, s-ar fi terminat aici. Am alergat intr-un suflet acasa ajutata de R.A.T.B., am papat, m-am imbracat, aratam cat de cat decent, mi-am pus pantofii (mare greseala) si m-am imbarcat in Fordul care m-a condus pana la Clubul Taranului. deja nu mai stiam ce e cu mine. Cred ca eram acolo cu o colega si alte doua persoane de la TeenPress, Teddy de la CLTB1 si un prieten de-al sau si spre bucuria mea, Shanyi care aducea garoafe. Chiar si acum am un nod in stomac povestind. Mi se pare normal, de fiecare data cand povestesc ceva pentru prima oara ma incearca emotiile pe care le-am simtit atunci.
L-am vazut. Dupa o luna si un scurt istoric, l-am vazut la masa inconjurat de prieteni si cateva printese. Nu imi venea sa cred ca putea sa fie atat de detasat. Oare nu a simtit ca sunt chiar in spatele lui, privindu-l, iubindu-l, dorindu-l si cercetandu-i fiecare gest? Eu il simtisem inca de dinainte de a ajunge in Club. Stiam ca are sa fie acolo. Nu stiam in ce stare aveam sa il regasesc, dar stiam ca avea sa fie acolo. Mi-am facut curaj si m-am indreptat inspre el. L-am salutat. Vroiam sa par ok, detasata ca si el, matura pana in maduva oaselor, indiferenta in fata ochilor lui de un albastru palid. Ne-am sarutat pe obraz. A durut. A durut sa nu il strang in brate si sa ii spun cat de mult il iubeam. A durut sa vad ca se aseaza la loc la masa. A durut sa vad ca nu ii pasa de faptul ca stateam siderata in spatele lui. L-am privit mare parte a serii. Stiu fiecare coltisor in care a stat, cand s-a indreptat spre bar, cand a "socializat", cand, cand, cand...Am pierdut mare parte a concertului, poate chiar tot, coplesita de un val de emotii de dispret si tandrete si amintiri incerte.
La un moment dat, a venit mandrul spre mine. Acelasi dintotdeauna. Era tot el, il vedeam pe omul de care ma indragostisem cu 8 luni inainte. A venit. Pentru mine. Singura clipa in care m-a vazut in toata seara. Atunci m-a simtit cum eram cu adevarat. Am fost asa cum mi-am propus sa nu fiu. L-am simtit mai aproape pentru o clipa si l-am intrebat daca, intr-un viitor nesigur, poate, vom mai putea sa fim iarasi doi. Mi-a raspuns ca nu stie. L-am intrebat daca a venit cu "ea", cu cea pe care mi-o imaginam la bratul lui, in locul meu, dar mi-a facut un mic cadou si mi-a spus ca o "ea" nu exista in momentul acela. Asta m-a bucurat. Apoi, ne-am imbratisat si ne-am clatinat in ritmul muzicii. A fost ultima oara cand am fost aproape de el din toate punctele de vedere. I-am simtit parfumul. Nu vroiam sa il uit. Nu vroiam sa ii dau drumul. Nu mi-am dat seama ce a insemnat cu adevarat acea imbratisare decat dupa mult timp, caci in seara aceea m-am gandit numai la posibilitatea instaurarii unui "noi" pentru o noua zi. Greseam. Acum stiu cat de mult greseam. Imbratisarea asta, dorita probabil de ambele suflete implicate, a insemnat un "adio". Singura despartire viabila din toate cate au fost intre noi. Atunci a fost ultima oara cand l-am simtit. De atunci, mi-am dat seama cat de departe vreau sa stau de el. De omul pe care l-am iubit candva.
Apoi a venit seara si am adormit zambind. De atunci, am invatat sa zambesc din nou. Nu mai era al meu, nu mai eram a lui. Totul era sfarsit.
Iar acum, un nou inceput...

o vara

Astazi m-am trezit pe dos. Poate ca asa ma trezesc mereu, dar de fiecare data vad ceva bun in ziua respectiva, fie ca e doar un viciu pe care il probez in fiecare alta zi. Astazi nu am reusit. Am vrut sa fiu ok. Dar singurul lucru multumitor au fost dragii mei prieteni si Allende. Victor e inca la mare. Nu as fi vrut sa ies din casa azi. Am facut-o si am dat peste vechi si noi suplicii.
Din plictiseala si dichis mai mult decat din necesitate mi-am cautat un loc de munca. Nu exista nimic, sau poate nu vad eu oportunitatile. Sincer, m-as angaja in vreun birt, dar chiar nu pot. Am parinti.
Ah, se intrevede o vara cat se poate de plictisitoare. In fiecare zi voi face acelasi lucru. Voi schimba mereu alte carti. Vor ramane aceleasi locuri. Daca as putea sa scap din Bucurestiul asta si sa plec la mare, fara parinti, fara nimeni in afara de sotie, de amanta ei, de prietenul ei si de Victor. Sau sa scap pe un varf de munte, singura cuc. Sau sa ma pierd pe o strada din acest oras mereu indiferent. Nu vad cum as putea sa scap de o existenta mai mult decat previzibila in vara asta. Macar verile trecute nu ma asteptam la nimic si atunci s-au intamplat toate povestile care m-au marcat nitel. Cat as da acum pentru o alta poveste, un alt secret bine pastrat si iubit, un zambet peste umar, un sarut care "goes deeper than my skin" si o imbratisare care iarta si spune adio. Macar o sa ma mai odihnesc. Macar o data.

marți, 10 iunie 2008

liste cu dorinte

Scumpa mea Elena mi-a propus sa fac si eu o lista cu ce vreau pentru vara asta. Nu am sa le numerotez, nici nu le scriu in ordine alfabetica, ci dupa cum le simt acum si dupa cum se insira ele in mintea mea.
Vreau sa zambesc, sa rad, sa ma joc, sa citesc, sa te citesc, sa ma plimb cu tine prin Bucuresti, sa beau o bere sau un ceai cu oamenii pe care ii iubesc, sa scriu, sa ma incrunt, sa te sarut, sa privesc lumea in ochi, sa observ frumusetea din orice lucru, sa ma plimb cu barca pe Cismigiu, sa te cunosc, sa suflu in lumanari, sa te am, sa port fusta, sa adorm cu mana pe tine, sa stau mai mult timp in Blu'zz, sa stau cu Florin in gradina din Jack, sa mai merg in Vasiliada, sa citesc Fowles, sa gasesc poeziile de Brumaru, sa te pastrez langa sufletul meu, sa ma cert pentru un suras, sa te vad, sa ma vezi, sa descopar noi sentimente, senzatii si stari, sa ma duc la concerte de jazz, sa ma mai duc la un concert Travka, sa ma plimb prin Cluj, Oradea, Iasi si Suceava; sa ma supar si apoi sa-mi treaca, sa stau in bratele tale, sa te sarut cu sufletul larg deschis, sa merg la teatru, sa nu imi pese, sa uit ce vreau sa uit, sa imi amintesc ceea ce merita si ce conteaza, sa ma bucur de fiecare clipa pe care o am alaturi de persoanele dragi, sa te iubesc, sa ma iubesc, sa iert, sa aprind o lumanare, sa arunc o fotografie, sa fac o fotografie, sa citesc un rand cu o semnificatie cruciala, sa fiu mai rationala, sa ma pierd in ochii tai verzi, sa te iau cu mine prin tara, sa treaca timpul, sa fiu mai inteleapta, sa ma deschid mai mult, sa stiu cand sa tac, sa stiu ce sa spun, sa stiu cum sa spun, sa ma uit dupa fluturi, sa colind librariile, sa-mi fac abonament la biblioteca, sa citesc pe o banca in parc, sa ascult cantecul pasarilor, sa ma bucur de umbra unei salcii, sa ma vad cu prieteni vechi, sa imi pastrez prietenii noi, sa te vad plecand, sa te surprind asteptandu-ma, sa te tin in brate, sa imi petrec o noapte ascultand marea, pe nisipul ud, privind stelele.
Ar mai fi cateva lucruri de spus, dar cred ca pentru o lista e de ajuns. Victor, e jocul Elenei. Si e randul tau sa faci o lista.
Am incercat sa fur o inregistrare de pe Youtube si sa o pun aici. Nu mi-a reusit.
F. imi trimite muzica in continuare...unele sunt...le poti simti atingerea.
Victor nu a mai plecat la Campina, dar nici nu ne-am vazut azi. O zi de pauza e buna, din cand in cand, nu-i asa? Ar fi si mai bine daca nu mi-ar fi dor.
Am discutat azi cu Florin timp de un sfert de ora. Vechile trucuri, rasete, metafizici superioare care sunt, de fapt, banalitati. Vreau sa il vad. Acum e si vara, poate inchinam un pahar in cinstea verii trecute. Da, Doamne, sa fie cu tarie!
Mi-am aranjat blogul aseara. Sper ca va place.
Am terminat "Metafizica tuburilor" de Amelie Nothomb, il ascult pe Brumaru recitand, simt ca ma refac, ma bucur de ploaie...
Sunt intr-o grava pana de inspiratie. E prea inspre dimineata, e chiar dimineata, iar eu inca nu m-am trezit din somnul placut venit la ora 1. Cafea nu am. Mi-ar placea un ceai. Inca mai am ceva tigari. Azi nu am bani.
Azi. Daca tot a venit vorba de azi, noi vom preda manualele. Pentru mine e destul de aiurea sa vad pe viu cate exemplare am pierdut de-a lungul anului. Si e aiurea. Tu esti gingas si imprumuti lumea, iar ei te muta din pepeni si uita ca acea carte nu le apartine.
Bun. Cu ziua de azi am stabilit. Dar cum va fi maine? Joi e clar, nu se face scoala; vineri doar o vizita de curtoazie pentru medii; azi dam manualele, asa ca nu stiu ce valente are ziua de maine. Om trai si om vedea.
V. pleaca azi pana la Campina si se intoarce.

sâmbătă, 7 iunie 2008

dialoguri in tacere

Alte dialoguri in tacere cu anumiti demoni ce traseaza cai ferate spre aceleasi destinatii incerte.
NU, nu asta vroiam sa spun, desi exista tot ceea ce am desenat mai sus. Pana acum, am tinut blogul asta pentru o amintire care doare un pic mai mult decat ar fi necesar. Celalalt il tin, in ultimul timp, pentru scumpul meu F. Asa...in alta ordine de idei, am cunoscut pe cineva si e bine. V. este asa cum si-au dorit toti sa fie. Visez fluturi...Uite ca F. isi lasa amprenta si aici.
O dimineata cu Andries, fara cafea, m-am trezit singura, trebuie sa trezesc pe cineva, iar mai apoi, la aniversarea lui tata. E vara. Ar trebui sa fiu fericita...pentru ca e vara, e cald, calm, scoala se termina intr-o saptamana, ma vad cu V., beau ceaiuri cu F., te visez din ce in ce mai des la perioade regulate si reglementate de nevoia mea de a te face negru. Ceai negru. Iasomie. Cea mai frumoasa zi. Fowles. Baricco. Si intotdeauna tu. Aveam si am nevoie de ceea ce vad in ochii tai.
Si o sa dispari cu totul. Fara blog, fara discutii la drum de seara, fara invieri, fara tine.
Ce e atat de rau in faptul ca, pentru prima oara in cateva luni, pot si eu sa rad, sa tin pe cineva in brate, sa ma gandesc ca poate as putea iubi. E adevarat, fara tine nu s-ar fi intamplat nimic din toate astea, as fi fost aceeasi epava in deriva. Fara tine nu s-ar fi intamplat multe. Am pentru ce sa iti multumesc, am pentru ce sa iti fiu recunoscatoare, am pentru ce sa te iubesc. Dar te rog...spune-mi cand sa tac. Spune-mi cand vrei sa plec. Nu vreau sa spun ceva si sa nu te simt ok. Chiar daca e o alta perceptie asupra unei zodii. Doamne, e prea dimineata ca sa pot sa scriu bloguri si o sa regret ca am postat asta. Ma rog, nu ar fi prima oara cand regret ceva.
Cu stima...eu