celei care nu mai ştie a iubi

O poţi vedea pe stradă. Are părul răvăşit şi ochii roşii de plâns. O poţi observa în metrou, ea e mereu cea care ţinteşte pământul cu privirea. Ea e cea care pleacă fără nici un cuvânt din cameră, pentru că melodia îi reaminteşte de o veche durere. O cunoşti. Ea e cea care nu mai ştie să iubească.
Nu mai crede de foarte mult timp în poezii de dragoste, ea ştie că voi vă cerşiţi iertarea cu o floare, ea ştie că în timpul cât nu sunteţi împreună vă permiteţi să seduceţi alte femei. Ea ştie că dragostea în cea mai pură formă nu a existat şi nici nu va exista vreodată. Toţi înşeală, până şi ea a făcut-o. De prea multe ori, până în clipa în care s-a înşelat şi pe sine. Vede minciuna şi sfârşitul, iar copii pe care şi-i dorea cândva, nu par acum decât un simplu obstacol în calea unor plecări iminente.
A căzut de foarte sus şi de mai multe ori decât şi-ar fi dorit-o. Şi s-a ascuns mereu în spatele pleoapelor. S-a ascuns în spatele unei răni mai vechi, crezând că va fi astfel ferită de orice pericol. Dar şi-a supraestimat tăria zidurilor. Au căzut foarte uşor. Acum e iar în bătaia focului, acum trebuie să spună „cuvântul” şi să îşi construiască fortificaţiile încă o dată. Durerea şi incertitudinea sunt aceleaşi indiferent de vârsta la care te surprind.
A obosit şi uitarea e aproape...