Astăzi am votat pentru prima oară. Nu am avut, iar acum chiar nu se poate pune problema vreunui sentiment înălţător, pentru faptul că mi-am exercitat vreun drept sau că mi-am îndeplinit datoria civică. Am sentimentul că am ratat. Însă, am de gând ca, în al doilea tur, să îmi fac cunoscute convingerile faţă de cei doi. Este, de asemenea, dreptul meu.
Mutându-mă cu ideile într-o zonă care mă face să mă simt mai bine, poate mult prea bine, vă voi spune că aţi ratat o ediţie foarte faină a Institutului Blecher. Mugur Grosu a fost excepţional (şi chiar vă recomand volumul « Prima mea beţie », de la editura ART, unde Grosu semnează un text alături de alţi câţiva scriitori care merită atenţia dumneavoastră), iar textele lui Stoian G. Bogdan (SGB) au dat naştere unor mici polemici drăguţe. Oricum, duminica viitoare, de la ora 14.30, în Dharma Bar, sunteţi aşteptaţi la o nouă ediţie a Institutului Blecher.
Apoi, Târgul Gaudeamus are loc în perioada 25-29 noiembrie, la Romexpo. Sunt o mulţime de lansări, unele chiar merită atenţia şi timpul vostru.
Pe 25 noiembrie va avea loc concertul Jan Garbarek Group, din cadrul Bucharest Masters of Jazz Festival. Având în vedere că l-am ratat pe Leonard Cohen de ambele dăţi când aş fi avut şansa de a-l vedea la Bucureşti, m-am gândit bine şi nu am lăsat ocazia aceasta să treacă fluierând pe lângă mine. În plus, am toată admiraţia pentru Garbarek, este, într-adevăr, un muzician de excepţie.
Ieri l-am sunat pe F., după o foarte lungă absenţă. Încă mai port speranţa unei întâlniri la un ceai, cândva.
Încerc, printre toate celelalte, să mă reculeg sau să mă regăsesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu