Mihai Sorohan are la aproape 34 de ani o vastă activitate în domeniul muzical prin colaborări cu trupe precum Slang, Nightlosers, Shukar Collective sau Swinging Train, a compus muzică pentru teatru şi film şi a participat la diverse festivaluri. În primăvara acestui an şi-a lansat albumul „Anachronic” pe care îl puteţi găsi în librăriile Cărtureşti şi Humanitas.
R: Cum ai căpătat această pasiune pentru muzică?
Mihai Sorohan: De mic am avut pasiunea asta, încă de la prima serbare de la grădiniţă am apărut drept „dirijor”. Poate a avut o oarecare legătură cu faptul că mama era profesoară de pian. Acum nu-mi pot imagina viaţa fără muzică.
R: Ce anume te-a influenţat în carieră, în alegerea trompetei ca instrument principal şi în alegerea acestui gen muzical?
M.S.: Probabil m-a influenţat pasiunea tatălui meu pentru Louis Armstrong.
R: Ai vreun regret? Vreo ambiţie personală sau profesională care nu s-a realizat?
M.S.: Doar un regret? Doar o singură ambiţie nerealizată? Am tone!!! Dar mă consolez cu ideea că încă mai am timp. Şti vorba aia: „Trăieşti cu speranţa şi mori cu regretul”.
R: Din perspectiva ta cum este perceput jazzul în România faţă de Occident? În ciuda unor festivaluri cum ar fi cele de la Sibiu sau Gărâna pare a fi un gen muzical care rămâne gustat numai de către cunoscători, neajungând niciodată în mainstream.
M.S.: În România oamenii se laudă la televizor că nu au citit o carte în viaţa lor, festivalurile cu tentă culturală nu sunt mediatizate, iar atunci când sunt mediatizate... Mă gândeam la "Festivalul George Enescu", poate singurul festival care a apărut la „ştiri”, singurul subiect dezbătut a fost despre o femeie parlamentar care a purtat o floare ciclamen la rever în timpul festivalului... Vine London Simphony, vine Zubin Mehta, vin mari artişti, e cel mai mare festival şi tot ce apare la ştiri e ce floare are la rever o spectatoare care nici nu prea are legătura cu cultura. Ce loc să mai aibă Jazzul? Mă mir că Sibiul mai stă în picioare. Festivalul din Cluj, Jazz Napocensis, un festival de talie internaţională, a dispărut de pe firmament.
R: Care au fost cele mai frumoase momente din activitatea ta alături de Slang (premiul I la Cerbul de Aur 2004) şi de ce a încetat această colaborare?
M.S.: Dacă ar fi doar un moment... Cred că pot spune că toate momentele alături de ei au fost deosebite. Pe lângă colaborarea muzicală, ne leagă o veche prietenie. Alături de ei m-am simţit ca într-o familie. Colaborarea a încetat odată cu plecarea mea din Bucureşti, iar momentan sunt plecat din ţară.
R: Cum a fost receptat albumul „Anachronic” în presă şi de către ascultători?
M.S.: Presa nu a dat buzna să-i facă recenzii, dar cine i-a făcut a avut comentarii pozitive. Spre exemplu, cei de la „Rockritic.ro” au afirmat că „muzica sa (n.r. Mihai Sorohan) are densitate, un sunet clar şi impune imediat respect. E dinamică, pentru că esenţa jazz rockului îi este familiară, însă nu încetează de a fi şi emoţionantă. Singura problemă în care artistul se înşeala e faptul că îşi pune întregul sub semnul anacronicului. E un disc anacronic doar pentru că apare în România. În esenţă albumul e cât se poate de universal şi merită descoperit de cât mai multă lume”. (mai multe detalii pe http://www.rockritic.ro/2009/04/02/mihai-sorohan-anachronic/)
R: Ai putea să ne povesteşti cum s-a născut albumul?
M.S.: Albumul s-a născut ca album după o întâlnire cu Mihai Pop, care este patron, producător şi inginer de sunet la „Sysound”. I-am dat să asculte câteva piese făcute de mine şi l-am întrebat „ce zici, scoţi album cu aşa ceva?”, iar el a acceptat motivând că sună bine. Noi ne cunoşteam deja de mai demult, el ajutându-ne deseori cu sonorizarea la concertele cu „One” sau „Swinging Train”.
R: Ce anume te-a îndemnat să colaborezi cu persoanele care apar în componenţa albumului? Ai avut o serie de criterii după care te-ai ghidat?
M.S.: Toţi colaboratorii sunt prieteni buni şi muzicieni de excepţie. Unul dintre invitaţi, Dénes József a fost chitarist în prima formaţie de jazz cu care am colaborat („Short Cuts”, 1997). Uite că după mai mult de zece ani ne-am reîntâlnit. Alt colaborator, poate cel mai important, Bogáti Bokor Ákos este un bun prieten şi un foarte bun muzician. Proiectul lui, „Yesterdays”, este deja la al treilea album distribuit de Musea (Franţa). Stilul lui este influenţat de rockul progresiv şi prezenţa lui aduce un suflu nou şi original. Poate cea mai "etnică" prezenţă este Anghel Marc la caval. De fapt, el este inginer agronom, dar studiază folclorul de ani buni. Printre altele, a participat la albumul „Atitudine” al formaţiei „Altar”. O prezenţă deosebită pe album este Silvia Sorohan (01 ian. 1982 – 05 dec. 2005). Ca un omagiu postum, prima piesă de pe album este un proiect mai vechi cu ea la voce.
R: Cât a durat procesul de înregistrare al albumului până în momentul în care a fost lansat pe piaţă? Ai întâmpinat dificultăţi cu casa de discuri sau cu alţi agenţi implicaţi în acest proces?
M.S.: Depinde de unde-l iei. Pe album apare o piesă pe care am făcut-o acum vreo opt ani. Majoritatea pieselor le-am înregistrat în perioada iunie-august 2008.
Cu casa de discuri nu au fost probleme. Probabil Mihai Pop de la Sysound este singurul producător care are curajul să scoată un disc de jazz.
R: După lansarea albumului ai în vedere alte proiecte muzicale în care să te implici?
M.S.: Sunt deja implicat în multe proiecte. Un proiect important a fost colaborarea cu NOA Opera Festival (http://www.noa.lt/). Am participat în orchestră ca trompetist, am participat în alt spectacol ca actor/ voice acting, percuţie. Mai târziu s-a înregistrat un quadruplu CD cu operele din festival, proiect unde am participat şi ca inginer de sunet sub îndrumarea lui Moritz Bergfeld, un cunoscut producător şi inginer de sunet specializat în muzică clasică.
R: Performanţele tale muzicale nu s-au limitat doar la colaborările cu diverse trupe sau la activitatea ta în cadrul Filarmonicii de Stat Târgu-Mureş, ci ai compus muzică şi pentru film şi adaptări teatrale. A fost în vreun fel o experienţă diferită faţă de celelalte proiecte din sfera muzicală?
M.S.: Totul a început când Liviu Pancu a auzit că eu fac parte dintr-o formaţie de jazz. El avea în plan să facă o piesă de teatru cu formaţie „live” pe scenă (dacă îmi amintesc bine, cred că era „Priveşte înapoi cu mânie”). Proiectul nu s-a realizat atunci, dar am ţinut legătura şi mai târziu am colaborat la „Fahrenheit 451” şi de atunci am mai făcut multe spectacole împreună.
R: De ce ai ales să lucrezi alături de Liviu Pancu în ceea ce priveşte activitatea ta ca şi compozitor de muzică pentru piese de teatru?
M.S.: Liviu are o energie pozitivă fantastică, este un om care mută munţii din loc. Datorită lui am făcut muzică pentru teatru. Dacă nu era el să tragă de mine să compun, portofoliul meu artistic ar fi mult mai subţire.
Sabina Lazăr
redactor Teen Press
© Redactia Centrala Teen Press
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu