Astăzi mi-am reamintit că nu trebuie să mai sper nimic. Mai ales la un lucru atât de îndepărtat precum iubirea. În clipe ca astea, oricât de aproape aş fi de unii oameni, cel puţin la modul fizic, sunt parcă la mii de kilometri distanţă. Nu mai are cine să mă salveze. Nici nu ştiu dacă mai vreau aşa ceva. Toţi cei care au avut puterea asta ori au plecat de bunăvoie, ori forţaţi într-un mod cu totul imbecil de către subsemnata. Ziceam undeva că toate lucrurile rele care mi se întâmplă sunt cauzate de mine. Iaca! Aveam dreptate.
Să-ţi spun că te vreau înapoi? La ce bun? Chiar dacă ar fi să redeschidem uşa asta, vom ajunge tot în acelaşi loc. O să încep o idilă cu Minulescu, iar Bach îmi va fi amant. Îţi dedic toate romanţele, toate cele frumoase.
Ciudat cât de repede îţi poţi schimba percepţia asupra unui lucru. Atunci chiar credeam că e mai bine să plec. La un moment dat, o să încetez să te plictisesc cu povestea asta. Mda, nici nu o să citeşti rândurile astea. Nu ştiu dacă vreau să o faci sau nu. La un moment dat, voi învăţa să tac şi să trec precum o umbră, o fantomă sau o părere printre voi. La fel de moartă ca în prima zi în care am reînviat.
Ne naştem din neant şi ne pierdem în neant.
Unii au avut puterea să îşi lase sufletul printre cei vii. Acum sunt morţi. Toate lucrurile faine se termină repede. Eu de ce să mă zbat? Nu am ce suflet să vă las.
A fost un simplu mesaj. Mesaj. Simplu. Timp trecut precum toate lucrurile care ne leagă.
Nu am cum să mă bucur de primăvară. Nu am cum să fac asta pentru că nu o simt. Azi dimineaţă m-am trezit sperând să...nu, a trecut mult timp de azi de dimineaţă.
Am greşit enorm de mult. Nu neapărat pentru ceea ce credeţi voi, aviz amatorilor de minciuni şi denigrări cusute cu aţă albă.
Simt nevoia de a mă scuza în permanenţă. Mă mint că trăiesc, vă mint că sunt încă o jucărie care funcţionează. Îmi iubesc nopţile, doar că de fiecare dată mă îngheaţă şi mă silesc să îmi reamintesc.
Şi aş vrea doar să închid ochii. Să uit. Aş vrea doar să îmi bag picioarele în toate astea şi să plec departe de voi, măcar să fie vorba de kilometri adevăraţi.
Vă iubesc! Vă urăsc! Vă ţin mereu în mine şi asta doare.
Noapte faină!
Să-ţi spun că te vreau înapoi? La ce bun? Chiar dacă ar fi să redeschidem uşa asta, vom ajunge tot în acelaşi loc. O să încep o idilă cu Minulescu, iar Bach îmi va fi amant. Îţi dedic toate romanţele, toate cele frumoase.
Ciudat cât de repede îţi poţi schimba percepţia asupra unui lucru. Atunci chiar credeam că e mai bine să plec. La un moment dat, o să încetez să te plictisesc cu povestea asta. Mda, nici nu o să citeşti rândurile astea. Nu ştiu dacă vreau să o faci sau nu. La un moment dat, voi învăţa să tac şi să trec precum o umbră, o fantomă sau o părere printre voi. La fel de moartă ca în prima zi în care am reînviat.
Ne naştem din neant şi ne pierdem în neant.
Unii au avut puterea să îşi lase sufletul printre cei vii. Acum sunt morţi. Toate lucrurile faine se termină repede. Eu de ce să mă zbat? Nu am ce suflet să vă las.
A fost un simplu mesaj. Mesaj. Simplu. Timp trecut precum toate lucrurile care ne leagă.
Nu am cum să mă bucur de primăvară. Nu am cum să fac asta pentru că nu o simt. Azi dimineaţă m-am trezit sperând să...nu, a trecut mult timp de azi de dimineaţă.
Am greşit enorm de mult. Nu neapărat pentru ceea ce credeţi voi, aviz amatorilor de minciuni şi denigrări cusute cu aţă albă.
Simt nevoia de a mă scuza în permanenţă. Mă mint că trăiesc, vă mint că sunt încă o jucărie care funcţionează. Îmi iubesc nopţile, doar că de fiecare dată mă îngheaţă şi mă silesc să îmi reamintesc.
Şi aş vrea doar să închid ochii. Să uit. Aş vrea doar să îmi bag picioarele în toate astea şi să plec departe de voi, măcar să fie vorba de kilometri adevăraţi.
Vă iubesc! Vă urăsc! Vă ţin mereu în mine şi asta doare.
Noapte faină!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu