marți, 19 ianuarie 2010

new old things

Duminică mi-am amintit că încă mai am cartea de vizită a lui L. şi l-am sunat. Habar nu aveam dacă numărul mai e bun, dacă va răspunde, frica de dinainte. Dar a răspuns. O discuţie scurtă care sper şi chiar cred că se va concretiza într-o întrevedere în viitorul apropiat. Aveam nevoie. Mai ales acum când toate au revenit la o stare de demult. Mi-a părut bine să-l aud, întotdeauna l-am respectat şi i-am fost recunoscătoare pentru prezenţă. În plus, e un om care a fost prin preajmă atunci când am fost fericită. Şi care poate să înţeleagă. Aşadar, dragul meu L., bine te-am regăsit!

în altă ordine de idei...

Uitasem cum este să îţi doreşti să faci parte din persoana iubită. Uitasem cum este să îi simţi atingerea, chiar şi atunci când e în celălalt capăt al oraşului. Uitasem cât de mult poate să doară distanţa. Dar e atât de bine să simţi...

Dragule, ninge, iar noi pierdem fulgii. Sunt alţi oameni care se bucură de ei în locul nostru. Iar eu aş vrea să te scot dintre mailuri şi proiecte, să te fac să ieşi din biroul tău şi să te arunc în zăpadă, să îţi reaminteşti cum se desenează îngerii. Să te ţin în braţe când ţi-e frig, să arunc cu bulgări mari în direcţia ta (pentru că, mai mult ca sigur, voi rata). Şi apoi să căutăm un locuşor drăguţ cu vin fiert.

Tu es vraiment mon ange. Tu es l’enfer et le paradis. Tu es mon point d’interrogation.

Pentru prima oară în foarte mult timp, simt cum îmi curge sângele prin vene. Pentru prima oară în mult timp, nu mai există răni. Îmi amintesc de orice face parte din tine şi ştiu că e bine.

Niciun comentariu: