sâmbătă, 30 ianuarie 2010

umbre noi şi vechi

Mă confrunt cu o situaţie ciudată pentru mine. Experimentez ceva ceea ce ar putea intra la categoria de „normal“ şi îmi dau seama ce percepţie alambicată am eu. Însă nu mă pot hotărî să fac mai mult decât ceea ce se întâmplă deja, mă simt legată, mult prea legată de visul meu dintâi. Cred că problema pe care o am acum este că nu pot schimba ceea ce este deja în mine. Şi nu îmi permit să-l pierd din nou, m-am reobişnuit cu prezenţa lui în viaţa mea, mi-am dat seama cât de mult mi-au lipsit atingerile, îmi place să îl privesc cum mă priveşte, să îi aud vocea şi să fie totul aşa cum trebuie să fie, să ne vedem rar, dar să merite. A fost primul om care a crezut în mine, a fost primul care m-a atins şi altfel decât cu mâna, a fost primul om pe care l-am iubit cu adevărat. Pe care nu am încetat niciodată să îl iubesc.
Dragule drag, nici nu ştiu ce să mai zic. Mi-aş dori să îţi pot spune totul, mi-aş dori să fiu lângă tine, să mă uit în ochii tăi şi să te fac să simţi tot ce e în mine. Era o vreme când îmi doream să te doară şi pe tine la fel de tare cum mă durea pe mine, dar, mult mai târziu, am înţeles că şi tu ai fost la pământ. Acum tot ce îmi pot dori este să îţi fie la fel de bine cum îmi este mie lângă tine. Chiar dacă nu sunt eu motivul fericirii tale. Vreau să te văd fericit, să te văd mulţumit. Nu mai vreau să mai văd cum se aşează umbrele pe chipul tău şi să ştiu că eu nu pot face nimic. Totodată, fiecare parte din mine te vrea. E o dorinţă mai presus de raţiune, nici nu ştiu dacă asta ne-a caracterizat vreodată, ne-am aruncat amândoi ignorând riscurile, în ciuda faptului că le ştiam.
Ascult „I’ve got to see you again“ pe repeat. E atâta dragoste şi suferinţă în ea, e atât de multă dorinţă, atât de multe stări care nu sunt sub semnul raţionalului. Şi da, trebuie să te văd din nou. Dar fiecare nouă întâlnire generează nevoia unei alteia şi tot aşa. Am nevoie de tine. Am nevoie de noi. Şi mi-e atât de dor... nu îţi poţi imagina, dragule.
Sunt aici, iubindu-te. Atât.

duminică, 24 ianuarie 2010

ţara lui Troc Vodă

O discuţie purtată cu Oana, într-o minunată seară de duminică, după ce am abandonat bătălia cu tema gigantică de la economie (250 de exerciţii). Iată ce a ieşit... E dement !


Sabina: daca tot e criza, eu propun sa ne reintoarcem la troc
Oana: :))
Oana: da, ar fi frumos si simplu asa
Sabina: plus ca, chiar daca nu ai farama de proprietate, tot ai ceva de dat la schimb
Sabina: prostitutia ar fi in floare, s-ar legaliza si drogurile ptr ca toata lumea ar lua-o razna dupa sex la schimb ptr o ceapa, am fi mai in voga decat amsterdamul
Sabina: politica ar pica, ne-ar inflori comertul
Sabina: am intra in cartile de istorie. america ne-ar lua exemplul si oamenii nu s-ar mai omori pe strada, pentru ca e mai fain sa te culci cu distribuitorul de zarzavaturi decat sa-i tai beregata.
Sabina: si turismul ar fi in floare
Oana: si in plus nu am mai cauta ca nebunii locuri de munca
Sabina: corect. am fi o natiune de futangii intelectuali
Oana: si cu o economie infloritoare
Sabina: asta da
Oana: eu zic sa facem un proiect si sa participam la alegeri anul viitor
Sabina: ooo da...si n-ar mai exista vama...ar fi minunat. toate celelalte tari vor fi in colaps, pentru ca toata omenirea va veni in romania sa vanda cartofi pentru o tipesa care sa le ofere 10 minute de glorie
Sabina: iti dai seama ce tara...vai, tre sa-l punem la punct cum trebuie si toti or sa ne voteze! vom avea un electorat format din homosexuali, pesti, criminali, perversi, pedofili, babe si mosi...
Sabina: preconizez un 60%
Sabina: plus diaspora
Sabina: care va vota cu noi, pentru ca e mai bine sa ti-o traga ai tai decat niste straini
Oana: :))
Oana: asta ultima e buna de tot
Oana: merge ca slogan pentru diaspora
Sabina: daaaa
Oana: noi ne-am ratat cariera mai sab...
Oana: politicine trebuia sa ne facem
Sabina: intram in noul val...doar ca trebuie sa ne creasca burti si o posibila chelie, altfel nu intram in cerc
Oana: :))
Oana: sau sa ne facem blonde
Sabina: plus silicoane la purtator si sa ne tinem dupa cocosi
Oana: sau sa ne gasim niste neni sus-pusi care sa ne dea functii de conducere
Oana: si o masina cu sofer la scara
Sabina: pai nici un nene sus-pus (pe scaun in picioare, ca mai nou se poarta bocboceii) nu ne va da asa ceva daca nu le oferim ceva...si tot la troc ajungem. dar e bine, punem ideologia in practica...
Oana: corect, si apoi ne putem da drept exemplu pe noi
Sabina: "politica e accesibila pentru oricine!"

Apropos, avem drept de copyright asupra ideii!
Hope you enjoyed it...

Lansare Iubirea e pe 14 februarie



We are waiting for you!

marți, 19 ianuarie 2010

new old things

Duminică mi-am amintit că încă mai am cartea de vizită a lui L. şi l-am sunat. Habar nu aveam dacă numărul mai e bun, dacă va răspunde, frica de dinainte. Dar a răspuns. O discuţie scurtă care sper şi chiar cred că se va concretiza într-o întrevedere în viitorul apropiat. Aveam nevoie. Mai ales acum când toate au revenit la o stare de demult. Mi-a părut bine să-l aud, întotdeauna l-am respectat şi i-am fost recunoscătoare pentru prezenţă. În plus, e un om care a fost prin preajmă atunci când am fost fericită. Şi care poate să înţeleagă. Aşadar, dragul meu L., bine te-am regăsit!

în altă ordine de idei...

Uitasem cum este să îţi doreşti să faci parte din persoana iubită. Uitasem cum este să îi simţi atingerea, chiar şi atunci când e în celălalt capăt al oraşului. Uitasem cât de mult poate să doară distanţa. Dar e atât de bine să simţi...

Dragule, ninge, iar noi pierdem fulgii. Sunt alţi oameni care se bucură de ei în locul nostru. Iar eu aş vrea să te scot dintre mailuri şi proiecte, să te fac să ieşi din biroul tău şi să te arunc în zăpadă, să îţi reaminteşti cum se desenează îngerii. Să te ţin în braţe când ţi-e frig, să arunc cu bulgări mari în direcţia ta (pentru că, mai mult ca sigur, voi rata). Şi apoi să căutăm un locuşor drăguţ cu vin fiert.

Tu es vraiment mon ange. Tu es l’enfer et le paradis. Tu es mon point d’interrogation.

Pentru prima oară în foarte mult timp, simt cum îmi curge sângele prin vene. Pentru prima oară în mult timp, nu mai există răni. Îmi amintesc de orice face parte din tine şi ştiu că e bine.

vineri, 15 ianuarie 2010

Leapşa - tipologia sărutului

Leapşa de la Andrei. Aveam şi eu în gând acum ceva timp să scriu ceva asemănător, dar m-am lăsat de idee. So here goes nothing:

sărutul surpriză (sau de film) atunci când tu vorbeşti despre vreme sau orice alt subiect, te întorci înspre interlocutor şi te trezeşti cu limba în gură. Fain este în momentul în care sărutul surpriză este asezonat cu o goană după tren (te sărută -> aleargă după tren)

sărutul nervos când niciunul dintre parteneri nu e sigur că vrea să se întâmple asta. bâţâiala din picior e implicită.

sărutul furios când el se uită fix la tine, apoi te trezeşti pusă în faţa unui sărut pasional în furia lui

sărutul grijuliu când săruţi tehnic, ca la 14 ani, foarte atent să nu greşeşti ceva

şi subdiviziunea sărutului french : regimentul de pupici caracterizat printr-o serie repetată într-un interval de 30 de secunde a unor pupici apăsaţi.

Leapşa mai departe domnişoarei Beatrice şi domnului Lup Alb.

marți, 12 ianuarie 2010

spovedanie frustrată (3)

Mă ajunge oboseala din urmă. Nu mă mai pot concentra, simt nevoia să dorm cât mai mult şi tot aşa. Azi am băut două cafele şi tot degeaba, la ora 21 mă simt aiurea. Trebuie să-mi revin cumva. Şi mă gândesc cu groază că mâine am meditaţii (credeam că săptămâna asta nu voi avea) şi îmi plănuisem un program-maraton pentru articole, interviu şi tema la meditaţii intens până la începutul săptămânii viitoare.
Începe să-mi fie teamă. Nu neapărat de examene cât de faptul că nu sunt prea sigură de o facultate la care vreau să dau. Mă atrăgea într-o perioadă, însă acum mă lasă rece. Şi simt cum alunec în incertitudine. Nu mai sunt sigură pe mine, însă îmi port masca frumos şi cuminte. Vreau să scriu, asta e clar. Dar mai departe... habar nu am. Mă atrage să fac parte dintr-un grup de oameni care « împart » cultură, dar oare sunt îndeajuns de bună ?
Ai mei îmi tot spun să învăţ şi îi înţeleg. În locul lor mi-aş spune acelaşi lucru. Dar atunci când echilibrul ţi se clatină, ce dracu faci ? Când simţi că pici, când castelul tău de nisip devine din ce în ce mai fragmentat, ce faci ? Cui să îi spui ? Nu poţi decât să pui un picior în faţa celuilalt, să te rogi să treacă furtuna, să pui la bătaie şi ultima fărâmă de încredere pe care o mai ai în tine în joc şi să zâmbeşti frumos. Nimeni nu ar înţelege. Ei nu pot distinge dacă vocea ta tremură de fericire sau de nervozitate. Ei nu pot să te ţină în braţe şi să îţi garanteze că va fi ok.
Mereu au avut aşteptări de la mine. Să fii în « topul » clasei, să iei note mari, să fii cuminte, să te placă lumea, să nu faci ceea ce noi nu te-am educat să faci. Nu m-am zbătut niciodată să învăţ. Nu am mai reuşit să memorez mot-à-mot vreun text din clasa a cincea. Dacă nu e logic, nu pot. Nu sunt o persoană deşteaptă. Am prins lucruri din zbor, am citit (în ultimul timp ceea ce am vrut), am cunoscut oameni care m-au motivat. Însă nu m-am omorât cu învăţatul. Plus că sunt leneşă. Mai ales pe fond de oboseală.
Ziua nu a început prea rău. Am ajuns la şcoală şi am aflat că avem trei ore libere. Am băut o cafea, am mai citit niţel, apoi s-a terminat. Am făcut interviul cu Andrei Ruse. Am vorbit cu M. care m-a demontat teribil. M-am răstit la Robert şi la Gabi. Am primit un mesaj cu meditaţiile de mâine. Şi mi-e ruşine. De profesoară. Însă mi-ar plăcea să înţeleagă faptul că eu mai am şi alte lucruri pe tavă în afară de şcoală. Şi nu o să mă las de ele. Chiar dacă mă fac să nu mai funcţionez bine, ele mă ajută. Uite, interviul cu Ruse mi-a reamintit de ce vreau să intru la jurnalism. Şi de ce iubesc poezia şi proza. Şi de ce îmi sunt unii oameni dragi. Iar acum am nevoie de asta ca de aer.
Unii au probleme mult mai mari decât mine.
Unii mor în clipa asta.
Şi eu mor, câte un pic în fiecare secundă.
Iar ei nu par să dorească să slăbească lesa.
Iar eu nu ştiu cine dracu sunt !!!

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

zi de lectură

Azi mi-au picat în mână două cărţi: „Supleantul“ de Petru Popescu şi „Novecento“, scris de Alessandro Baricco.
Cartea lui Petru Popescu, memoriile lui, dacă aş putea să le numesc aşa, pentru că e un text romanţat şi chiar lasă cititorului impresia că a înflorit mult în favoarea autorului, nu mi-a displăcut. Pe lângă implicaţiile istorice şi proximitatea ficţională pe care o poţi trăi faţă de soţii Ceauşescu, ca şi storyline, cartea nu impresionează. Un flirt susţinut de-a lungul firului poveştii, lupta morală cu sinele, destinul celor 5 prieteni din Bucureşti (care iarăşi nu a reuşit să impresioneze, faptul că Stejar şi Petru sunt în America Latină atunci când Luminiţa moare amortizează oarecum din tragicul situaţiei). E o carte uşoară, care te poate prinde: ce poate căuta fiica dictatorului cu un scriitoraş de duzină? Sună exact ca un basm cu prinţesa şi broscoiul. În încheiere, cu toate obiecţiile la adresa cărţii, cred că ar ieşi un film destul de ok din ea.
Pe „Novecento“ l-am găsit în biblioteca din „Scânteia“, din colecţia Cartea de pe noptieră. Vă rog să-mi scuzaţi incultura generală, dar mi-am dat seama că am văzut filmul, secvenţe din el, după ce deja începusem să citesc câteva pagini. Spre deosebire de cele 250 de pagini ale „Supleantului“, Baricco m-a câştigat din prima şi fără drept de apel. Desigur că recomandarea venită din partea lui F. acum un an a jucat un rol destul de mare, deoarece i-am îngăduit textului să mă cucerească. E drept că e un text scurt, care se citeşte rapid, dar cu toată rapiditatea cu care parcurgeam textul din dorinţa de a afla ce se întâmplă, simţeam şi nuanţele pe retină şi înţelegeam. Mi-au dat lacrimile în timp ce citeam şi aproape că izbucnisem în plâns la final. Vă recomand să citiţi cartea, oricum în maxim două ore o veţi termina, însă vă veţi dori să fi amânat sfârşitul. E unul dintre textele pe care ai dori să le păstrezi cât mai mult cu putinţă. Îmi amintesc că şi filmul e bun, deci s-ar putea completa.

miercuri, 6 ianuarie 2010

fotografii rev Sibiu (3)

Moment de zburataceala a pletelor
Eu vorbind despre turte dulci...

Grupul vesel in Piata Mare din Sibiu dupa o doza de vin fiert


fotografii rev Sibiu (2)

Oameni dragi: Robert, Arina, Alexandra, Oby
O hora ad-hoc cu Ovy, Silvia, Bogdana, Gabi and Robert

Doua mandre faine...Gabi si Arina


Eu stricand fotografia... iupiiii!!!



Un moment muzical cu Alexandra, iar Dj vasile al serii a fost Eugen

fotografii rev Sibiu (1)

Domnul redactor-sef... asa cum rar il vedem
Confesiuni cu nostalgii de final de an
Arina mea draga din poveste



Domnul secretar imagine aka fratele Lazar si fotograful de serviciu, Alin



Telefoanele de dinaintea orei 12

luni, 4 ianuarie 2010

rev 2010 - new and old

Început de an cum trebuie, într-un oraş drag, depărtat de Bucureşti, cu plecări, cu ploi, cu trenuri. Sibiul îmi va rămâne mereu aproape.
Am petrecut revul împreună cu câţiva oameni dragi din redacţie (şi dacă nu erau, acum mi-au devenit) şi cu gânduri care se întorceau destul de des acasă, doar ca să îl ştiu în regulă. Datorită ţie am reuşit să mă stabilizez în noaptea dintre ani. Am vorbit cu oameni apropiaţi, printre care şi cu F. care mi-a dat acum mai mult decât în alte dăţi speranţa unei reîntâlniri.
A fost un rev plăcut, cu băutură, muzică, dansuri în camerele şi holurile pensiunii Turnişor. Mi-a plăcut. A doua zi, am luat Sibiul la colindat. Nu ne-am băut cafeaua împreună, dar mai avem timp să o facem şi pe asta, în vreo dimineaţă. Şi te-am luat la o plimbare. Şi simt cum cad din nou, în aceleaşi stări, sunt cuprinsă de aceleaşi sentimente, iar eu nu pot face absolut nimic să dau înapoi, nu pot, mi-e bine cu tine. Desigur, există riscuri, le cunosc. Dar sunt în stare să uit de ele, să nu le aud cum îmi urlă din când în când şi nu îmi pasă de ele când ştiu că eşti aici. Dragul meu drag, va trebui să îţi scriu curând. Trebuie să înţelegi, chiar dacă ştiu că mă citeşti mult prea bine.
Da, mi-a plăcut revelionul, însă a fost eclipsat de revenirea ta. Hope I’ll see you tomorrow... With love, a little rabbit

P.S.: Curând voi posta şi ceva fotografii (copyright Alin Ion - părerea mea de profan este că se pricepe).