Dacă ar fi şi griul culoare, atunci aş fi fericită, aş fi colorată, poate chiar te-aş păcăli că sunt vie. Da, am trecut prin lucruri mai rele, dar oare asta înseamnă că m-am obişnuit cu loviturile? Nu. Se pare că destinului meu îi place să mă trântească la pământ cel puţin o dată pe săptămână.
Mi-ai spus în acea noapte că „nu oricui i se întâmplă orice”. Până mai ieri m-am gândit numai la „oricui” şi la „orice”, fără să mă gândesc la cauză. Oare de ce unor oameni li se întâmplă acele lucruri? Pentru că au capacitatea să moară în fiecare noapte? Pentru că a doua zi pot pune un picior în faţa celuilalt şi să îşi îndeplinească datoria de entitate pur fizică?
La un moment dat, ajungi să nu mai simţi. Când voi ajunge şi eu în acel punct?
Mi-am formulat o teorie logică tare drăguţă: dacă nu ai nimic, nu mai poţi să mai pierzi nimic. Când încă mai ai o singură speranţă în ziua de mâine, atunci doare cel mai tare.
Mi-am construit viaţa pe o mască. Sunt doar gri şi fără de speranţă. Etern îndrăgostită de o umbră.
Şi mă întreb precum Brumaru: „Oare cum se moare?”
Se preconizează o mică depresie învăluită în impresie.
Mi-ai spus în acea noapte că „nu oricui i se întâmplă orice”. Până mai ieri m-am gândit numai la „oricui” şi la „orice”, fără să mă gândesc la cauză. Oare de ce unor oameni li se întâmplă acele lucruri? Pentru că au capacitatea să moară în fiecare noapte? Pentru că a doua zi pot pune un picior în faţa celuilalt şi să îşi îndeplinească datoria de entitate pur fizică?
La un moment dat, ajungi să nu mai simţi. Când voi ajunge şi eu în acel punct?
Mi-am formulat o teorie logică tare drăguţă: dacă nu ai nimic, nu mai poţi să mai pierzi nimic. Când încă mai ai o singură speranţă în ziua de mâine, atunci doare cel mai tare.
Mi-am construit viaţa pe o mască. Sunt doar gri şi fără de speranţă. Etern îndrăgostită de o umbră.
Şi mă întreb precum Brumaru: „Oare cum se moare?”
Se preconizează o mică depresie învăluită în impresie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu