***
Patrick este copilul nenăscut şi necreat
- norul pântecului meu deschis -
care urlă din vreme în vreme
cu moarte şi speranţă de viaţă.
Patrick nu e carne, ci o idee de iubire
care bea laptele sânilor mei frigizi
şi cere pielea şi oasele mele
şi ochii
şi părul
şi unghiile
şi vocea.
El crează definiţii şi senzaţii
el este golul umplut al uterului
şi moare în fiecare sfârşit de lună
pictând cu sânge
pătuţul lui de lemn încă nesculptat.
***
Patrick vrea lapte în toate dimineţile
iar eu îi dau 50 ml cu fiecare cafea;
fiul meu vrea cântece de leagăn
şi îi cânt Norah Jones, dar ştiu,
dragule, ştiu,
că nu îţi vei aminti nici un vers.
El vrea o îmbrăţişare atunci când plânge
îl strâng tare între coaste
şi se simte iubit.
Patrick vrea copiii lui şi le dă lapte
din cafeaua mea.
***
Patrick e la grădiniţă
/îl duc în fiecare dimineaţă în drum spre bucătărie/
se joacă în nisip şi se dezintegrează
în fiecare moleculă de praf
ce îi atinge carnea moale.
Ceilalţi copii fac bulgări din părul lui
blond, castaniu, negru şi roşcat,
dar fiul meu e punkist -
îi creşte o creastă verde-albastră
în locul din care ceilalţi i-au smuls firele -;
la prânz primeşte supă
testează legea browniană mişcând
găluştele prin farfuria rece de inox.
Fiul meu e Freud şi Yung,
e Neil Armstrong şi Jimi Hendrix,
e Aristotel şi Dante,
iar în fiecare seară mă ceartă
că uit de el şi nu îl nasc.
***
Patrick se joacă cu bătăile inimii
se ascunde după cornee
aruncă cu mingea în liniile din palmă
desenează cu degetele
tatuaje cu păsări mari pe sânii de lapte
şi scrijeleşte cu unghiile cuvintele zeilor din lumea de dinainte.
El se îmbracă cu părul meu,
scânceşte
şi îşi gungureşte numele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu