en attendant quelques choses

Nu am mai scris de ceva vreme. Mă rog, asta se vede, nu ştiu de ce m-am gândit să comunic un fapt.
Simt cum pluteşte eşecul în aer. Eşecul meu. Am o admitere în aprilie, am mult de învăţat, am mult de recuperat.
În ultimele zile am stat şi m-am gândit cum ar fi fost viaţa dacă unele lucruri ar fi fost diferite. Dacă nu m-aş fi dus în Vamă acum aproape patru ani, dacă nu ar fi plecat A. în acea altă iarnă, dacă mi-aş fi impus punctul de vedere în momentele care contau, dacă aş fi păstrat o legătură mai strânsă cu F., dacă aş fi picat în alt liceu, dacă aş fi avut un câine când eram mică, dacă iunie trecut nu ar fi avut loc, dacă poate m-ar fi iubit un om aşa cum îmi doresc, măcar pentru o oră, măcar pentru un minut... Dar sunt încă tânără, nu-i aşa? Şi dacă ar fi să mai am doar 24 de ore de trăit?! Atunci se mai aplică teoria?
A. îmi spunea că îşi asumă o parte din vină. Dragule, nu îţi permit să îmi furi momentele de frustrare în care greşesc. Ele sunt vina mea şi nu le împart. Lasă-mă să-mi port crucea, atât cât e, şi nu mai încerca să distorsionezi viziunea mea asupra singurelor momente în care sunt cu adevărat fericită.
E bine, e bine atunci când e rău, e mai bine decât să nu simt nimic.
Şi totuşi, toate vor fi aşa cum trebuie să fie. În plan avem o facultate, un job, mutarea din casa asta (simt nevoia asta din ce în ce mai acut) şi, cândva, o familie, rate la bancă pentru o casă, vacanţe în Austria şi Grecia (deşi nu mă omor după niciuna), găsirea rapidă a unui loc într-o grădiniţă şi toate celelalte. La final, dacă voi avea noroc, poate că măcar un om îşi va aminti cu plăcere de mine. Sunt atâtea posibilităţi, în minte le am aranjate, am şi nume pentru copil, îmi imaginez totul atât de clar. Dar fiecare altă zi mă surprinde şi am trăit îndeajuns de multe să ştiu că planurile nu ies întocmai cum le vizualizez, dar, câteodată, hazardul nu aduce situaţii prea rele.
Mi-e dor de alte vremuri...

Negru...

Ieri am pierdut un om la care ţineam. A fost un şoc. Mi-aş fi dorit din toată inima să nu fi fost aşa. Aş vrea să spun mai multe, dar prefer să îi păstrez amintirea pentru mine şi pentru cei care l-au cunoscut.
Dumnezeu să te odihnească, dragule... şi îţi mulţumesc pentru tot...

moments of love (2)

„Sunrise, sunrise, looks like morning in your eyes...“
Ieri a fost o altă zi minunată, chiar dacă nu părea aşa de dimineaţă. Mă rog... L-am sunat şi am stabilit o întâlnire. M-a cam luat prin surprindere faptul că a fost de acord, dar mi-a părut bine. Am discutat mult. Mai mult el. Oricum, important este că discuţia de ieri a generat o schimbare de perspectivă în cazul meu. Voi da şi la Drept, asta într-o încercare de a face visul să se adeverească.
Uite, tot încercai să mă aduci cu picioarele pe pământ... acum am o mamă fericită, care nu înţelege de unde a venit schimbarea, am ceva mai multă voinţă, am un motiv întemeiat pentru care să mă lupt cu bacul şi cu admiterea şi mai am parte şi de prezenţa ta din când în când, doar ca să îmi aduc aminte că se poate simţi mult şi frumos.
Da, dragule, am credinţa că o să fie bine. Şi nu e doar o simplă speranţă. Nu ai fost singurul uimit de consecvenţa, încăpăţânarea, răbdarea mea (sau cum vrei să o numeşti). Faptul că am găsit anumite lucruri intacte în mine, după atâta timp, după atâtea alte situaţii, m-a pus pe gânduri. Singurul rezultat la care am ajuns este faptul că pielea mea recunoaşte pielea ta, pulsul meu dă ascultare vibraţiilor tale, firescul dintre noi e prezent, iar dragostea mea există ca să încerce să te înalţe.
Ai fi putut, chiar şi acum, să pleci, să îmi refuzi sărutările şi îmbrăţişările, pentru că ştii că nu voi trece peste deciziile tale indiferent cât de mult ar durea. Nu ai făcut-o şi nu cred că este un joc nesupravegheat de hazard. Întoarcerea ta şi stabilitatea mea în sentimentele pentru tine poate că vor avea o finalitate frumoasă. Nu pot să calculez dacă ne vom răni sau nu, dacă ne vom pierde sau dacă ne vom întregi. Nu am de unde să ştiu. Dar eu sunt pregătită să risc, sunt pregătită să pierd orice numai pentru şansa de a fi lângă tine o perioadă. E nebunie? E dragoste? Poate că e o combinaţie. Vreau să te fac fericit, pentru că vreau să te ştiu fericit.
Şi da, ai dreptate. Sunt multe lucruri pe care nu le cunoaştem unul despre celălalt. Dar avem timp să le aflăm. Iar eu nu voi pleca speriată de...habar nu am. Dar ştiu că nu voi pleca. Te voi strânge uşor de mână şi îţi voi spune: „ok, vom rezolva şi asta!“
E iarnă, dragule, iar eu vreau o trântă cu tine în zăpadă. Şi după război, un ceai fierbinte în vreo cafenea cu lumină difuză şi nume diafan. Şi deoarece sunt o visătoare prin definiţie, voi adormi cu gândul la acea săptămână în doi. Oriunde, numai să fie cu tine.
„To you...“

moments of love

Sunt fericită!!! Se întâmplă rar, dar atunci când mi se iveşte ocazia, nu îmi pasă de consecinţe. Atâta timp cât trăiesc sentimentul. Astăzi primesc telefon de la A. care mă cheamă în oraş şi destinul e aşa drăguţ cu mine, pentru că azi mi s-au anulat meditaţiile. M-am dus. Club A, el, prietenii lui, liste pentru mărţişoare, el, cafea, oameni, el şi el. Mă scuzaţi, dar sunt euforică şi mi-e bine. Restul e poveste. O poveste frumoasă, de roman. E minunat să îl ţii în braţe pe cel pe care îl iubeşti. E înfiorător de bine să stau cu capul pe umărul lui şi să îi simt respiraţia. E bine. E mai mult decât bine.
El este omul pe care l-aş urma oriunde fără să întreb de ce. El este visul meu fain dintr-o noapte de vară. El este tot ce mi-aş putea dori. Pentru că el poate să înţeleagă, pentru că azi a zis „da“, pentru că o să plecăm la colindat la vară. Pentru că atunci când e, e extraordinar.
Pentru că îl iubesc dincolo de mine.
Dragule drag, să nu te sperii. Oricum e posibil să nu citeşti ce scriu eu aici. Dar voiam să-ti transmit toată dragostea mea, tot ce e bun şi frumos în mine. Şi îţi mulţumesc... pentru că alături de tine pot să râd cu sufletul întreg.