duminică, 28 septembrie 2008

Sinaia Forever - In numele muntelui

Am ajuns la Sinaia datorita unei traditii de 3 anisori (prima oara ne-am nimerit in timpul festivalului in mod accidental), dar asta a fost prima oara cand chiar am simtit ca a meritat. Erau Matei si Andrei acolo, m-am reintalnit cu Coro dupa o absenta de un an si ceva, am stat de vorba, am si dansat nitel pe Queen, cu Iustin, Cata, Teo, Ioana, Geo, Stefan, un tip tare fain din Brasov care picteaza cercei si vaze, doua viori, o viola si un violoncel care mi-au cantat cu dedicatie "Libertango", dar, totusi, vioara a fost in centrul compozitiei de data asta, nu violoncelul. Oricum, au fost doua zile faine, cu vesti de la malul marii, cu vechi cunostinte printre care si C., din pacate l-am si trezit la un moment dat, cu cafea si cateva guri de vin rosu, cu Cargo si Margineanu si N.E.G.A.T.I.V. ce s-a prezentat ca fiind trupa folk (not true!). O sa postez si poze curand, poate maine daca termin repejor tema la romana.
Oameni destul de faini, dragule, macar recitalul de muzica clasica din centrul ulitei pe un frig de-ti ingheta sangele in vene cred ca ti-ar fi placut.
Mi-a facut bine iesirea asta. Si ii multumesc lui Andrei ca m-a facut sa imi mai schimb nitel parerea despre tauri (si asta e indeajuns pentru mica mea contributie din zilele astea).
Mi-e dor de Alexandra si de Elena. Nu le-am mai vazut de ceva timp. Poate maine. Sper.
Si te astept si pe tine sa te intorci, iar eu sper din tot sufletul sa te gasesc ok si vernil. Meriti sa fii fericit, sa nu uiti asta!

joi, 25 septembrie 2008

schita unor saptamani

A inceput si scoala de aproape doua saptamani, iar eu am impresia ca ma aflu in zona crepusculara. Plus ca mi-e dor. Si am nevoie...Ma rog, incerc sa fac cumva sa nu imi mai pese, sa nu mai simt. Got any ideas?! I would really appreciate it.
Oricum, cred ca o sa termin un alt text in curand, desi in weekend o sa ma gasiti cu ai mei dragi parinti la Sinaia (nu imi vine sa cred cat de mult pot sa urasc Sinaia la momentul asta, pur si simplu mi-e greata de fiecare data cand aud ca mergem acolo).
Trebuie sa-mi fac temele si sa scriu macar un articol pentru revista, dar mi-e rau si somn si n-am chef si simt ca toate gandurile mele doar vor sa stea departe de locul unde se afla corpul.
Si mi-e tare dor...
Discutii despre A. zilele trecute cu Alexandra in Cinnamon. Inca se mai zvarcoleste ceva in mine.
Nici sa mai scriu nu pot. Vreau doar sa inchid ochii, sa inchid lumea si sa visez ca esti in regula si ca imi spui povesti la un ceai cu petale de trandafir (parca asa am comandat eu in GreenTea atunci).
M. nu a mai aparut pe mess, as fi vrut sa ii urez toate cele bune si casa de piatra. Oricum, maine o sa fie o zi buna, trebuie sa fie o zi buna. Merita asta!
Cu D. e cat de cat bine, aveam impresia ca e suparat pe mine, dar poate ca m-am inselat. Om vedea. Si poate reusesc la un moment dat sa ma si vad cu el.
Ah, am uitat de cenusa. Supar pe toata lumea. Am reusit sa o enervez ieri pe Iulia. Uite, daca citesti asta sa stii ca azi m-am simtit foarte aiurea pentru ziua de ieri si m-am simtit aiurea si ieri...si imi cer iertare deocamdata aici, intr-un loc cat de cat public, si maine fata in fata.
Pana atunci...vreau liniste!

joi, 18 septembrie 2008

miercuri, 17 septembrie 2008

Sibiu





The remnants of a summer

O mânăstire tare faină în apropiere de Săpînţa.


Long way...fain oricum.

marți, 16 septembrie 2008

lizards


La Paltinis, iulie 2008.

vineri, 12 septembrie 2008

Empty rooms

- În care parte a oraşului ăstuia eşti acum?
- Departe.
- Cât mai rămâi?
- O clipă. Doar atât cât îţi trebuie ţie pentru un vis. Dar trebuie să ai grijă să fie un vis care să merite clipa.
- Atunci o să visez că eşti lângă mine pentru tot restul vieţii mele. Nu o să fie mai mult de 9 luni. Pentru unii 9 luni înseamnă o nouă viaţă, chiar şi eu credeam aşa, însă acum, lunile astea nu înseamnă decât sfârşitul meu, ultimele replici înainte de tragerea cortinei.
- E timp îndeajuns. Iar cortina aia se va trage atunci când o să fii tu pregătită.
- Mi-e dor.
- De ce anume?
- Să fiu privită de un bărbat nu cu compasiune, ci cu dragoste. Mi-e dor de asta. Mi-e dor să fiu ţinută în braţe şi iubită. Acum nimeni nu se mai uită la mine. Şi e naşpa să îţi trăieşti ultimele zile tânjind după o iubire pe care nu o vei mai primi. De ce să mai trăieşti alea ultime zile? Nu contează dacă nu ai cu cine să le împarţi.
- Dar eşti iubită, Em, eşti iubită! Tatăl tău te iubeşte, ai prieteni care ţin enorm de mult la tine, eşti învăluită în dragoste.
- Şi tu?
- Ambuscadă. Sigur că şi eu.
- Atunci de ce pleci tocmai acum?
- Deci tot aici ajungem. Plec pentru că trebuie. Dar o să mă întorc. Atunci când o să-ţi fie greu, promit că mă întorc. Promit, Em!
- Mai ţii minte ce ţi-am spus când ne-am cunoscut?
- Mi-ai spus multe atunci...
- Ţi-am zis să nu promiţi niciodată, nimănui, nimic.
- Dar ai văzut că niciodată nu mi-am încălcat cuvântul.
- Acum ai să o faci. Nu mă întreba ce o să te împiedice să revii, nu mă întreba cum de ştiu lucrul ăsta, dar, crede-mă, pentru prima oară de când ne cunoaştem, nu îţi vei onora promisiunea.
- Hai, nu plânge! Te rog! Ştii doar că nu îmi place să te văd plângând. Te bazezi doar pe frica ta, pe frica ta absurdă de a nu mă pierde. Am să mă întorc. Nu am să mi-o iert dacă nu mă întorc şi doar ştii că niciodată nu mi-a plăcut să mă auto-pedepsesc.
- Scumpul meu, ştiu că tu crezi că vei reveni, dar nu o vei face. Eu doar îţi spun cum o să fie, nu vreau să te simţi prost. I-am făcut destui alţi oameni să nu se simtă confortabil în compania mea, doar pentru simplul motiv că încă mai exist. Dar acum nu mai e de joacă. Aşa se termină. Acum.
- Em...
- Şi poate că ar fi mai bine să pleci şi să nu te întorci. Nu mai sunt sigură că vreau să fii lângă mine atunci când o să înceteze corpul meu să funcţioneze. Pentru tine. Da, cred că ar fi mai bine pentru tine să nu te întorci.
- Asta înseamnă că vrei să ne luăm adio acum? Eşti sigură?! Încă mai avem timp.
- Corecţie. Tu încă mai ai timp. Şi, da, sunt sigură. Nu-mi vine să cred că fac asta, dar ştiu că aşa e mai bine. Hai, nu vreau să te supăr, dar nici nu vreau ca ultima mea imagine din amintirea ta să fie cea a unei muribunde pe un pat de spital. Vreau ca măcar în tine să mai fiu tipa aia plină de viaţă pe care toată lumea o privea chiorîş pe strada pentru simplul fapt că începea să zâmbească fără vreun motiv anume. Viaţa e frumoasă, mai ales din perspectiva mea, şi vreau ca tu să ştii asta. Vreau ca tu să îţi trăieşti viaţa aşa cum vrei tu, iar asta e singura promisiune pe care vreau să o mai respecţi faţă de mine.
- Ştii că tu o să rămâi întotdeauna în mine ca un surâs cald în mijlocul unei nopţi de iarnă geroasă. Tu eşti cea care mi-a facut viaţa frumoasă şi pentru asta o să fac orice îmi vei cere.
- Scumpul meu, vino lângă mine şi ţine-mă în braţe, te rog! Spune-mi că nu ai să mă uiţi. Spune-mi că mă vei face mândră de tine, că vei fi demn şi bun, că o să ai mereu un suflet curat. Parcă vorbesc din cărţi, dar vreau să ştii cât de mult te iubesc şi vreau să ştii că îţi vreau binele.
- Îmi promiţi şi tu ceva? Em, promiţi?
- Ce anume?
- Îmi promiţi că atunci când o să...pleci, o să-mi apari în vis? Nu vreau, urăsc ideea să aflu de la cei din jur că tu nu mai eşti.
- Dacă se poate, da. Dar nu sunt sigură că se poate.
- Dacă vrei ceva trebuie să se poată. Dacă nu, la noi întotdeauna a mers telepatia.
- Simple coincidenţe, scumpul meu. Nu te baza pe asta.
- Zici tu? Daca zici tu, înseamnă că aşa e.
- Într-un fel sau altul, când va veni momentul ăla, o să ştii.
- Em, eu nu sunt sigur.
- Că nu trebuie să te întorci?
- Da. Nu pot să uit totul şi să mă prefac că o persoană pe care o iubesc nu suferă undeva departe de mine. Pur şi simplu, nu pot.
- Bine atunci. Nu pot decât să te las pe tine să decizi atunci când va fi momentul. Dar ţi-am spus de ce vreau să rămâi departe. Oricum, dacă nu te vei întoarce, o să înţeleg.
- Tu, poate. Eu nu o să înţeleg deloc.

Apoi am plecat.

sâmbătă, 6 septembrie 2008

Nu ştii că nu se poate aşa ceva?

Nu ştii că nu se poate aşa ceva?
Că a vrea şi a putea
sunt doar două nuanţe din aceeaşi paletă,
dar care niciodată nu se împlinesc în culoare?
Nu ştii că cerul e şi mov şi verde,
că marea e dulce-amară,
că iubirea e o insulă în singurătate?
Nu ştii că nu se poate aşa ceva?
Ce ştii tu, copile drag,
de trăieşti cu iluzii despre prinţi şi castele?
Ce vezi atunci când te uiţi în dreapta ta?
Ce degete te alină atunci când e noaptea grea,
ce voce-ţi susură-n ureche de e bine sau rău,
că totul e fantasmă şi dincolo e moarte,
că întunericul e acelaşi pentru toate sufletele?...
Nu ştii că nu se poate aşa ceva?
Nu ştii diferenţa dintre cuvântul scris
şi amorul nestins?
Ce vise porţi tu în tine atunci când
ştii că nu se poate aşa ceva?

E doar un şah

E doar un şah violent, spuneau planetele-ntre ele,
în timp ce urmăreau pe tabla vieţii
figurine cu chipuri de oameni.
E doar un şah violent în care pionii călăresc caii,
regii devin bufoni pentru nebuni,
iar reginele fac salturi mortale din turele înalte.
Şi nimic.
Fără reguli. E doar şansa.
E doar un şah violet, îmi spuneai,
apoi plecai departe pe calul de lemn negru,
iar reginele priveau speriate în ochii tăi roşii.
Regii ridicau steagul albastru,
nebunii te urmau ca într-un marş funebru,
fiecare atârnându-şi soarta de un alt pătrat roşu-aprins.
Căci, nu-i aşa, e doar un şah violet...

Căutând a şaptea faţă a cubului

Căutând a şaptea faţă a cubului
m-am dezechilibrat şi am căzut
în mijlocul unei sfere de albastru-nchis,
iar mâinile mele s-au oprit asupra
trapezului desenat de o puştoaică de gimnaziu.
Un con străjuia vidul din pagină, până când,
lipsită de sens, o pată de cerneală neagră
îşi lăsă amprenta asupra albului. Filme alb-negru.
Color. Colorit. Aripi cu solzi.
Căutând cea de-a şaptea faţă a cubului,
mintea mea pestriţă s-a făcut fărâme
şi nimeni nu a venit să măture scrumul de pe podea.
Aberaţii accidentale despre cafeaua de dimineaţă.
Sau la cafeaua de dimineaţă.
Depinde de faţă.
Şi nimeni nu s-a oprit.
Căutând a şaptea faţă a cubului
m-a privit mirat ca şi când aş fi fost doar un alt desen.
Animat.
Destul de nereuşit. Uitat. Argumentat.
De ce?
Cubul nu are şapte feţe!