Eu vorbind despre turte dulci...
Grupul vesel in Piata Mare din Sibiu dupa o doza de vin fiert
Se afișează postările cu eticheta Teen Press. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Teen Press. Afișați toate postările
miercuri, 6 ianuarie 2010
fotografii rev Sibiu (2)
Oameni dragi: Robert, Arina, Alexandra, Oby
O hora ad-hoc cu Ovy, Silvia, Bogdana, Gabi and Robert
Doua mandre faine...Gabi si Arina
Eu stricand fotografia... iupiiii!!!
Un moment muzical cu Alexandra, iar Dj vasile al serii a fost Eugen
fotografii rev Sibiu (1)
Domnul redactor-sef... asa cum rar il vedem
Confesiuni cu nostalgii de final de an 
Arina mea draga din poveste
Arina mea draga din poveste
Domnul secretar imagine aka fratele Lazar si fotograful de serviciu, Alin
Telefoanele de dinaintea orei 12
luni, 26 octombrie 2009
Teen Press Open Doors IV
Timp de un week-end, 31 octombrie - 01 noiembrie, noi cei de la Teen Press te chemam alaturi de noi la "Open Doors IV".
Ce va asteapta ? Ateliere interesante tinute de oameni ca voi, liceeni, sau studenti. Ne bazam pe faptul ca totul se va desfasura in cadrul unei atmosfere destinse, cu muzica si voie buna. Va asteptam cu Ateliere de Jurnalism, Muzica, Teatru, Handmade si Creatie, Fotografie si Foto-Jurnalism.
Vino la Atelierul de Jurnalism daca esti interesat de cum sta treaba cu jurnalismul in Romania, si in ce mod se implica tinerii in ceea ce se numeste "Presa".
Vino la Atelierul de Muzica daca ti-ai dorit din todeauna sa faci parte dintr-o formatie, dar nu stii sa canti la niciun instrument. La acest atelier, sunt asteptati toti pasionatii de abia pasesc in lumea muzicii. In a doua zi punem in practica ce am invatat la atelier. Incercam sa cantam ceva impreuna.
Vino la Atelierul de Teatru, daca vrei sa te distrezi si sa joci jocurile ce le joaca si actorii. Toti participantii sunt invitati sa se implice si sa improvizeze. La final incercam sa realizam si o scurta punere in scena a unei piese pregatita la atelier.
Vino la Atelierul de Handmade si Creatie pentru a te juca. Modeleaza sau picteaza alaturi de noi accesorii hand-made. Unele dintre ele le poti lua si acasa.
Vino la Atelierul de Fotografie si Foto-Jurnalism pentru a invata cum sa-ti creezi acasa un studio de produs si sa primesti critici pozitive.
Pe scena ne vom distra alaturi de Grin, Blackhat, Laid, Subdivision, Red Unit, Arkham, Apa Sambetii si Trupa de streetdance „Fighters of Teen Press“. Pentru ca vrem sa ne asiguram ca voi o sa va distrati, va asteptam si cu Karoke.
PS: Programul de scena/concerte poate suferi modificari.
PS: Programul de scena/concerte poate suferi modificari.
Sîmbătă, 31 octombrie 2009
Ateliere:
Foto: 14:00 – 16:30
Jurnalism: 14:00 – 16:30
Handmade: 14:00 – 16:30
Teatru: 14:00 – 17:00
Muzică: 16:30 – 19:00
Lansare carte: 16:30 – 19:00 (Ada-Ioana Raluca Baceanu. Spiru Haret – 10 H )
Concerte:
19:00 – 20:00 – Inivitaţi teatru
20:15 – 20:30 – Chitară vs flaut
20:40 – 21:15 – Subdivision
21:20 – 22:00 – Laid
22:10 – 22:45 – Red Unit
Duminică, 1 noiembrie 2009
Ateliere:
Muzică: 14:00 – 16:30
Handmade: 14:00 – 16:30
Teatru: 16:30 – 18:30
Jurnalism: 16:30 – 18:30
Foto: 16:30 – 18:30
Concerte:
18:30 – 18:45 – Atelierul de Muzica urca pe scena
18:50 – 19:00 – Fighters of Teen Press
19:10 – 19:40 – Grin
19:45 – 20:30 – Blackhat
20:40 – 21:10 – Karaoke :-)
21:15 – 21:45 – Arkham
22:00 – 22:45 – Apa Sîmbetii
vineri, 23 octombrie 2009
Interviu Mihai Sorohan
Mihai Sorohan are la aproape 34 de ani o vastă activitate în domeniul muzical prin colaborări cu trupe precum Slang, Nightlosers, Shukar Collective sau Swinging Train, a compus muzică pentru teatru şi film şi a participat la diverse festivaluri. În primăvara acestui an şi-a lansat albumul „Anachronic” pe care îl puteţi găsi în librăriile Cărtureşti şi Humanitas.
R: Cum ai căpătat această pasiune pentru muzică?
Mihai Sorohan: De mic am avut pasiunea asta, încă de la prima serbare de la grădiniţă am apărut drept „dirijor”. Poate a avut o oarecare legătură cu faptul că mama era profesoară de pian. Acum nu-mi pot imagina viaţa fără muzică.
R: Ce anume te-a influenţat în carieră, în alegerea trompetei ca instrument principal şi în alegerea acestui gen muzical?
M.S.: Probabil m-a influenţat pasiunea tatălui meu pentru Louis Armstrong.
R: Ai vreun regret? Vreo ambiţie personală sau profesională care nu s-a realizat?
M.S.: Doar un regret? Doar o singură ambiţie nerealizată? Am tone!!! Dar mă consolez cu ideea că încă mai am timp. Şti vorba aia: „Trăieşti cu speranţa şi mori cu regretul”.
R: Din perspectiva ta cum este perceput jazzul în România faţă de Occident? În ciuda unor festivaluri cum ar fi cele de la Sibiu sau Gărâna pare a fi un gen muzical care rămâne gustat numai de către cunoscători, neajungând niciodată în mainstream.
M.S.: În România oamenii se laudă la televizor că nu au citit o carte în viaţa lor, festivalurile cu tentă culturală nu sunt mediatizate, iar atunci când sunt mediatizate... Mă gândeam la "Festivalul George Enescu", poate singurul festival care a apărut la „ştiri”, singurul subiect dezbătut a fost despre o femeie parlamentar care a purtat o floare ciclamen la rever în timpul festivalului... Vine London Simphony, vine Zubin Mehta, vin mari artişti, e cel mai mare festival şi tot ce apare la ştiri e ce floare are la rever o spectatoare care nici nu prea are legătura cu cultura. Ce loc să mai aibă Jazzul? Mă mir că Sibiul mai stă în picioare. Festivalul din Cluj, Jazz Napocensis, un festival de talie internaţională, a dispărut de pe firmament.
R: Care au fost cele mai frumoase momente din activitatea ta alături de Slang (premiul I la Cerbul de Aur 2004) şi de ce a încetat această colaborare?
M.S.: Dacă ar fi doar un moment... Cred că pot spune că toate momentele alături de ei au fost deosebite. Pe lângă colaborarea muzicală, ne leagă o veche prietenie. Alături de ei m-am simţit ca într-o familie. Colaborarea a încetat odată cu plecarea mea din Bucureşti, iar momentan sunt plecat din ţară.
R: Cum a fost receptat albumul „Anachronic” în presă şi de către ascultători?
M.S.: Presa nu a dat buzna să-i facă recenzii, dar cine i-a făcut a avut comentarii pozitive. Spre exemplu, cei de la „Rockritic.ro” au afirmat că „muzica sa (n.r. Mihai Sorohan) are densitate, un sunet clar şi impune imediat respect. E dinamică, pentru că esenţa jazz rockului îi este familiară, însă nu încetează de a fi şi emoţionantă. Singura problemă în care artistul se înşeala e faptul că îşi pune întregul sub semnul anacronicului. E un disc anacronic doar pentru că apare în România. În esenţă albumul e cât se poate de universal şi merită descoperit de cât mai multă lume”. (mai multe detalii pe http://www.rockritic.ro/2009/04/02/mihai-sorohan-anachronic/)
R: Ai putea să ne povesteşti cum s-a născut albumul?
M.S.: Albumul s-a născut ca album după o întâlnire cu Mihai Pop, care este patron, producător şi inginer de sunet la „Sysound”. I-am dat să asculte câteva piese făcute de mine şi l-am întrebat „ce zici, scoţi album cu aşa ceva?”, iar el a acceptat motivând că sună bine. Noi ne cunoşteam deja de mai demult, el ajutându-ne deseori cu sonorizarea la concertele cu „One” sau „Swinging Train”.
R: Ce anume te-a îndemnat să colaborezi cu persoanele care apar în componenţa albumului? Ai avut o serie de criterii după care te-ai ghidat?
M.S.: Toţi colaboratorii sunt prieteni buni şi muzicieni de excepţie. Unul dintre invitaţi, Dénes József a fost chitarist în prima formaţie de jazz cu care am colaborat („Short Cuts”, 1997). Uite că după mai mult de zece ani ne-am reîntâlnit. Alt colaborator, poate cel mai important, Bogáti Bokor Ákos este un bun prieten şi un foarte bun muzician. Proiectul lui, „Yesterdays”, este deja la al treilea album distribuit de Musea (Franţa). Stilul lui este influenţat de rockul progresiv şi prezenţa lui aduce un suflu nou şi original. Poate cea mai "etnică" prezenţă este Anghel Marc la caval. De fapt, el este inginer agronom, dar studiază folclorul de ani buni. Printre altele, a participat la albumul „Atitudine” al formaţiei „Altar”. O prezenţă deosebită pe album este Silvia Sorohan (01 ian. 1982 – 05 dec. 2005). Ca un omagiu postum, prima piesă de pe album este un proiect mai vechi cu ea la voce.
R: Cât a durat procesul de înregistrare al albumului până în momentul în care a fost lansat pe piaţă? Ai întâmpinat dificultăţi cu casa de discuri sau cu alţi agenţi implicaţi în acest proces?
M.S.: Depinde de unde-l iei. Pe album apare o piesă pe care am făcut-o acum vreo opt ani. Majoritatea pieselor le-am înregistrat în perioada iunie-august 2008.
Cu casa de discuri nu au fost probleme. Probabil Mihai Pop de la Sysound este singurul producător care are curajul să scoată un disc de jazz.
R: După lansarea albumului ai în vedere alte proiecte muzicale în care să te implici?
M.S.: Sunt deja implicat în multe proiecte. Un proiect important a fost colaborarea cu NOA Opera Festival (http://www.noa.lt/). Am participat în orchestră ca trompetist, am participat în alt spectacol ca actor/ voice acting, percuţie. Mai târziu s-a înregistrat un quadruplu CD cu operele din festival, proiect unde am participat şi ca inginer de sunet sub îndrumarea lui Moritz Bergfeld, un cunoscut producător şi inginer de sunet specializat în muzică clasică.
R: Performanţele tale muzicale nu s-au limitat doar la colaborările cu diverse trupe sau la activitatea ta în cadrul Filarmonicii de Stat Târgu-Mureş, ci ai compus muzică şi pentru film şi adaptări teatrale. A fost în vreun fel o experienţă diferită faţă de celelalte proiecte din sfera muzicală?
M.S.: Totul a început când Liviu Pancu a auzit că eu fac parte dintr-o formaţie de jazz. El avea în plan să facă o piesă de teatru cu formaţie „live” pe scenă (dacă îmi amintesc bine, cred că era „Priveşte înapoi cu mânie”). Proiectul nu s-a realizat atunci, dar am ţinut legătura şi mai târziu am colaborat la „Fahrenheit 451” şi de atunci am mai făcut multe spectacole împreună.
R: De ce ai ales să lucrezi alături de Liviu Pancu în ceea ce priveşte activitatea ta ca şi compozitor de muzică pentru piese de teatru?
M.S.: Liviu are o energie pozitivă fantastică, este un om care mută munţii din loc. Datorită lui am făcut muzică pentru teatru. Dacă nu era el să tragă de mine să compun, portofoliul meu artistic ar fi mult mai subţire.
Sabina Lazăr
redactor Teen Press
© Redactia Centrala Teen Press
miercuri, 30 septembrie 2009
Revista Teen Press online!
Noul număr al revistei Teen Press a apărut online pe site-ul: http://www.teenpress.ro/ . Vă invităm la lectură! Pana mea...
luni, 28 septembrie 2009
toate’s noi şi vechi sunt toate
Mi-e dor de unii oameni din jurul meu. Prieteni pe care i-am avut şi pe care acum nu îi mai văd aproape deloc, de unii nu mai ştiu nimic (cum ar fi cazul lui Radu sau Lucian), faţă de alţii m-am îndepărtat cu bunăştiinţă şi nu îmi pare rău de alegerea făcută. Mi-e dor de zilele unei veri în Jack. Sau de perioada când mai ajutam prin Blu’zz. De serile de teatru, de concertele pe ultima sută de metri, de Travka, de cântările lui Sergiu la Romană, de o parte a vieţii mele dinainte, de lucrurile uşoare, de perioadele în care încă nu îmi testasem slăbiciunile, de uşurinţa cu care mă îndrăgosteam cândva, mi-e dor de lucrurile şi, mai ales, de persoanele care nu mai sunt, mi-e dor să joc whist, mi-e dor de vremea în care alegerile care trebuiau făcute erau mai simple. Le port pe toate cu mine. Le simt pulsând şi încerc să fac cumva să le transform în altceva. Totodată, acum e o perioadă în care mi-e bine. Rănile dau semne că s-ar putea închide în curând, fac paşi hotărâţi spre viitorul meu, sunt mai veselă, mai vie, iar nopţile deja poartă în ele, nu dimensiunea regretelor şi a suferinţelor ca până acum, ci binecuvântarea somnului şi a alinării.
Dezavantajul ar fi faptul că, nefiind tristă şi întoarsă pe dos, textele poetice pe care le scriu sunt catastrofale. Nu au nimic profund, sunt doar o înşiruire de cuvinte care parcă sună bine combinate. Şi aveam de gând să mă înscriu la Concursul Naţional de Literatură - „Moştenirea Văcăreştilor”. Poate că până la finele lui octombrie voi reuşi să adun zece titluri care să nu atragă asupra lor priviri ironice.
Da, sunt fericită! Zâmbesc aparent fără nici un motiv gândindu-mă la viitor. Mi-e bine şi asta datorită unor oameni extraordinari care mi-au rămas aproape chiar şi atunci când ar fi avut motive să plece, care m-au sprijinit, care m-au lăsat să sper şi care ţin, mai mult sau mai puţin, la mine.
Şi acum anunţuri: mâine postez interviul cu Mihai Sorohan. În curând, sper, şi un interviu Alina Manole.
M-am băgat colaborator la ForeverFolk şi peste ceva timp veţi găsi şi acolo texte scrise de subsemnata.
Şi, nu în ultimul rând, revista TEEN PRESS are o casă nouă: http://www.teenpress.ro/
Vă aşteptăm!
Dezavantajul ar fi faptul că, nefiind tristă şi întoarsă pe dos, textele poetice pe care le scriu sunt catastrofale. Nu au nimic profund, sunt doar o înşiruire de cuvinte care parcă sună bine combinate. Şi aveam de gând să mă înscriu la Concursul Naţional de Literatură - „Moştenirea Văcăreştilor”. Poate că până la finele lui octombrie voi reuşi să adun zece titluri care să nu atragă asupra lor priviri ironice.
Da, sunt fericită! Zâmbesc aparent fără nici un motiv gândindu-mă la viitor. Mi-e bine şi asta datorită unor oameni extraordinari care mi-au rămas aproape chiar şi atunci când ar fi avut motive să plece, care m-au sprijinit, care m-au lăsat să sper şi care ţin, mai mult sau mai puţin, la mine.
Şi acum anunţuri: mâine postez interviul cu Mihai Sorohan. În curând, sper, şi un interviu Alina Manole.
M-am băgat colaborator la ForeverFolk şi peste ceva timp veţi găsi şi acolo texte scrise de subsemnata.
Şi, nu în ultimul rând, revista TEEN PRESS are o casă nouă: http://www.teenpress.ro/
Vă aşteptăm!
miercuri, 29 iulie 2009
miercuri, 10 iunie 2009
Interviu Discoballs
Alexei, Cristi şi Mizdan sunt cei care formează trupa Discoballs. Un proiect 100% live de muzică electronică şi concerte nebuneşti, o formaţie care va acapara scena muzicii româneşti în următoarea perioadă. Stay tunned!
R: Publicul vă cunoaşte ca fiind “băieţii de la fosta trupă Travka”. Sunt curioasă de ce în proiectul Discoballs v-aţi implicat numai voi trei?
Discoballs: Din fericire, publicul ne asociază din ce în ce mai puţin cu trupa Travka şi începem să devenim cei trei Discoballs. În curând nu va mai fi nevoie de alte repere pentru a explica cine suntem, va fi suficient „Discoballs”. Şi de ce doar noi trei? Probabil pentru că doar de noi era nevoie în proiectul ăsta.
R: Cum a luat naştere noua formaţie Discoballs?
D: Totul s-a întâmplat cât se poate de natural şi fără să ne propunem ceva anume. Practic Discoballs exista dinainte să poarte numele acesta şi să se expună public, în lungile sesiuni de improvizaţie pe care le aveam la sala de repetiţie. Şi dacă tot făceam asta şi ne ieşea aşa bine J, am decis că ne putem distra la fel de bine şi cu spectatori.
R: Ce fel de reacţii aţi observat la foştii ascultători Travka în momentul în care au auzit noul sound? Pentru că sunt convinsă că a existat un feedback, măcar din rândul prietenilor voştri.
D: Mulţi dintre ei vin şi la concertele Discoballs, deci bănuiesc că reacţia lor a fost una pozitivă. Cei care nu mai vin…nu prea ne interesează.
R: De la rock alternativ la noul stil de muzică abordat, este o diferenţă semnificativă. De ce aţi ales un gen atât de îndepărtat, care se adresează unui public relativ diferit faţă de cel de până acum?
D: Poate că ce facem acum reprezintă o tranziţie. Nu ştim spre ce o să ducă, dar în mod sigur nu o să ne forţăm niciodată să cântăm un anumit stil pentru că asta se cere într-o anumită perioadă Acum s-a nimerit să ne placă să cântam electro, plus toate influenţele pe care le avem noi acolo. Suntem încă departe de a ne atinge limitele şi sper să avem senzaţia asta cât mai mult timp de acum încolo. Deocamdată o să încercăm să îmbunătăţim ceea ce facem acum, după care cine ştie ce va urma.
R: Aţi avut o serie de concerte până acum. Sunteţi de părere că aţi reuşit deja să vă puneţi amprenta şi asupra ascultătorilor de muzică electronică?
D: Nu ştiu. Din păcate, scena electro live nu e foarte dezvoltată la noi, deşi există public destul. Deocamdată acest public se mulţumeste cu ce i se oferă din afară. Cu cât Discoballs se va face mai cunoscut, cu atât vor fi încurajaţi şi alţii să experimenteze stiluri din zona asta. Suntem încă la început, e greu să ne dăm seama de importanţa noastră în peisaj.
R: Tendinţa la momentul actual pe scena muzicii româneşti este de a fi cât mai expus, căutat, să ai melodii difuzate pe heavy-rotation la radio şi la posturile de muzică. Voi se pare că o luaţi în sens invers: aţi dobândit recunoaştere şi apreciere din partea publicului amator de rock alternativ, iar acum îl curtaţi pe cel de muzică electronică. Rămâneţi underground în loc să încercaţi să fiţi vizibili şi auziţi. De ce?
D: Nu înseamnă că nu exişti dacă nu eşti difuzat la radio şi televizor. Underground-ul poate fi suficient de viu, de animat, astfel încât să ne ofere satisfacţie suficientă, cel puţin în momentul de faţă.
R: Aţi schimbat Stufstockul şi FânFestul pentru cluburi orientate, într-o oarecare măsură, spre noul gen abordat. Nu vă este dor de energia unui concert în aer liber, de publicul care cântă la unison cu voi?
D: De la concertele şi reprezentaţiile noastre live, în general, nu lipseşte energia. E o componentă principală a show-ului nostru. Vor urma şi cântari în aer liber. Din punctul ăsta de vedere nu s-a pierdut nimic.
R: Ştiu că sunteţi abia la început, însă aveţi în vedere vreun album Discoballs într-un viitor apropiat?
D: Deocamdată Discoballs este un proiect exclusiv live. Nu ne-am făcut planuri de înregistrări.
R: Ca formaţie aveţi planuri de viitor? Mai multe concerte, un public omogen şi constant, recunoaştere naţională (şi, de ce nu, internaţională) sau vă rezumaţi la plăcerea de a cânta?
D: Ne facem planurile de la un concert la altul. Constant ne dorim să sunăm cât mai bine, să facem ce simţim şi să simţim că e bine ce facem. Ne ferim de rutină. Poate fi foarte periculoasă.
R: Pe plan individual, mai aveţi şi alte proiecte muzicale?
D: Unii dintre noi.
R: Deoarece Teen Press este o publicaţie care se adresează adolescenţilor, aveţi vreun sfat pentru cei ce vor să urmeze o carieră muzicală în industria drum&bass?
D: Dacă vor să o facă doar pentru că este la modă, mai bine să renunţe.
Sabina Lazăr
redactor Teen Press
foto: Vlad Bîrdu
R: Publicul vă cunoaşte ca fiind “băieţii de la fosta trupă Travka”. Sunt curioasă de ce în proiectul Discoballs v-aţi implicat numai voi trei?
Discoballs: Din fericire, publicul ne asociază din ce în ce mai puţin cu trupa Travka şi începem să devenim cei trei Discoballs. În curând nu va mai fi nevoie de alte repere pentru a explica cine suntem, va fi suficient „Discoballs”. Şi de ce doar noi trei? Probabil pentru că doar de noi era nevoie în proiectul ăsta.
R: Cum a luat naştere noua formaţie Discoballs?
D: Totul s-a întâmplat cât se poate de natural şi fără să ne propunem ceva anume. Practic Discoballs exista dinainte să poarte numele acesta şi să se expună public, în lungile sesiuni de improvizaţie pe care le aveam la sala de repetiţie. Şi dacă tot făceam asta şi ne ieşea aşa bine J, am decis că ne putem distra la fel de bine şi cu spectatori.
R: Ce fel de reacţii aţi observat la foştii ascultători Travka în momentul în care au auzit noul sound? Pentru că sunt convinsă că a existat un feedback, măcar din rândul prietenilor voştri.
D: Mulţi dintre ei vin şi la concertele Discoballs, deci bănuiesc că reacţia lor a fost una pozitivă. Cei care nu mai vin…nu prea ne interesează.
R: De la rock alternativ la noul stil de muzică abordat, este o diferenţă semnificativă. De ce aţi ales un gen atât de îndepărtat, care se adresează unui public relativ diferit faţă de cel de până acum?
D: Poate că ce facem acum reprezintă o tranziţie. Nu ştim spre ce o să ducă, dar în mod sigur nu o să ne forţăm niciodată să cântăm un anumit stil pentru că asta se cere într-o anumită perioadă Acum s-a nimerit să ne placă să cântam electro, plus toate influenţele pe care le avem noi acolo. Suntem încă departe de a ne atinge limitele şi sper să avem senzaţia asta cât mai mult timp de acum încolo. Deocamdată o să încercăm să îmbunătăţim ceea ce facem acum, după care cine ştie ce va urma.
R: Aţi avut o serie de concerte până acum. Sunteţi de părere că aţi reuşit deja să vă puneţi amprenta şi asupra ascultătorilor de muzică electronică?
D: Nu ştiu. Din păcate, scena electro live nu e foarte dezvoltată la noi, deşi există public destul. Deocamdată acest public se mulţumeste cu ce i se oferă din afară. Cu cât Discoballs se va face mai cunoscut, cu atât vor fi încurajaţi şi alţii să experimenteze stiluri din zona asta. Suntem încă la început, e greu să ne dăm seama de importanţa noastră în peisaj.
R: Tendinţa la momentul actual pe scena muzicii româneşti este de a fi cât mai expus, căutat, să ai melodii difuzate pe heavy-rotation la radio şi la posturile de muzică. Voi se pare că o luaţi în sens invers: aţi dobândit recunoaştere şi apreciere din partea publicului amator de rock alternativ, iar acum îl curtaţi pe cel de muzică electronică. Rămâneţi underground în loc să încercaţi să fiţi vizibili şi auziţi. De ce?
D: Nu înseamnă că nu exişti dacă nu eşti difuzat la radio şi televizor. Underground-ul poate fi suficient de viu, de animat, astfel încât să ne ofere satisfacţie suficientă, cel puţin în momentul de faţă.
R: Aţi schimbat Stufstockul şi FânFestul pentru cluburi orientate, într-o oarecare măsură, spre noul gen abordat. Nu vă este dor de energia unui concert în aer liber, de publicul care cântă la unison cu voi?
D: De la concertele şi reprezentaţiile noastre live, în general, nu lipseşte energia. E o componentă principală a show-ului nostru. Vor urma şi cântari în aer liber. Din punctul ăsta de vedere nu s-a pierdut nimic.
R: Ştiu că sunteţi abia la început, însă aveţi în vedere vreun album Discoballs într-un viitor apropiat?
D: Deocamdată Discoballs este un proiect exclusiv live. Nu ne-am făcut planuri de înregistrări.
R: Ca formaţie aveţi planuri de viitor? Mai multe concerte, un public omogen şi constant, recunoaştere naţională (şi, de ce nu, internaţională) sau vă rezumaţi la plăcerea de a cânta?
D: Ne facem planurile de la un concert la altul. Constant ne dorim să sunăm cât mai bine, să facem ce simţim şi să simţim că e bine ce facem. Ne ferim de rutină. Poate fi foarte periculoasă.
R: Pe plan individual, mai aveţi şi alte proiecte muzicale?
D: Unii dintre noi.
R: Deoarece Teen Press este o publicaţie care se adresează adolescenţilor, aveţi vreun sfat pentru cei ce vor să urmeze o carieră muzicală în industria drum&bass?
D: Dacă vor să o facă doar pentru că este la modă, mai bine să renunţe.
Sabina Lazăr
redactor Teen Press
foto: Vlad Bîrdu
© Redactia Centrala Teen Press
miercuri, 18 februarie 2009
Discoballs& Aria Urbana
Marţi, 3 februarie, începând cu ora 19.00, în Silver Church, ex-Preoteasa, a avut loc un concert al celor de la Discoballs (Alexei, Mizdan şi Cristi de la fosta trupă Travka) şi al celor de la Aria Urbană din Braşov.
Sala relativ plină, încă mai aveai loc să arunci un ac, însă oamenii erau dispuşi să se simtă bine, iar cele două trupe nu au diminuat starea publicului. De asemenea, până şi locaţia a ajutat la stabilirea unui acord între ceea ce se întâmpla pe scenă şi ceea ce se întâmpla în sală. Un club cu un spaţiu generos, cu preţuri decente şi cu un tavan care chiar aduce aminte de bolta unei catedrale. Cu alte cuvinte, „bine aţi venit în catedrala drum&bass pentru seara aceasta”.
Pe scenă au urcat prima oară cei trei muzicieni de la Discoballs (http://www.myspace.com/thediscoballsproject) şi ne-au încins spiritele cu melodii improvizate cu influenţe de electronică, drum&bass şi breakbeat. La finalul unei ore, băieţii au încheiat recitalul, primind aplauze din partea publicului. După soundcheck, apar pe scenă şi cei din Aria Urbană (http://www.myspace.com/ariaurbana ). De altfel, ei au continuat ceea ce Discoballs au început, având în vedere că cele două formaţii merg pe aproximativ acelaşi gen muzical. În ciuda faptului că solistul nu se auzea mai deloc, sau, mai bine zis, nu se înţelegea deloc, publicul era decis să nu lase această mică problemă să le strice starea şi aplauzele veneau după fiecare melodie. O serie de cântări alerte care te îmbiau să începi să dansezi şi un vocal care interacţiona cu publicul. Toate ingrediente pentru un show reuşit.
Concertul Discoballs şi Aria Urbană face parte din categoria acelor concerte de la care pleci dorind să fi durat mai mult, atât pentru muzica bună, cât şi pentru acel sentiment de bine pe care ţi-l induce.
Lazăr Sabina
redactor Teen Press
© Redactia Centrala Teen Press
marți, 10 februarie 2009
Stem
Data: 14 noiembrie 2008.
Locul: Palatul Copiilor, Bucureşti.
Eveniment: Lansarea albumului “Stem” al formaţiei orădene Celelalte Cuvinte!!!
Un concert de lansare plănuit şi dorit de câţiva ani, mai exact de patru ani de la ultimul album scos pe piaţă, „NOS”, de către ascultătorii înfocaţi de Cuvinte. Chiar dacă la concertul aniversar de 25 de ani de existenţă a trupei din 2006 ne-au fost prezentate două noi piese de pe acest album, şi chiar dacă la fiecare nou concert se reluau respectivele piese, albumul în sine se lăsa aşteptat.
Cu o jumătate de oră înaintea orei întipărite pe bilet încă mai erau oameni care aşteptau afară, oarecum reticenţi în încercarea lor de a intra. Curând mi-am dat seama că holul de intrare şi majoritatea culoarelor Palatului Copiilor erau populate de buticuţe cu haine. Probabil că din această cauză mulţi pletoşi tineri şi pletoşi grizonaţi aveau probleme în a găsi sala de spectacol în învălmăşeala creată. Până la urmă am găsit standul cu diverse tricouri şi afişe marca Celelalte Cuvinte şi, pentru a susţine tradiţia şi formaţia, am cumpărat noul CD şi o insignă.
Sala nu era tocmai plină, dar oamenii intrau „pe bandă” după ce treceau de controlul biletelor. Cortina trasă. Publicul cufundat într-o aşteptare cuminte. Câteva minute trecute după ora stabilită pentru începerea concertului, luminile se sting, glasurile amuţesc şi ni se cânta piesa ce dă numele albumului, un instrumental ceva mai cuminte faţă de riffurile de pe „Armaghedon”. Pe scena se află patru rame de tablou înalte, acoperite cu o pânză după care sunt ascunşi Călin Pop (chitară şi voce), Marcel Breazu (bass, voce), Tiberiu Pop (clapă, voce) şi Leontin Iovan (tobe) şi un ecran deasupra scenei care afişa din când în când titlul melodiei şi videoclipul „Zmeie” în timp ce melodia era cântată. La fiecare două sau trei piese, câţiva tineri îmbrăcaţi în costum şi înarmaţi cu câte o servietă şi cu un cutter tăiau fâşii din pânzele după care stăteau ascunşi cei ce ne (în)cântau. Cu privire la interacţiunea cu publicul, doar Călin mai făcea câte o reverenţă scurtă şi mulţumea publicului în şoaptă pentru aplauzele cu care îi asaltam şi a ieşit din tabloul din faţa sa la un moment dat, fapt care a stârnit alte aplauze din partea publicului.
Noile piese erau intercalate cu piese de pe „Armaghedon” şi „Vinil”, dar nici urmă de „Ispita” sau de „Se lasă rău”. Un concert în care s-au prezentat noile piese neţinându-se seama de dorinţa publicului de a asculta live şi ceva mai hard. Totodată, locul nu era bine ales pentru o eventuală demonstraţie de plete zburătoare. Faţă de multe alte concerte la care am participat, Celelalte Cuvinte au avut o sonorizare impecabilă graţie lui Ovidiu Roşu, sunetistul formaţiei.
După „Un sfârşit e un început” au avut un moment dedicat lui Florian Pittiş cu o proiecţie de fotografii pe fundalul piesei „Ultima” de pe noul album. Câteva momente de linişte în memoria lui Moţu. Aplauze. Cererea unui bis din partea publicului. Apoi trupa revine pe scenă şi cântă unui public deja obişnuit cu „Iarbă prin păr”. Sala în picioare. Aplauze. Şi cortina este trasă.
Lazăr Sabina
redactor Teen Press
Locul: Palatul Copiilor, Bucureşti.
Eveniment: Lansarea albumului “Stem” al formaţiei orădene Celelalte Cuvinte!!!
Un concert de lansare plănuit şi dorit de câţiva ani, mai exact de patru ani de la ultimul album scos pe piaţă, „NOS”, de către ascultătorii înfocaţi de Cuvinte. Chiar dacă la concertul aniversar de 25 de ani de existenţă a trupei din 2006 ne-au fost prezentate două noi piese de pe acest album, şi chiar dacă la fiecare nou concert se reluau respectivele piese, albumul în sine se lăsa aşteptat.
Cu o jumătate de oră înaintea orei întipărite pe bilet încă mai erau oameni care aşteptau afară, oarecum reticenţi în încercarea lor de a intra. Curând mi-am dat seama că holul de intrare şi majoritatea culoarelor Palatului Copiilor erau populate de buticuţe cu haine. Probabil că din această cauză mulţi pletoşi tineri şi pletoşi grizonaţi aveau probleme în a găsi sala de spectacol în învălmăşeala creată. Până la urmă am găsit standul cu diverse tricouri şi afişe marca Celelalte Cuvinte şi, pentru a susţine tradiţia şi formaţia, am cumpărat noul CD şi o insignă.
Sala nu era tocmai plină, dar oamenii intrau „pe bandă” după ce treceau de controlul biletelor. Cortina trasă. Publicul cufundat într-o aşteptare cuminte. Câteva minute trecute după ora stabilită pentru începerea concertului, luminile se sting, glasurile amuţesc şi ni se cânta piesa ce dă numele albumului, un instrumental ceva mai cuminte faţă de riffurile de pe „Armaghedon”. Pe scena se află patru rame de tablou înalte, acoperite cu o pânză după care sunt ascunşi Călin Pop (chitară şi voce), Marcel Breazu (bass, voce), Tiberiu Pop (clapă, voce) şi Leontin Iovan (tobe) şi un ecran deasupra scenei care afişa din când în când titlul melodiei şi videoclipul „Zmeie” în timp ce melodia era cântată. La fiecare două sau trei piese, câţiva tineri îmbrăcaţi în costum şi înarmaţi cu câte o servietă şi cu un cutter tăiau fâşii din pânzele după care stăteau ascunşi cei ce ne (în)cântau. Cu privire la interacţiunea cu publicul, doar Călin mai făcea câte o reverenţă scurtă şi mulţumea publicului în şoaptă pentru aplauzele cu care îi asaltam şi a ieşit din tabloul din faţa sa la un moment dat, fapt care a stârnit alte aplauze din partea publicului.
Noile piese erau intercalate cu piese de pe „Armaghedon” şi „Vinil”, dar nici urmă de „Ispita” sau de „Se lasă rău”. Un concert în care s-au prezentat noile piese neţinându-se seama de dorinţa publicului de a asculta live şi ceva mai hard. Totodată, locul nu era bine ales pentru o eventuală demonstraţie de plete zburătoare. Faţă de multe alte concerte la care am participat, Celelalte Cuvinte au avut o sonorizare impecabilă graţie lui Ovidiu Roşu, sunetistul formaţiei.
După „Un sfârşit e un început” au avut un moment dedicat lui Florian Pittiş cu o proiecţie de fotografii pe fundalul piesei „Ultima” de pe noul album. Câteva momente de linişte în memoria lui Moţu. Aplauze. Cererea unui bis din partea publicului. Apoi trupa revine pe scenă şi cântă unui public deja obişnuit cu „Iarbă prin păr”. Sala în picioare. Aplauze. Şi cortina este trasă.
Lazăr Sabina
redactor Teen Press
© Redactia Centrala Teen Press
Mass media şi publicul
De-a lungul timpului, societatea a evoluat. În prezent, avem o multitudine de mijloace de informare, majoritatea accesibilă nouă prin intermediul mass mediei. În fiecare zi suntem bombardaţi cu ştiri, reclame şi anunţuri venite din partea televizorului, radioului, ziarelor, revistelor, internetului şi lista poate continua.
Din cauza acestor mijloace de informare publicul poate fi controlat, dresat sau ţinut în umbră cu privire la evenimentele adevărate care au loc in jurul nostru. De asemenea, anumite posturi de televiziune şi publicaţii adoptă o poziţie favorabilă faţă de un partid politic sau un altul, devenind, în acest fel, subiective. Acest lucru vine în contradicţie cu buna informare a publicului, deoarece acesta tinde să ia partea celor auzite şi, de obicei, nu urmăresc adevărata desfăşurare a lucrurilor. Presupun că acest lucru se întâmplă din cauza faptului că oamenii acceptă să ştie un anumit procent adevărat sau fals dintr-un anumit subiect şi nu au timpul necesar sau curiozitatea de a aprofunda fiecare ştire în parte. Nici un om pe care l-am întâlnit, care să nu fie implicat direct în procesul de creaţie a unei ştiri, nu s-a dovedit îndeajuns de curios pentru a cerceta o informaţie în amănunt.
Nu există nici un dubiu cu privire la faptul că publicul este manipulat de către presă şi de către celelalte forme ale mass mediei. Dar această problemă s-a dorit a fi înlăturată şi s-a înfiinţat organizaţia non-guvernamentală „Agenţia de Monitorizare a Presei” (AMP). AMP a luat viaţă în 1994 ca un nou departament în cadrul Aşezământului Cultural Academia Caţavencu, iar din anul 2006, Agenţia a devenit persoană juridică sub denumirea „Asociaţia Agenţia de Monitorizare a Presei”. Scopul Agenţiei este de a promova standarde media de calitate prin protejarea dreptului la libertatea de exprimare şi accesul la informaţiile de interes public. În urma unei întâlniri cu elevii colegiului „Iulia Hasdeu”, preşedintele AMP, Mircea Toma, a explicat diferenţa dintre ştiri de interes public şi ştiri interesante pentru public. Din păcate, ştirile de interes public din România au cedat locul ştirilor interesante pentru public, acest fapt datorându-se atingerii unui anumit rating sau pentru a ajunge la un număr de publicaţii vândute pe lună. Tabloidele care ascund în paginile lor bârfe despre pseudo-vedetele româneşti sunt interesante pentru public, dar nu dovedesc nici o fărâmă de interes public. Pe de altă parte, războiul din Irak a fost o ştire de interes public fiind, în acelaşi timp, interesantă pentru public. De asemenea, ştirile pe care le găsim pe anumite posturi de televiziune sunt alterate de senzaţional. Nu vi s-a întâmplat să observaţi că informaţiile cu privire la o crimă din mediul rural sunt presărate cu elemente ce par scoase dintr-un film de Hitchcock? Muzică dramatică, mărturii ale sătenilor cu ochii plânşi, interviul cu mama care jură pe cruce că băiatul ei, criminalul, este un mieluşel care nu ar face rău intenţionat nici măcar unei muşte. Vă sună cunoscut? E un tipar care a fost preluat de majoritatea posturilor de televiziune, un tipar care, din nefericire, măreşte ratingul.
Presa este manipulată în interese politice. Aceeaşi presă manipulează la rândul ei din motive economice. Cel care nu are nici un avantaj din acest cerc vicios este publicul, care se obişnuieşte din ce în ce mai mult cu modalitatea de a prezenta lumea şi cu minciunile mass mediei. Cu toate acestea, sunt mulţi oameni care cred ca libertatea presei poate fi cenzurată doar într-o mică măsură. Voi ce credeţi?
Nu există nici un dubiu cu privire la faptul că publicul este manipulat de către presă şi de către celelalte forme ale mass mediei. Dar această problemă s-a dorit a fi înlăturată şi s-a înfiinţat organizaţia non-guvernamentală „Agenţia de Monitorizare a Presei” (AMP). AMP a luat viaţă în 1994 ca un nou departament în cadrul Aşezământului Cultural Academia Caţavencu, iar din anul 2006, Agenţia a devenit persoană juridică sub denumirea „Asociaţia Agenţia de Monitorizare a Presei”. Scopul Agenţiei este de a promova standarde media de calitate prin protejarea dreptului la libertatea de exprimare şi accesul la informaţiile de interes public. În urma unei întâlniri cu elevii colegiului „Iulia Hasdeu”, preşedintele AMP, Mircea Toma, a explicat diferenţa dintre ştiri de interes public şi ştiri interesante pentru public. Din păcate, ştirile de interes public din România au cedat locul ştirilor interesante pentru public, acest fapt datorându-se atingerii unui anumit rating sau pentru a ajunge la un număr de publicaţii vândute pe lună. Tabloidele care ascund în paginile lor bârfe despre pseudo-vedetele româneşti sunt interesante pentru public, dar nu dovedesc nici o fărâmă de interes public. Pe de altă parte, războiul din Irak a fost o ştire de interes public fiind, în acelaşi timp, interesantă pentru public. De asemenea, ştirile pe care le găsim pe anumite posturi de televiziune sunt alterate de senzaţional. Nu vi s-a întâmplat să observaţi că informaţiile cu privire la o crimă din mediul rural sunt presărate cu elemente ce par scoase dintr-un film de Hitchcock? Muzică dramatică, mărturii ale sătenilor cu ochii plânşi, interviul cu mama care jură pe cruce că băiatul ei, criminalul, este un mieluşel care nu ar face rău intenţionat nici măcar unei muşte. Vă sună cunoscut? E un tipar care a fost preluat de majoritatea posturilor de televiziune, un tipar care, din nefericire, măreşte ratingul.
Presa este manipulată în interese politice. Aceeaşi presă manipulează la rândul ei din motive economice. Cel care nu are nici un avantaj din acest cerc vicios este publicul, care se obişnuieşte din ce în ce mai mult cu modalitatea de a prezenta lumea şi cu minciunile mass mediei. Cu toate acestea, sunt mulţi oameni care cred ca libertatea presei poate fi cenzurată doar într-o mică măsură. Voi ce credeţi?
Lazăr Sabina
redactor Teen Press
© Redactia Centrala Teen Press
duminică, 18 ianuarie 2009
Interviu Călin Pop şi Ovidiu Roşu
Sabina Lazăr: OK. Discuţie liberă. În seara asta aţi fost invitaţi la un recital acustic la CityFm. Cu ce ocazie?
Călin Pop: Ei cochetau cu ideea de a invita toată trupa live când am avut noi concertul din 14 noiembrie (n.r.: lansarea albumului „Stem” în Bucureşti) şi s-a întâmplat ceva, nu ştiu, n-au putut sau au crezut…a fost o chestie de lipsă de comunicare, probabil, de ambele părţi. Ei credeau că s-ar putea să mergem la Ploieşti a doua zi (exista această variantă, dar căzuse iarăşi, iar ei nu ştiau de acest lucru). Nu sunt sigur dacă am fi avut loc cu toată trupa în studioul lor de emisie, care e relativ mic. Până la urmă, a apărut ideea cu recitalul acustic. Dânşii au insistat şi ar fi trebuit să fie săptămâna trecută treaba asta. Până la urmă au sunat ca să fie pe capătul săptămânii acesteia, dar nu am acceptat pentru că este ziua mea de naştere vineri şi noi ne respectăm zilele de naştere, revelioanele şi sărbătorile şi nu mergem nicaieri să concertăm în aceste cazuri. Deci le-am spus că facem recitalul cu condiţia să fiu înapoi în Oradea pe data de 17 şi aşa a apărut ideea ca recitalul să fie pe 16 decembrie. Şi ei au făcut nişte eforturi să modifice nişte programe în acest sens. În fine, am apelat şi la nişte surse tehnice, la nişte prieteni de-ai noştri din Bucureşti, organizatori care ne-au ajutat cu nişte mijloace tehnice pe care le-am solicitat pentru ca acest recital să decurgă cum trebuie.
Sabina Lazăr: Eu am întâlnit oameni, majoritatea tineri, care nu au auzit de Celelalte Cuvinte.
Călin Pop: Se întâmplă, e chiar aproape normal. Noi nu suntem mediatizaţi suficient, asta fiind, se pare, soarta actelor de cultură şi de artă. Eu mă mir că mai sunt încă destui tineri care vin la concertele noastre.
Sabina Lazăr: Tineri însemnând persoane sub 20, sub 30…
Călin Pop: De toate categoriile. Intre 15-16 ani şi până la vârsta noastră. Noi ne mirăm că a început să crească uşurel numărul celor tineri şi nu pot să zic acum că „uau, ce chestie că a crescut numărul lor”, dar a început totuşi să crească pentru că la un moment dat ne puneam şi noi întrebarea ce se întâmplă. Acum probabil că a trecut timpul, generaţiile s-au schimbat, dar, totuşi, probabil că părinţii au avut o educaţie culturală, sau, mă rog, o chestie de acest gen, au transmis copiilor lor acest lucru pentru că numai aşa poţi să explici faţă de tine ca membru din trupă că există copii, mai mici decât copii tăi, care îţi cântă textul cuvânt cu cuvânt. Atunci când nu eşti mediatizat , numai aşa se poate explica, prin faptul că au primit materialele (sau le-au auzit) de la părinţi sau că au dat de ele în biblioteca lor şi le-au ascultat. În orice caz, concluzia este clară. Noi avem un public eterogen nu într-un număr foarte mare ci foarte titrat şi foarte fidel trupei.
Sabina Lazăr: Legat de CD-uri vechi, de ce a fost o distanţă atât de mare între „NOS” şi „Stem”?
Călin Pop: Şi acesta a fost unul dintre subiectele abordate la radio. N-ai cum să scoţi albumele unul după altul, pentru că în primul rând noi nu trăim din asta, trăim pentru asta. Noi ne ocupăm şi de alte lucruri care ne ocupă timpul aproape total. Muzica reprezintă o împlinire spirituală pentru noi şi noi nu suntem cei care se uită doar o dată, de două ori peste rânduri să vadă dacă au făcut bine ce au făcut, ne uităm de zece ori şi asta întârzie. Pentru că în momentul în care scoţi ceva te gândeşti ca dacă scoţi acel ceva, oare e bine, asta ca să nu-ţi pară rău că l-ai scos dupa un timp. Nu pot să spun că tot ce am făcut noi este, din punctul ăsta de vedere, să zicem, perfect. Nici pe departe, dar sunt totuşi disfuncţionalităţi de timp, nu numai datorate nouă. Până găseşti o casă de discuri, până semnezi un contract trece ceva timp…În ziua de azi nu mai poţi să găseşti o casă de discuri să-ţi plătească înregistrările, să-ţi plătească costurile, cazările, înregistrările de studio şi tot felul de chestii ca şi mai demult. Acum trebuie să-ţi faci tu singur imprimările şi ne-am făcut în acest context şi noi un studio propriu de înregistrări. Atunci mai apare şi comoditatea şi acea idee că dacă faci o chestie să nu-ţi pară rău că ai făcut-o şi, prin multiple auto-analizari (ceea ce eu consider a fi un lucru bun, constructiv) tot timpul se întârzie lucrurile.
Sabina Lazăr: Da, din acest punct de vedere, unii au avut impresia că „NOS” nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor.
Călin Pop: Nu că nu a fost corespunzător sau că nu a fost bine primit. În perioada conceperii acestui album şi noi eram într-o perioadă în care rockul era super underground pe plan internaţional. Deci efectiv nu mai aveau căutare nici măcar trupele rock din afară. Noi cântam prin cluburi, lumea, publicul mai larg nu mai ştia că existăm, au fost şi câteva lucruri neplăcute, nişte decese în familie la câţiva dintre noi. Nu este o scuză, dar plus că apărea şi în perioada aceea mai în prim-plan ,,măria-sa,, calculatorul şi au apărut tot felul de muzici făcute pe calculator, tot felul de alte genuri de muzică, nimeni nu le contestă rolul, faptul că s-a lărgit spectrul şi s-a umflat piaţa, s-a făcut un fel de loc. Toată lumea are loc. Dar au fost în acest fel obişnuiti producătorii cu produsul gata înregistrat. Asta a fost o altă problemă pentru noi şi, în consecinţă ne-am înzestrat cu un studio personal de înregistrări şi asta doar pentru noi. Materialul a fost un experiment (primul nostru material înregistrat în studioul propriu) şi am crezut în el, credem şi ne place şi acum. Albumul probabil că nu a fost bine primit de unii critici, dar cântând în concert piesele am constatat o reacţie bună. Deci, mai pe scurt , n-am mers după public, publicul a mers după noi. Că le-a plăcut, că nu le-a plăcut, noi oricum suntem mândri de cei care ne-au urmat şi în coborâşuri, nu numai în suişuri. Că în suişuri ai mereu mult mai mulţi prieteni.
Sabina Lazăr: Dar, de obicei, am observat că în concerte piesele de pe „NOS” nu prea sunt cântate.
Călin Pop: Nu prea sunt cântate pentru ca avem multe şi programul de concert nu le poate include pe toate.
Ovidiu Roşu: Concertele noastre sunt chiar foarte lungi. Sunt peste două ore, uneori chiar trei ore şi solicita vocalul în special, pe Călin. Deci sunt prea multe şi la un moment dat mai bagi un playlist în care zici hai să punem asta, asta şi asta. Publicul vrea bineînţeles vechile hituri. Se poate face un compromis la urma urmei. Sunt deja ceva albume şi ai de unde să alegi. Într-adevăr, „NOS” e pus (aproape tot) deoparte.
Călin Pop: Apropo de „NOS”, se vor cânta la un moment dat şi piese de pe el, nu-i nicio problemă de genul ăsta.
Sabina Lazăr: Şi cu noul album, „Stem”, au existat reacţii împotrivă?
Călin Pop: Reacţii împotrivă defel. Din contră, am constatat că place şi surprinde în mod plăcut pe cei care-l ascultă. Totuşi acum există o tendinţă de catalogare prematură, după cum am observat eu. Din cauza asta, în deplină concordanţă cu coperta, am apărut noi în rame la concertul din Bucureşti din 14.11.08, cei catalogaţi brusc şi comparaţi tot timpul într-un mod prea pripit. Evident, toate acestea la un mod figurat şi subtil sugerat.
Sabina Lazăr: Cei mai mulţi fani îşi doresc si o refacere a albumului „Armaghedon”.
Călin Pop: Dar s-a reeditat S-a realizat într-o ediţie limitată, asta mai ales pentru colecţionari. Totuşi, să încerci să compui după un anumit asa zis ,,standard,, creat de unii sau alţii, după o emblemă, este o chestie total greşită. Ar ieşi numai fake-uri. Bun, dar tendinţa trupei la ora actuală este să privim foarte serios spre aniversarea de 30 de ani.„Stem” reprezintă, după mine personal o treabă foarte aşezată care seamănă foarte mult cu ameninţarea cu forţa, nu neapărat forţa în sine. Nu cred că este bine să compari albumele. Dacă stai bine să te gândeşti, nici „Iarbă prin păr” nu a fost o căutare a hitului. Aşa a ales publicul, aşa s-a întâmplat, cum a ales publicul, cum a perceput.
Sabina Lazăr: Pe 13 decembrie aţi împlinit 27 de ani. Sunteţi tineri. La 30 cum o să fie?
Călin Pop: Timpul trece incredibil de repede.Aşa repede vor trece şi următorii trei ani. Parcă toate s-au întâmplat ieri. Atunci când am terminat facultatea, nici noi nu ştiam dacă vom mai exista ca trupă. Am făcut noi un concert de adio ca studenţi, în Timişoara la Grădina de vară Capitol prin 1987 zic eu. Era după discul cu pătrăţele care ieşise în primăvară şi noi după aceea am făcut concertul.
Ovidiu Roşu: Chiar atunci am avut un eveniment nefericit, luministul nostru a murit, a avut cancer, o tumora, şi Călin chiar atunci a compus piesa „Despărţire” pentru el.
Călin Pop: Aşa cum este şi piesa „Ultima” de pe ,,Stem”, scrisă în memoria lui Florian Pittiş. Da, nu ştiam nici atunci dacă vom continua, dar ne-a unit şi ne-a ţinut în continuare împreună plăcerea de a cânta şi compune. Şi cred că, dacă Dumnezeu ne ajută să fim sănătoşi, vom ajunge la 30 de ani şi, de ce nu, la mai mulţi..
Sabina Lazăr: Şi ar fi vreun element surpriză la 30 de ani?
Călin Pop: Asta o vom mai vedea, încă nici noi nu ştim. Un element destul de surpriză va fi şi pentru noi că vom fi ajuns la 30 de ani de activitate ca trupă.
Ovidiu Roşu: Ar fi timp aşa pentru o piesa, două, sigur o să fie.
Călin Pop: Ah, pentru piese noi, da. Noi ne-am gândit şi am zis că multă lume şi mulţi fani serioşi care ne scriu pe forum (http://celelalte-cuvinte.ro/forum/) spun şi se manifestă foarte pozitiv pentru faptul că în momentul în care ei ascultă trupa pe scenă parcă este o altă trupă faţă de cea pe care o aud pe înregistrări.
Ovidiu Roşu: De fapt, au şi zis pe forum asta şi chiar cred că am merita şi noi un CD şi un DVD live la 30. La urma urmei, în momentul în care vezi lumea care vine la concerte şi dupa atâţia ani, chiar te gândeşti că nu ai trăit degeaba.
Călin Pop: Sperăm ca ideea să fie şi realizabilă din punct de vedere practic. Noi considerăm, sau cel puţin eu consider, că muzica noastra este singurul lucru adevărat care rămâne după noi, cei care suntem membri ai acestei trupe.
Ovidiu Roşu: Şi cred că secretul trupei este că am rămas prieteni. Am fost prieteni încă de la început.
Călin Pop: Şi muzica. Ea ne-a adunat şi ne-a ţinut împreună, nu banii. Că dacă erau banii cei mai importanţi, în mod sigur astăzi nu am mai fi existat.
Sabina Lazăr: Şi în încheiere, până vă pleacă trenul, doriţi să adresaţi ceva fanilor?
Călin Pop: Noi le mulţumim că sunt alături de noi în continuare, asta e tot. Şi în rest, e de prisos de spus altceva. Celelalte cuvinte mereu rămân cele care nu se spun.
Sabina Lazăr: Vă mulţumesc!
Călin Pop: Ei cochetau cu ideea de a invita toată trupa live când am avut noi concertul din 14 noiembrie (n.r.: lansarea albumului „Stem” în Bucureşti) şi s-a întâmplat ceva, nu ştiu, n-au putut sau au crezut…a fost o chestie de lipsă de comunicare, probabil, de ambele părţi. Ei credeau că s-ar putea să mergem la Ploieşti a doua zi (exista această variantă, dar căzuse iarăşi, iar ei nu ştiau de acest lucru). Nu sunt sigur dacă am fi avut loc cu toată trupa în studioul lor de emisie, care e relativ mic. Până la urmă, a apărut ideea cu recitalul acustic. Dânşii au insistat şi ar fi trebuit să fie săptămâna trecută treaba asta. Până la urmă au sunat ca să fie pe capătul săptămânii acesteia, dar nu am acceptat pentru că este ziua mea de naştere vineri şi noi ne respectăm zilele de naştere, revelioanele şi sărbătorile şi nu mergem nicaieri să concertăm în aceste cazuri. Deci le-am spus că facem recitalul cu condiţia să fiu înapoi în Oradea pe data de 17 şi aşa a apărut ideea ca recitalul să fie pe 16 decembrie. Şi ei au făcut nişte eforturi să modifice nişte programe în acest sens. În fine, am apelat şi la nişte surse tehnice, la nişte prieteni de-ai noştri din Bucureşti, organizatori care ne-au ajutat cu nişte mijloace tehnice pe care le-am solicitat pentru ca acest recital să decurgă cum trebuie.
Sabina Lazăr: Eu am întâlnit oameni, majoritatea tineri, care nu au auzit de Celelalte Cuvinte.
Călin Pop: Se întâmplă, e chiar aproape normal. Noi nu suntem mediatizaţi suficient, asta fiind, se pare, soarta actelor de cultură şi de artă. Eu mă mir că mai sunt încă destui tineri care vin la concertele noastre.
Sabina Lazăr: Tineri însemnând persoane sub 20, sub 30…
Călin Pop: De toate categoriile. Intre 15-16 ani şi până la vârsta noastră. Noi ne mirăm că a început să crească uşurel numărul celor tineri şi nu pot să zic acum că „uau, ce chestie că a crescut numărul lor”, dar a început totuşi să crească pentru că la un moment dat ne puneam şi noi întrebarea ce se întâmplă. Acum probabil că a trecut timpul, generaţiile s-au schimbat, dar, totuşi, probabil că părinţii au avut o educaţie culturală, sau, mă rog, o chestie de acest gen, au transmis copiilor lor acest lucru pentru că numai aşa poţi să explici faţă de tine ca membru din trupă că există copii, mai mici decât copii tăi, care îţi cântă textul cuvânt cu cuvânt. Atunci când nu eşti mediatizat , numai aşa se poate explica, prin faptul că au primit materialele (sau le-au auzit) de la părinţi sau că au dat de ele în biblioteca lor şi le-au ascultat. În orice caz, concluzia este clară. Noi avem un public eterogen nu într-un număr foarte mare ci foarte titrat şi foarte fidel trupei.
Sabina Lazăr: Legat de CD-uri vechi, de ce a fost o distanţă atât de mare între „NOS” şi „Stem”?
Călin Pop: Şi acesta a fost unul dintre subiectele abordate la radio. N-ai cum să scoţi albumele unul după altul, pentru că în primul rând noi nu trăim din asta, trăim pentru asta. Noi ne ocupăm şi de alte lucruri care ne ocupă timpul aproape total. Muzica reprezintă o împlinire spirituală pentru noi şi noi nu suntem cei care se uită doar o dată, de două ori peste rânduri să vadă dacă au făcut bine ce au făcut, ne uităm de zece ori şi asta întârzie. Pentru că în momentul în care scoţi ceva te gândeşti ca dacă scoţi acel ceva, oare e bine, asta ca să nu-ţi pară rău că l-ai scos dupa un timp. Nu pot să spun că tot ce am făcut noi este, din punctul ăsta de vedere, să zicem, perfect. Nici pe departe, dar sunt totuşi disfuncţionalităţi de timp, nu numai datorate nouă. Până găseşti o casă de discuri, până semnezi un contract trece ceva timp…În ziua de azi nu mai poţi să găseşti o casă de discuri să-ţi plătească înregistrările, să-ţi plătească costurile, cazările, înregistrările de studio şi tot felul de chestii ca şi mai demult. Acum trebuie să-ţi faci tu singur imprimările şi ne-am făcut în acest context şi noi un studio propriu de înregistrări. Atunci mai apare şi comoditatea şi acea idee că dacă faci o chestie să nu-ţi pară rău că ai făcut-o şi, prin multiple auto-analizari (ceea ce eu consider a fi un lucru bun, constructiv) tot timpul se întârzie lucrurile.
Sabina Lazăr: Da, din acest punct de vedere, unii au avut impresia că „NOS” nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor.
Călin Pop: Nu că nu a fost corespunzător sau că nu a fost bine primit. În perioada conceperii acestui album şi noi eram într-o perioadă în care rockul era super underground pe plan internaţional. Deci efectiv nu mai aveau căutare nici măcar trupele rock din afară. Noi cântam prin cluburi, lumea, publicul mai larg nu mai ştia că existăm, au fost şi câteva lucruri neplăcute, nişte decese în familie la câţiva dintre noi. Nu este o scuză, dar plus că apărea şi în perioada aceea mai în prim-plan ,,măria-sa,, calculatorul şi au apărut tot felul de muzici făcute pe calculator, tot felul de alte genuri de muzică, nimeni nu le contestă rolul, faptul că s-a lărgit spectrul şi s-a umflat piaţa, s-a făcut un fel de loc. Toată lumea are loc. Dar au fost în acest fel obişnuiti producătorii cu produsul gata înregistrat. Asta a fost o altă problemă pentru noi şi, în consecinţă ne-am înzestrat cu un studio personal de înregistrări şi asta doar pentru noi. Materialul a fost un experiment (primul nostru material înregistrat în studioul propriu) şi am crezut în el, credem şi ne place şi acum. Albumul probabil că nu a fost bine primit de unii critici, dar cântând în concert piesele am constatat o reacţie bună. Deci, mai pe scurt , n-am mers după public, publicul a mers după noi. Că le-a plăcut, că nu le-a plăcut, noi oricum suntem mândri de cei care ne-au urmat şi în coborâşuri, nu numai în suişuri. Că în suişuri ai mereu mult mai mulţi prieteni.
Sabina Lazăr: Dar, de obicei, am observat că în concerte piesele de pe „NOS” nu prea sunt cântate.
Călin Pop: Nu prea sunt cântate pentru ca avem multe şi programul de concert nu le poate include pe toate.
Ovidiu Roşu: Concertele noastre sunt chiar foarte lungi. Sunt peste două ore, uneori chiar trei ore şi solicita vocalul în special, pe Călin. Deci sunt prea multe şi la un moment dat mai bagi un playlist în care zici hai să punem asta, asta şi asta. Publicul vrea bineînţeles vechile hituri. Se poate face un compromis la urma urmei. Sunt deja ceva albume şi ai de unde să alegi. Într-adevăr, „NOS” e pus (aproape tot) deoparte.
Călin Pop: Apropo de „NOS”, se vor cânta la un moment dat şi piese de pe el, nu-i nicio problemă de genul ăsta.
Sabina Lazăr: Şi cu noul album, „Stem”, au existat reacţii împotrivă?
Călin Pop: Reacţii împotrivă defel. Din contră, am constatat că place şi surprinde în mod plăcut pe cei care-l ascultă. Totuşi acum există o tendinţă de catalogare prematură, după cum am observat eu. Din cauza asta, în deplină concordanţă cu coperta, am apărut noi în rame la concertul din Bucureşti din 14.11.08, cei catalogaţi brusc şi comparaţi tot timpul într-un mod prea pripit. Evident, toate acestea la un mod figurat şi subtil sugerat.
Sabina Lazăr: Cei mai mulţi fani îşi doresc si o refacere a albumului „Armaghedon”.
Călin Pop: Dar s-a reeditat S-a realizat într-o ediţie limitată, asta mai ales pentru colecţionari. Totuşi, să încerci să compui după un anumit asa zis ,,standard,, creat de unii sau alţii, după o emblemă, este o chestie total greşită. Ar ieşi numai fake-uri. Bun, dar tendinţa trupei la ora actuală este să privim foarte serios spre aniversarea de 30 de ani.„Stem” reprezintă, după mine personal o treabă foarte aşezată care seamănă foarte mult cu ameninţarea cu forţa, nu neapărat forţa în sine. Nu cred că este bine să compari albumele. Dacă stai bine să te gândeşti, nici „Iarbă prin păr” nu a fost o căutare a hitului. Aşa a ales publicul, aşa s-a întâmplat, cum a ales publicul, cum a perceput.
Sabina Lazăr: Pe 13 decembrie aţi împlinit 27 de ani. Sunteţi tineri. La 30 cum o să fie?
Călin Pop: Timpul trece incredibil de repede.Aşa repede vor trece şi următorii trei ani. Parcă toate s-au întâmplat ieri. Atunci când am terminat facultatea, nici noi nu ştiam dacă vom mai exista ca trupă. Am făcut noi un concert de adio ca studenţi, în Timişoara la Grădina de vară Capitol prin 1987 zic eu. Era după discul cu pătrăţele care ieşise în primăvară şi noi după aceea am făcut concertul.
Ovidiu Roşu: Chiar atunci am avut un eveniment nefericit, luministul nostru a murit, a avut cancer, o tumora, şi Călin chiar atunci a compus piesa „Despărţire” pentru el.
Călin Pop: Aşa cum este şi piesa „Ultima” de pe ,,Stem”, scrisă în memoria lui Florian Pittiş. Da, nu ştiam nici atunci dacă vom continua, dar ne-a unit şi ne-a ţinut în continuare împreună plăcerea de a cânta şi compune. Şi cred că, dacă Dumnezeu ne ajută să fim sănătoşi, vom ajunge la 30 de ani şi, de ce nu, la mai mulţi..
Sabina Lazăr: Şi ar fi vreun element surpriză la 30 de ani?
Călin Pop: Asta o vom mai vedea, încă nici noi nu ştim. Un element destul de surpriză va fi şi pentru noi că vom fi ajuns la 30 de ani de activitate ca trupă.
Ovidiu Roşu: Ar fi timp aşa pentru o piesa, două, sigur o să fie.
Călin Pop: Ah, pentru piese noi, da. Noi ne-am gândit şi am zis că multă lume şi mulţi fani serioşi care ne scriu pe forum (http://celelalte-cuvinte.ro/forum/) spun şi se manifestă foarte pozitiv pentru faptul că în momentul în care ei ascultă trupa pe scenă parcă este o altă trupă faţă de cea pe care o aud pe înregistrări.
Ovidiu Roşu: De fapt, au şi zis pe forum asta şi chiar cred că am merita şi noi un CD şi un DVD live la 30. La urma urmei, în momentul în care vezi lumea care vine la concerte şi dupa atâţia ani, chiar te gândeşti că nu ai trăit degeaba.
Călin Pop: Sperăm ca ideea să fie şi realizabilă din punct de vedere practic. Noi considerăm, sau cel puţin eu consider, că muzica noastra este singurul lucru adevărat care rămâne după noi, cei care suntem membri ai acestei trupe.
Ovidiu Roşu: Şi cred că secretul trupei este că am rămas prieteni. Am fost prieteni încă de la început.
Călin Pop: Şi muzica. Ea ne-a adunat şi ne-a ţinut împreună, nu banii. Că dacă erau banii cei mai importanţi, în mod sigur astăzi nu am mai fi existat.
Sabina Lazăr: Şi în încheiere, până vă pleacă trenul, doriţi să adresaţi ceva fanilor?
Călin Pop: Noi le mulţumim că sunt alături de noi în continuare, asta e tot. Şi în rest, e de prisos de spus altceva. Celelalte cuvinte mereu rămân cele care nu se spun.
Sabina Lazăr: Vă mulţumesc!
Interviu publicat pe http://www.vioara.info/ şi în revista Teen Press.
Foto: Sergiu Boldor
© Redactia Centrala Teen Press
Abonați-vă la:
Postări (Atom)