Nu am mai scris de ceva vreme. Mă rog, asta se vede, nu ştiu de ce m-am gândit să comunic un fapt.
Simt cum pluteşte eşecul în aer. Eşecul meu. Am o admitere în aprilie, am mult de învăţat, am mult de recuperat.
În ultimele zile am stat şi m-am gândit cum ar fi fost viaţa dacă unele lucruri ar fi fost diferite. Dacă nu m-aş fi dus în Vamă acum aproape patru ani, dacă nu ar fi plecat A. în acea altă iarnă, dacă mi-aş fi impus punctul de vedere în momentele care contau, dacă aş fi păstrat o legătură mai strânsă cu F., dacă aş fi picat în alt liceu, dacă aş fi avut un câine când eram mică, dacă iunie trecut nu ar fi avut loc, dacă poate m-ar fi iubit un om aşa cum îmi doresc, măcar pentru o oră, măcar pentru un minut... Dar sunt încă tânără, nu-i aşa? Şi dacă ar fi să mai am doar 24 de ore de trăit?! Atunci se mai aplică teoria?
A. îmi spunea că îşi asumă o parte din vină. Dragule, nu îţi permit să îmi furi momentele de frustrare în care greşesc. Ele sunt vina mea şi nu le împart. Lasă-mă să-mi port crucea, atât cât e, şi nu mai încerca să distorsionezi viziunea mea asupra singurelor momente în care sunt cu adevărat fericită.
E bine, e bine atunci când e rău, e mai bine decât să nu simt nimic.
Şi totuşi, toate vor fi aşa cum trebuie să fie. În plan avem o facultate, un job, mutarea din casa asta (simt nevoia asta din ce în ce mai acut) şi, cândva, o familie, rate la bancă pentru o casă, vacanţe în Austria şi Grecia (deşi nu mă omor după niciuna), găsirea rapidă a unui loc într-o grădiniţă şi toate celelalte. La final, dacă voi avea noroc, poate că măcar un om îşi va aminti cu plăcere de mine. Sunt atâtea posibilităţi, în minte le am aranjate, am şi nume pentru copil, îmi imaginez totul atât de clar. Dar fiecare altă zi mă surprinde şi am trăit îndeajuns de multe să ştiu că planurile nu ies întocmai cum le vizualizez, dar, câteodată, hazardul nu aduce situaţii prea rele.
Mi-e dor de alte vremuri...
Simt cum pluteşte eşecul în aer. Eşecul meu. Am o admitere în aprilie, am mult de învăţat, am mult de recuperat.
În ultimele zile am stat şi m-am gândit cum ar fi fost viaţa dacă unele lucruri ar fi fost diferite. Dacă nu m-aş fi dus în Vamă acum aproape patru ani, dacă nu ar fi plecat A. în acea altă iarnă, dacă mi-aş fi impus punctul de vedere în momentele care contau, dacă aş fi păstrat o legătură mai strânsă cu F., dacă aş fi picat în alt liceu, dacă aş fi avut un câine când eram mică, dacă iunie trecut nu ar fi avut loc, dacă poate m-ar fi iubit un om aşa cum îmi doresc, măcar pentru o oră, măcar pentru un minut... Dar sunt încă tânără, nu-i aşa? Şi dacă ar fi să mai am doar 24 de ore de trăit?! Atunci se mai aplică teoria?
A. îmi spunea că îşi asumă o parte din vină. Dragule, nu îţi permit să îmi furi momentele de frustrare în care greşesc. Ele sunt vina mea şi nu le împart. Lasă-mă să-mi port crucea, atât cât e, şi nu mai încerca să distorsionezi viziunea mea asupra singurelor momente în care sunt cu adevărat fericită.
E bine, e bine atunci când e rău, e mai bine decât să nu simt nimic.
Şi totuşi, toate vor fi aşa cum trebuie să fie. În plan avem o facultate, un job, mutarea din casa asta (simt nevoia asta din ce în ce mai acut) şi, cândva, o familie, rate la bancă pentru o casă, vacanţe în Austria şi Grecia (deşi nu mă omor după niciuna), găsirea rapidă a unui loc într-o grădiniţă şi toate celelalte. La final, dacă voi avea noroc, poate că măcar un om îşi va aminti cu plăcere de mine. Sunt atâtea posibilităţi, în minte le am aranjate, am şi nume pentru copil, îmi imaginez totul atât de clar. Dar fiecare altă zi mă surprinde şi am trăit îndeajuns de multe să ştiu că planurile nu ies întocmai cum le vizualizez, dar, câteodată, hazardul nu aduce situaţii prea rele.
Mi-e dor de alte vremuri...
Un comentariu:
si eu aveam ganduri din astea, de viitor... sa le zicem.
si e ciudat ca le aveam, le analizam detaliat, mai si schimbam cate ceva la ele si tooot asa.
dar cu cat devii mai ocupat, uiti de ele... pana cand te pomenesti in viitor facand lucrurile pe care sperai, dar nu credeai ca le vei face, sau apuca.
si uite asa trece totul. nu trebuie sa astepti, dar nici sa te ingropi in prea multe lucruri.
dar cum gasesti un echilibru oare? :-?? un echilibru in timp, ca totul sa decurga normal si sa nu te surprinda. dar e asta posibil?:))
Trimiteți un comentariu