miercuri, 31 decembrie 2008

2008 si eu

Ultima postare pe 2008.
O sa-mi fie dor de anul asta, chiar daca am suferit nebuneste dupa un om care nu ma merita si pe care il iubeam cu fiecare celula a organismului si cu fiecare nuanta a sufletului meu. Mi-am pastrat prietenii, am pierdut oameni pe care candva ii admiram, am cunoscut un om exceptional (dragule, mi-e dor de culorile tale), am inceput sa scriu la revista, am avut cateva relatii, mi-e dor de multi oameni pe care ii iubesc si ii ador, mi-e tare dor de cestile de ceai, am citit nu indeajuns de mult, va multumesc si va sunt recunoscatoare ca sunteti inca alaturi de mine, am cazut si nu am putut sa ma ridic fara voi, seara revin la starea mea de letargie plina de amaraciune, dar am o raza de soare care imi sta alaturi sa nu fiu gri, am reinceput sa scriu, am publicat cate ceva pe blogul asta, am uitat, mi-am adus aminte, am visat mult si frumos la o vara care sa ma ocroteasca, mi-am pierdut sufletul pe sunetele travkai, i-am cunoscut, mi-a placut un zambet, am facut cateva nebunii, visez inca la o gara si un tren care sa ma duca departe pe un alt taram, te iubesc!
Da, te iubesc! Pe tine, care citesti blogul asta, pe tine care ramai ca o nuanta in gandurile mele, ca un parfum tomnatic pentru ca stiu ca toate sunt efemere...
Da, te iubesc pentru clipele pe care mi le oferi! Te iubesc pentru fiinta ta pura si josnica totodata! Te iubesc pentru ca asta imi este menirea, sa gravitez in jurul tau si sa te subjug din cand in cand, sa te pun pe jar cu un simplu cuvant sau cu adierea unui zambet! Te iubesc pentru ceea ce imi oferi, te iubesc pentru mana pe care mi-o intinzi, te iubesc pentru privirea cu care ma observi, te iubesc pentru tremurul din voce si te iubesc pentru ca tremuri in bratele mele! Te iubesc!
Am prea multa iubire de oferit si nu stiu cum sa o impart, asa ca va las pe voi sa decideti...am suferit mult, ranile inca imi sunt deschise, am cicatrici si vanatai o multime, dar inca te astept! Te astept ca sa imi arati ca lumea nu este atat de rea, atat de meschina si de odioasa. Te astept sa imi insirui culori pe paleta, sa imi spui ca anumite cuvinte sunt doar pentru anumite clipe, sa imi povestesti despre tacerile tale si sa ma amagesti cu un sarut. Te iubesc! Da, inca te iubesc, dragul meu sau draga mea, in ciuda faptului ca am sufletul imprastiat in mii de zari...
Continuarea in 2009!
Va multumesc, voua, celor care imi sunteti in suflet si voua, celor care veti veni pe urma...

31 decembrie 2008

Dragilor, asta e ultima zi a anului, dar sunt sigura ca stiati asta...Doamne, sunt aiurita!
Mi-e dor de multi oameni pe care ii iubesc nebuneste, le ador pe Elen si pe Alexandra, ma simt ca un copil mic in preajma unor oameni exceptionali, ma alint de cate ori pot, incerc sa fiu mai buna, incerc sa fac cumva sa ma bucur de ce am acum, descopar in fiecare zi ceva nou, inca ma gandesc la trecut, mi-e frica de viitor si stiu ca am sa mor putin la 12 fix in noaptea asta, mi-e atat de dor de imbratisari, de un prim sarut furat, mi-e dor de tine, oricine ai fi tu!
Va ador! Va iubesc! Va pup!
Am nevoie de un nou an bun pe care sa il petrec cu voi, in care sa ma gandesc la voi, in care sa fac multe lucruri bune si frumoase, sa scriu, sa iubesc, sa citesc, sa va tin alaturi de mine, sa va imbratisez pentru ca mi-e o frica teribila de eventuale despartiri...Am nevoie de un an nou bun in care sa va spun in fiecare zi cat de mult insemnati pentru mine!
...
Desigur, nervii de inceput. La orice sarbatoare sau eveniment, mama ma cruceste pe grija ei eterna. E fain sa fie cineva care sa se ingrijoreze pentru tine, dar asta trebuie sa tina cont si de posibilitatea ta de a suporta controlul. Ma simt prinsa cu chingi de care scap de fiecare data cand ii opresc vocea sa intre in mintea mea. Tot ce am facut, am facut eu...
...
Ma scuzati...Ma iertati!
Un An Nou exceptional, dragii mei!

luni, 29 decembrie 2008

intrebari

Ce ar face umbrele daca ar stii ca sunt umbre?

duminică, 28 decembrie 2008

tu m'ai manque

Da, mi-era dor de tine, dragule!
Iar iti scriu prin medii virtuale ce nu pot sa iti exprim prin alte medii virtuale mai apropiate. Dar chiar imi era dor de tine si regret absenta.
Ah, sa nu uit...povesti cand mai scrii? Tratatele de colorare sunt tare faine, dar mi-e dor de Eve si de Camille si de Luna Prima.
Si acum chiar ma duc la nani cu sufletul ceva mai usor si totodata mai plin.

sâmbătă, 20 decembrie 2008

ceva

Hm, vin sarbatorile. Nu simt.
Mai tii minte cutiuta aia cu ingerasul? Am gasit-o din nou in acelasi loc, poate cumpar una si pentru mine...masochismul e in floare!
Am fost la film azi.
Am manusi si o esarfa.
O mangaiere, dragule...iti multumesc!
Bisous, mon cher!

Şi nu

Şi nu, azi nu vreau să îţi spun minciuni
şi nici nu vreau să te văd căzând.
Nu îmi doresc să te chinuiesc
prin vise desfăcute-n amiază.
Azi nu cred că te iubesc,
azi doar stau şi privesc o urmă din amurg.
Azi e prea departe şi tu eşti plecat.
Mâine e în mine, mâine s-a stricat.
Şi azi nu vreau să te pierd prin tramvaie.
Azi nu vreau să te plimb pe coridoare.
Azi doar mă gândesc la surâsul tău din gară.
Mâine, poate, te voi avea cu miile
şi poate, mâine, voi scăpa o şoaptă.
Ieri a fost un dans cu macii...
Ieri o pisică s-a speriat de o pată de culoare,
ieri o lacrimă a făcut înconjurul sferei,
ieri te-am căutat prin scorburi.
Azi e mâine şi ieri e azi.
Şi nu, azi nu vreau să îţi spun minciuni...

miercuri, 10 decembrie 2008

livezii de portocale verzi

Pătrund în abisul bizar al lumii din spatele irisului tău.
Dedicaţie
pentru o umbră
Dedicaţie
pentru o moarte
Dedicaţie
pentru tot ce e trecut

joi, 4 decembrie 2008

aceleasi

1 decembrie a venit si a plecat. La fel si iubitii. Un continuu du-te-vino. Maine am teza la engleza. Sambata o sa chiulesc de la sedinta de redactie si o sa ma bucur de o zi in sanul familiei. Oare ce o aduce Mosul? Un batz, bineinteles. Tata tot nu m-a iertat. Ma intreb ce alte crime a mai pus pe seama mea in afara faptului ca fumez...poate incalzirea globala. Ultimele zile nu mi-au smuls aproape nici un zambet.
Da, imi place sa flirtez. Imi place sa simt ca sunt dorita. Nu imi place sa "apartin" unei singure persoane. Am incercat asa si m-am dat cu capul de pamant. Oricum, nu e varsta la care sa poti sa zici: "Da, draga, o sa fim impreuna, nu o sa am ochi decat pentru tine, tu o sa devii centrul universului meu!" Stiu ca am zis ca imi doresc o relatie normala, de durata, in care sa primesc inapoi mai mult decat dau, dar m-am schimbat. O sa devin adepta a Placerii si o sa ma tineti in brate numai atunci cand vreau eu. Si totul o sa se imtample atunci cand o sa vreau eu. Uite alegerea mea...o alegere superficiala, dar macar stiu ca nu o sa lase urme decat pe piele si nu in suflet. Oricum, sincera sa fiu, nu imi starneai nici o reactie de simpatie. Nici macar de empatie.
M-am hotarat asupra unui lucru, dar e mai greu cu binecuvantarea parinteasca. Poate dupa majorat...Anyway, am un scenariu dragut in capusor si sunt mandra de el. Dar sa mai treaca ceva timp si sa mai adun experiente in cosul de rachita.
Multe probleme in ultimul timp.
Multe intrebari in ultimul timp.
Multe dorinte in ultimul timp si nici macar nu e Revelionul sa stiu ca or sa se indeplineasca. Oricum, de rev am decis sa dorm.

marți, 2 decembrie 2008

A dark view of medical problems seen through one’s soul

Iaca o tema la engleza de anul trecut. Atunci mi s-a parut cat de cat buna...acum dati-va si voi cu parerea. Si totusi, aveti vreo idee pentru un alt titlu? Multam fain de ajutor!


It was a damp, chilly night when Caroline and I eventually left the library. As soon as I stepped outside I shivered feeling that something strange was about to happen.
We had been reading in the library for about three hours, studying some medicine books including one in particular. It was an old book which we had discovered on the top shelf. The date written on it showed that it had been printed in the late 1840's. We were shocked and fascinated by the descriptions of different diseases written there. It described, in detail, several symptoms of the flesh and even more of the mind. It would have been an interesting old medical book if it hadn't been for...
Caroline and I were walking down the street talking about our future exams when we heard footsteps coming towards us, but we couldn't see anybody near us. We stood in one place not knowing what to believe. After a few minutes, we decided we heard nothing and started walking again, but this time we never said a word to each other. After a few moments, we saw a person coming towards us. We never recognized him, but I pity the poor man. You could have seen very clearly, even if it was a dark night, that he was very ill. He had a mutilated face like the people that were injured in a blaze, one of his hands had been amputated and he was coughing all the time, a sign that his lungs were severely damaged. We passed him by, thinking about that man's life and his troubles, imagining every little detail and soon we arrived home. After a good night's sleep we were ready to go to the University again.
We arrived late in a taxi and we were scared all the way to the collage. The taxi driver was clearly in pain, because he always cried, he caged and he was shaking all the time. He was an old man who had all his vices shown on his face. We ran towards the hall where our professor always had his classes. On the way there we saw nothing and nobody, although there were many people in the corridors. When we entered the room, at first we thought we had entered a hospital for there were many injured and ill people, with scars and open wounds on their faces, suffering, crying, some were on the floor spitting blood and others had no arms or legs. We ran out of there although we heard a familiar voice commanding us to stay.
We went outside and we were both shivering and we were terribly scared. But when we managed to get a grip, we saw the same “show” on the street: transfigured women carrying dead babies, man without eyes, children cut on the face and arms and there were many such images, but I can’t describe them anymore, I couldn’t know how, I couldn’t know what words to choose. After a few minutes of staying there and watching all those people, Caroline collapsed by my side. She had fainted because she couldn’t face all she had seen. I tried to wake her up, I called a taxi and brought her home. On the street there were the same badly injured people, in the cab - another ill man. I paid him and carried Caroline to our apartment. I put her in bed, made her a cup of tea and I let myself drop in an armchair. “How can this be possible?” I asked myself thinking of all those people. I heard Caroline calling me and I went into her room. She smiled to me and, with a very innocent voice that I will never forget, she asked me if she had dreamt or if it was all real. I looked at her trying to protect her from the answer, but she understood. She asked me for some tea and as I went towards the kitchen, I heard some cries coming out the window. I rushed to see what had happened and I saw Caroline with her face down on the pavement and a group of people around her. I understood what had happened: she had killed herself because she couldn’t go through that nightmare anymore. I quickly went down the stairs with my eyes swimming in tears. I couldn’t see but her dead body...Caroline...my beloved sister. Somebody had called an ambulance and they took her to a hospital. On the way there, they were asking me all kinds of questions, but I couldn’t answer, I was crying so much. After she was taken away from my sight, I waited for our parents to come. I thought of everything and nothing at all, but then I remembered what had caused her death. I looked around me and I saw normal people, well, as normal as you can find in a hospital. Then I thought of the night when it all started and I remembered that old book. It was called “A dark view of medical problems seen through one’s soul”.
Many years have passed. I graduated from school and I always visit my sister’s grave. I must tell you though: after several weeks since my sister’s death I went back to the library trying to find that book but, much to my surprise, that library had been destroyed in a blaze and all the books had burned. I believe that it was for the best, that book should have never been read by anyone for it causes much pain and sorrow.