marți, 23 martie 2010

Acordă-i Cristinei speranţa pentru un mâine!


Un prieten m-a rugat zilele trecute să îl ajut cu mediatizarea unui proiect, o acţiune umanitară. Este vorba de cazul Cristinei Micu, elevă la liceul Nicolae Tonitza, care şi-a pierdut părinţii şi casa într-o explozie cauzată de o acumulare de gaze, din pricina unei conducte lăsată nesupravegheată de muncitorii Distrigaz. Astăzi ea locuieşte cu unchiul ei care are o situaţie materială precară.
Prin acţiunea iniţiată de Armata Salvării, în colaborare cu Consiliul Municipal al Elevilor şi cu ajutorul Pringles, este dorită strângerea a minimum 2000 de lei pentru Cristina Micu până de Paşti. Pentru a atinge acest obiectiv, sâmbătă, 27 martie, ora 14.00, toţi cei care doresc să ajute sunt aşteptaţi în faţa Casei Armatei. Voluntarii vor primi un tub de Pringles, pe care vor fi nevoiţi să îl umple cu banii proveniţi din chetă, aria de desfăşurare fiind în zona centrului vechi, Grădina Cişmigiu, Piaţa Unirii şi Piaţa Romană. Suma minimă ce trebuie să fie strânsă de fiecare voluntar în parte din chetă trebuie să fie de 25 de lei.
De asemenea, primii trei voluntarii ce vor aduna cele mai mari sume în cadrul proiectului vor fi recompensaţi (în ordinea sumelor) cu cinci, trei şi două cutii de Pringles.
Este o acţiune îndrăzneaţă pentru o colectare de fonduri, însă ca orice alt proiect de genul acesta scopul chiar poate să fie întărit prin mijloace.
Aşadar, ne vedem sâmbătă pentru a-i face un bine Cristinei!

vineri, 19 martie 2010

pe foarte scurt...

Am parte de zile faine. E soare, e cald, e bine. Mă simt bine. E ca şi cum fetiţa aceea speriată şi frustrată s-ar fi topit sub soarele care arde cu ceva mai multă forţă. Sunt fericită şi am impresia că totul merge pe un drum firesc.
Am speranţă şi se pare că încet-încet îmi recapăt şi credinţa.
Trebuie să mă apuc de învăţat serios la economie.
Mon ange, aujourd’hui a été magnifique...

joi, 11 martie 2010

schiţa unor alte zile

Câteva rânduri înşirate pe ultima sută de metri a drumului spre pat (pentru a dormi):
1. Travka a reînviat, concert pe 15 aprilie în Silver Church
2. Urma pe 24 martie la Sala Palatului, mă duc însoţită de mama (this will be fun!)
3. Se apropie admiterea
4. Făcut interviu cu Ţapinarii ieri, încă prelucrez
5. Admiterea mă stresează pentru că şi deoarece se apropie cu paşi repezi
6. Sunt obosită
7. Nu am timp
8. Sâmbătă o să ţin un seminar la redacţie, o să le povestesc cum se ia un interviu
9. Vreau să simt Praga o lună cu tine... şi atât!

Sunt fericită totuşi, am speranţă...
Revin, sper, cu ceva mai multe în vreo altă seară cu ceva mai multe detalii, gânduri, etc.

joi, 4 martie 2010

schiţa unor zile

Viaţa mea în ultimele săptămâni s-a construit pe principiul: şcoală, meditaţii spirituale (multe, de altfel), câteva ieşiri în weekend pentru a putea funcţiona normal şi somnul care pare a nu fi niciodată îndestulător. Aşadar, iertaţi-mi absenţa, însă e motivată.
Am reînceput să scriu, aţi avut o mostră în postul anterior. Se pare că e un subiect despre care îmi place să scriu, pentru că îmi pot imagina orice. Şi pot spera.
A venit 1 martie şi a trecut, a venit primăvara, dar se pare că o va mai goni iarna încă un pic (şi eu deja mă gândeam la fuste şi rochiţe, la pantofi şi haine ceva mai subţiri).
Îs obosită, aş vrea o vacanţă. Am o admitere în aprilie şi un bac ce începe fix de ziua mea. Dar încă nu îmi fac griji prea mari. Gramatica pare să meargă bine, iar economia mai am niţel şi o termin.
Astăzi am vorbit cu R. şi mi-a spus câteva lucruri pe care nu mă aşteptam să le aud. E un om fain, dar...
Oana şi Andrei au făcut front comun duminică şi a fost o stare de asediu timp de trei ore. Da, aveţi dreptate. Vă iubesc şi ştiţi asta, însă îmi place să mă lovesc singură cu capul de asfalt, dacă într-adevăr e cazul şi aici.
Pe 10 am interviu cu Ţapinarii.
Singura parte bună din tot haosul ăsta este faptul că nu am timp să mă gândesc la toate prostiile, să analizez mult şi toate cele. Oricum, la finalul zilei sunt mult prea obosită ca să mă revolt în vreun fel.
And I miss the simple things... at the end of the day, I only miss you...

patrick (experiment)

***

Patrick este copilul nenăscut şi necreat
- norul pântecului meu deschis -
care urlă din vreme în vreme
cu moarte şi speranţă de viaţă.
Patrick nu e carne, ci o idee de iubire
care bea laptele sânilor mei frigizi
şi cere pielea şi oasele mele
şi ochii
şi părul
şi unghiile
şi vocea.
El crează definiţii şi senzaţii
el este golul umplut al uterului
şi moare în fiecare sfârşit de lună
pictând cu sânge
pătuţul lui de lemn încă nesculptat.



***

Patrick vrea lapte în toate dimineţile
iar eu îi dau 50 ml cu fiecare cafea;
fiul meu vrea cântece de leagăn
şi îi cânt Norah Jones, dar ştiu,
dragule, ştiu,
că nu îţi vei aminti nici un vers.
El vrea o îmbrăţişare atunci când plânge
îl strâng tare între coaste
şi se simte iubit.
Patrick vrea copiii lui şi le dă lapte
din cafeaua mea.



***

Patrick e la grădiniţă
/îl duc în fiecare dimineaţă în drum spre bucătărie/
se joacă în nisip şi se dezintegrează
în fiecare moleculă de praf
ce îi atinge carnea moale.
Ceilalţi copii fac bulgări din părul lui
blond, castaniu, negru şi roşcat,
dar fiul meu e punkist -
îi creşte o creastă verde-albastră
în locul din care ceilalţi i-au smuls firele -;
la prânz primeşte supă
testează legea browniană mişcând
găluştele prin farfuria rece de inox.
Fiul meu e Freud şi Yung,
e Neil Armstrong şi Jimi Hendrix,
e Aristotel şi Dante,
iar în fiecare seară mă ceartă
că uit de el şi nu îl nasc.



***

Patrick se joacă cu bătăile inimii
se ascunde după cornee
aruncă cu mingea în liniile din palmă
desenează cu degetele
tatuaje cu păsări mari pe sânii de lapte
şi scrijeleşte cu unghiile cuvintele zeilor din lumea de dinainte.
El se îmbracă cu părul meu,
scânceşte
şi îşi gungureşte numele.