marți, 14 septembrie 2010

tuşe de culori diverse

O zi plină, plină de energii. Oameni noi, oameni dragi, oameni alături de care am trăit momente frumoase, alături de care am făcut nebunii, oameni care m-au învăţat, care au mai desenat o tuşă sau două în portretul meu. Astăzi a fost începutul de an şcolar, iar eu m-am dus la liceu pentru a mă bucura de cei care au făcut ca patru ani de studiu să fie plăcuţi. Le recunosc tuturor aportul la dezvoltarea mea. Le mulţumesc pentru că m-au făcut să zâmbesc, pentru că mi-au dăruit o mulţime de amintiri frumoase şi pentru că au fost mereu acolo în clipa în care am avut nevoie de o mână întinsă, de un sfat sau pur şi simplu de ceva diferit.
Dragii mei colegi, vă iubesc! (pe toţi în mod egal, pentru a nu isca dispute)
Dragi profesori, vă mulţumesc!

Astăzi am primit o carte cadou, o carte niţel specială, un Dickens.


Je suis ici... Et ça est pour toujours. C’est justement une autre modalité de sentir et de vivre l’amour dans le temps du choléra.