Jocul

Totul a început din cauza Jocului. Amândoi ştiau cât poate fi de captivant, ştiau că are să se termine în apropierea serii cu un "La revedere!" fluturat delicat şi pe jumătate meritat din partea amândurora. Dar oare ştiau ei ce anume vor simţi apoi? În singurătate? E adevărat, au fost mai singuri decât erau la despărţire, atunci când îşi împărţeau îmbrăţisări şi când îşi furau unul altuia săruturi uşoare pe buze pătate de nicotină.
Doi străini împărtăşind un pat. Doi străini ţinându-se în braţe. Doi străini jucându-se cu trupul celuilalt în timp ce şopteau ode Plăcerii.
"Iubeşte trupul, nu omul!" - o maximă după care se ghidează numai cei ce nu simt parfumul iubitei în momentele cu lumină difuză. Şi totuşi, doi străini au putut să simtă mai mult decât doi îndrăgostiţi. Apoi vraja s-a rupt, el şi-a reluat locul în Realitate, iar ea se sfărâma cu fiecare treaptă a blocului de patru etaje. O lacrimă şi un suflet istovit...asta a fost pedeapsa pentru o seară de dragoste fără dragoste.
Şi totuşi, Jocul lor a rămas intact. Jocul a fost singurul lucru care i-a apropiat pe cei doi îndeajuns de mult încât să se simtă cu fiecare centimetru al epidermei. Nu a fost vorba de iubire, dar nu a fost nici o simplă seară în care tot ce contează e plăcerea fizică, nu a fost o încălcare a legii. A fost o înţelegere bazată pe dorinţă, o înţelegere pe care amândoi doreau să o onoreze şi din care amândoi voiau să rămână cu amintirea pură a unei atingeri. O înţelegere ce se voia a fi uitată în clipa în care nu va mai exista mirosul parfumului ei în apartamentul lui, în care ea va scăpa de urmele învineţite de pe sâni şi gât, în clipa în care, pentru amândoi, acea seară nu va rămâne decât amintirea unui vis ce păstrează senzaţii acute şi, nu în ultimul rând, plăcute.
***
O aştepta în colţul străzii. Ştia că trebuie să apar­ă, doar vorbiseră cu o jumatate de oră înainte şi îşi dăduseră întâlnire. Era prima oară când se vedeau faţă în faţă. Ciudat, dar simţea că o ştie pe necunoscuta pe care avea să o conducă în patul lui. Desigur, mai vorbiseră, ştia cum îi sună vocea şi o văzuse în câteva poze, dar avea straniul sentiment că putea să îi simtă palma tremurândă în mâna lui, că ea va lăsa ochii în pământ de îndată ce îşi vor da mâinile ca pentru a face cunoştinţă. Doar era un gest firesc ce putea trece şi ca o glumă sau o aluzie subtilă a tot ce se voia făcut în acea după-amiază. Trecuseră deja două autobuze şi ea tot nu se arăta. El devenea uşor nervos, dar îşi păstra aparenţa de calm în cazul în care puştoaica ar fi dorit să îi joace o mică farsă şi să îl ia prin surprindere strecurându-se în spatele lui. Al treilea autobuz. "E cald tare, sper să plouă! Ar fi plăcut să plouă..." O voce în spatele lui. Nu şi-a dat seama când ea a coborât din maşină, era mult prea concentrat să rămână calm încât nici nu a observat silueta cu un cap mai mică decât el în timp ce se rotea lent în jurul lui, ca pentru un control medical. La aşa ceva nu se aşteptase. Dar îi plăcea atitudinea ei deschisă, în ciuda faptului că ar fi dorit-o docilă, gata să îi cadă în braţe la primul cuvânt aruncat despre lucrurile ce se vor întâmpla în doar câteva momente. Era doar o copilă îmbrăcată în alb, o simplă copilă pe care o duce de mâna, inconştient, spre uşa apartamentului său. Îi place. Îi place să ştie că poate să facă orice în afară de a o răni, îi place să îi simtă pielea fină şi îi place să vadă părul ei blond şi privirea ei curioasă de noile locuri pe care le vede. Un pahar de apa pentru a domoli setea ei şi o priveşte zâmbind. În doar câteva clipe o va avea, o va simţi şi îi va dicta felul în care se vor juca. E doar finalul, mâine nu va mai exista, doar acum contează, doar acum o poate face să se bucure de mângâierile lui cât timp el se plimbă cu palma de-a lungul coapselor ei.
Se stinge lumina, se trage oblonul...doar cearşafurile se aud foşnind.
***
"Poate ar fi fost mai bine să nu o fi făcut? Nu...a fost bine, a fost mult prea bine şi pentru prima dată m-am simţit dorită. Doar că, aş fi vrut să mă vrea pentru mine, nu pentru un trup ce oricum se va ofili. Din seara aia nu a sunat, nu am vorbit, iar eu îi simt atingerea, dar nu îi desluşesc chipul. Oricum, daca l-aş vedea mâine pe stradă, ce aş putea să îi zic? Mulţumesc?! Pentru ce?...Nu ar avea nici un sens. Şi totuşi, aş vrea să îmi confirme că s-a întâmplat şi că a fost la fel de plăcut pentru el cât a fost şi pentru mine. Aş strica Jocul, regulile le-am conturat noi, din cauza asta este valid şi legitim şi nu, nu m-am îndrăgostit de el. A fost primul. Atât!"
***
Nici unul din ei nu bănuia ce vor simţi după ce se va termina acea seară, după ce se va sfârşi acel Joc pe cât de banal pe atât de nociv. Nu ştiau că mâine vor rămâne singuri şi izolaţi în ei înşişi. Nu ştiau că în seara aceea ar fi trebuit să rostească altceva la plecare.