
Se afișează postările cu eticheta carti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta carti. Afișați toate postările
duminică, 24 ianuarie 2010
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
zi de lectură
Azi mi-au picat în mână două cărţi: „Supleantul“ de Petru Popescu şi „Novecento“, scris de Alessandro Baricco.
Cartea lui Petru Popescu, memoriile lui, dacă aş putea să le numesc aşa, pentru că e un text romanţat şi chiar lasă cititorului impresia că a înflorit mult în favoarea autorului, nu mi-a displăcut. Pe lângă implicaţiile istorice şi proximitatea ficţională pe care o poţi trăi faţă de soţii Ceauşescu, ca şi storyline, cartea nu impresionează. Un flirt susţinut de-a lungul firului poveştii, lupta morală cu sinele, destinul celor 5 prieteni din Bucureşti (care iarăşi nu a reuşit să impresioneze, faptul că Stejar şi Petru sunt în America Latină atunci când Luminiţa moare amortizează oarecum din tragicul situaţiei). E o carte uşoară, care te poate prinde: ce poate căuta fiica dictatorului cu un scriitoraş de duzină? Sună exact ca un basm cu prinţesa şi broscoiul. În încheiere, cu toate obiecţiile la adresa cărţii, cred că ar ieşi un film destul de ok din ea.
Pe „Novecento“ l-am găsit în biblioteca din „Scânteia“, din colecţia Cartea de pe noptieră. Vă rog să-mi scuzaţi incultura generală, dar mi-am dat seama că am văzut filmul, secvenţe din el, după ce deja începusem să citesc câteva pagini. Spre deosebire de cele 250 de pagini ale „Supleantului“, Baricco m-a câştigat din prima şi fără drept de apel. Desigur că recomandarea venită din partea lui F. acum un an a jucat un rol destul de mare, deoarece i-am îngăduit textului să mă cucerească. E drept că e un text scurt, care se citeşte rapid, dar cu toată rapiditatea cu care parcurgeam textul din dorinţa de a afla ce se întâmplă, simţeam şi nuanţele pe retină şi înţelegeam. Mi-au dat lacrimile în timp ce citeam şi aproape că izbucnisem în plâns la final. Vă recomand să citiţi cartea, oricum în maxim două ore o veţi termina, însă vă veţi dori să fi amânat sfârşitul. E unul dintre textele pe care ai dori să le păstrezi cât mai mult cu putinţă. Îmi amintesc că şi filmul e bun, deci s-ar putea completa.
Cartea lui Petru Popescu, memoriile lui, dacă aş putea să le numesc aşa, pentru că e un text romanţat şi chiar lasă cititorului impresia că a înflorit mult în favoarea autorului, nu mi-a displăcut. Pe lângă implicaţiile istorice şi proximitatea ficţională pe care o poţi trăi faţă de soţii Ceauşescu, ca şi storyline, cartea nu impresionează. Un flirt susţinut de-a lungul firului poveştii, lupta morală cu sinele, destinul celor 5 prieteni din Bucureşti (care iarăşi nu a reuşit să impresioneze, faptul că Stejar şi Petru sunt în America Latină atunci când Luminiţa moare amortizează oarecum din tragicul situaţiei). E o carte uşoară, care te poate prinde: ce poate căuta fiica dictatorului cu un scriitoraş de duzină? Sună exact ca un basm cu prinţesa şi broscoiul. În încheiere, cu toate obiecţiile la adresa cărţii, cred că ar ieşi un film destul de ok din ea.
Pe „Novecento“ l-am găsit în biblioteca din „Scânteia“, din colecţia Cartea de pe noptieră. Vă rog să-mi scuzaţi incultura generală, dar mi-am dat seama că am văzut filmul, secvenţe din el, după ce deja începusem să citesc câteva pagini. Spre deosebire de cele 250 de pagini ale „Supleantului“, Baricco m-a câştigat din prima şi fără drept de apel. Desigur că recomandarea venită din partea lui F. acum un an a jucat un rol destul de mare, deoarece i-am îngăduit textului să mă cucerească. E drept că e un text scurt, care se citeşte rapid, dar cu toată rapiditatea cu care parcurgeam textul din dorinţa de a afla ce se întâmplă, simţeam şi nuanţele pe retină şi înţelegeam. Mi-au dat lacrimile în timp ce citeam şi aproape că izbucnisem în plâns la final. Vă recomand să citiţi cartea, oricum în maxim două ore o veţi termina, însă vă veţi dori să fi amânat sfârşitul. E unul dintre textele pe care ai dori să le păstrezi cât mai mult cu putinţă. Îmi amintesc că şi filmul e bun, deci s-ar putea completa.
Etichete:
carti,
myself,
opinii personale
miercuri, 16 decembrie 2009
iubirea e pe 14 februarie
La iniţiativa lui Andrei Ruse, ne vom bucura începând cu 2010 de o cărticică de buzunar, scoasă la editura Vinea, cu poezii de dragoste scrise de 50 de autori români. Printre aceştia se numără Sorin DespoT, Diana Geacăr, Claudiu Komartin, Mihai Tiţa, Andra Rotaru şi Miruna Vlada. Fiecare va veni cu câte un text în desagă.
În concluzie, dacă nu ştiţi ce cadou să-i cumpăraţi iubitei/iubitului de Vallentine’s Day, aveţi o opţiune acum. Eu sunt tare curioasă cum va ieşi. În orice caz, felicitări lui Andrei pentru idee!
Mai multe detalii pe: http://andreiruse.ro/?p=2133
În concluzie, dacă nu ştiţi ce cadou să-i cumpăraţi iubitei/iubitului de Vallentine’s Day, aveţi o opţiune acum. Eu sunt tare curioasă cum va ieşi. În orice caz, felicitări lui Andrei pentru idee!
Mai multe detalii pe: http://andreiruse.ro/?p=2133
Era să uit... titlul volumului va fi „iubirea e pe 14 februarie“.
later edit: Puteţi vota coperta aici
Etichete:
carti,
evenimente,
poezii
Abonați-vă la:
Postări (Atom)