Mă confrunt cu o situaţie ciudată pentru mine. Experimentez ceva ceea ce ar putea intra la categoria de „normal“ şi îmi dau seama ce percepţie alambicată am eu. Însă nu mă pot hotărî să fac mai mult decât ceea ce se întâmplă deja, mă simt legată, mult prea legată de visul meu dintâi. Cred că problema pe care o am acum este că nu pot schimba ceea ce este deja în mine. Şi nu îmi permit să-l pierd din nou, m-am reobişnuit cu prezenţa lui în viaţa mea, mi-am dat seama cât de mult mi-au lipsit atingerile, îmi place să îl privesc cum mă priveşte, să îi aud vocea şi să fie totul aşa cum trebuie să fie, să ne vedem rar, dar să merite. A fost primul om care a crezut în mine, a fost primul care m-a atins şi altfel decât cu mâna, a fost primul om pe care l-am iubit cu adevărat. Pe care nu am încetat niciodată să îl iubesc.
Dragule drag, nici nu ştiu ce să mai zic. Mi-aş dori să îţi pot spune totul, mi-aş dori să fiu lângă tine, să mă uit în ochii tăi şi să te fac să simţi tot ce e în mine. Era o vreme când îmi doream să te doară şi pe tine la fel de tare cum mă durea pe mine, dar, mult mai târziu, am înţeles că şi tu ai fost la pământ. Acum tot ce îmi pot dori este să îţi fie la fel de bine cum îmi este mie lângă tine. Chiar dacă nu sunt eu motivul fericirii tale. Vreau să te văd fericit, să te văd mulţumit. Nu mai vreau să mai văd cum se aşează umbrele pe chipul tău şi să ştiu că eu nu pot face nimic. Totodată, fiecare parte din mine te vrea. E o dorinţă mai presus de raţiune, nici nu ştiu dacă asta ne-a caracterizat vreodată, ne-am aruncat amândoi ignorând riscurile, în ciuda faptului că le ştiam.
Ascult „I’ve got to see you again“ pe repeat. E atâta dragoste şi suferinţă în ea, e atât de multă dorinţă, atât de multe stări care nu sunt sub semnul raţionalului. Şi da, trebuie să te văd din nou. Dar fiecare nouă întâlnire generează nevoia unei alteia şi tot aşa. Am nevoie de tine. Am nevoie de noi. Şi mi-e atât de dor... nu îţi poţi imagina, dragule.
Sunt aici, iubindu-te. Atât.
Dragule drag, nici nu ştiu ce să mai zic. Mi-aş dori să îţi pot spune totul, mi-aş dori să fiu lângă tine, să mă uit în ochii tăi şi să te fac să simţi tot ce e în mine. Era o vreme când îmi doream să te doară şi pe tine la fel de tare cum mă durea pe mine, dar, mult mai târziu, am înţeles că şi tu ai fost la pământ. Acum tot ce îmi pot dori este să îţi fie la fel de bine cum îmi este mie lângă tine. Chiar dacă nu sunt eu motivul fericirii tale. Vreau să te văd fericit, să te văd mulţumit. Nu mai vreau să mai văd cum se aşează umbrele pe chipul tău şi să ştiu că eu nu pot face nimic. Totodată, fiecare parte din mine te vrea. E o dorinţă mai presus de raţiune, nici nu ştiu dacă asta ne-a caracterizat vreodată, ne-am aruncat amândoi ignorând riscurile, în ciuda faptului că le ştiam.
Ascult „I’ve got to see you again“ pe repeat. E atâta dragoste şi suferinţă în ea, e atât de multă dorinţă, atât de multe stări care nu sunt sub semnul raţionalului. Şi da, trebuie să te văd din nou. Dar fiecare nouă întâlnire generează nevoia unei alteia şi tot aşa. Am nevoie de tine. Am nevoie de noi. Şi mi-e atât de dor... nu îţi poţi imagina, dragule.
Sunt aici, iubindu-te. Atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu