E primăvară (da, m-am îndrăgostit de anotimpul ăsta care pare să mă soarbă într-un butoi de reverii continue). Mă plimb prin oraş, cu ceva accent pe Cişmigiu şi mă cuprinde o poftă de viaţă, de a fi altfel, de a fi altundeva (Praga, Varşovia, toate...). Încă e şcoală, încă am de trecut ceva examene şi mai ales am făcut o serie de promisiuni. Dar apoi, dragii mei, o să îmi iau liber şi o să colind şi alte oraşe. Am nevoie de asta, am nevoie să simt pulsul altor străzi, vreau să văd cerul şi dintr-un alt balcon, dintr-un alt parc. Sunt zile frumoase, sunt zile superbe, sunt zile care mă fac să te doresc din ce în ce mai mult. Suntem în mai şi toate îţi sunt la picioare.
Sunt uimită constant de noile schimbări, sunt plăcut surprinsă şi râd şi simt şi ofer şi primesc şi de data asta ştiu că e bine.
Se puteau întâmpla atâtea. Aş fi putut să înnebunesc, aş fi putut să devin indiferentă, aş fi putut să mă închid în mine. Dar „tu poţi să-mi dai lumină de mai în decembrie”. Aşa m-ai salvat.
Is it wrong if now I’m dreaming of Provence too?... Mă gândesc la noile reţete, la câteva plăceri gastronomice.
Ah... şi până să uit toată povestea (e un fel de glumă ce a rămas de la venirea lui Piotr): Could you do me a pleasure?
Da, a venit Piotr la nunta lui Lucian (casa de piatră cu ocazia asta!) şi am petrecut ceva timp vineri. Dorea să (re)viziteze împreună cu prietenii lui Casa Poporului şi am fost un ghid excepţional: le-am arătat CP şi din faţă şi din spate până să ajungem la concluzia că intrarea vizitatorilor era pe la b-dul Naţiunilor Unite, unde spusese Piotr că e. Apoi o vizită rapidă la Curtea Berarilor, Cişmigiul şi predarea lui Lucian. A fost foarte fain să-l revăd după atâta timp şi atâtea mailuri. E un copil frumos şi suntem şi pe aceeaşi oarecare lungime de undă via net.com.
Sâmbătă s-a şi sărbătorit. Mai exact s-au împlinit 8 ani de Travka. Un concert frumos, oameni coloraţi, oameni vii, oameni frumoşi, prieteni, zâmbete, muzica aia care te înnebuneşte şi te înalţă şi doi ochi albaştri.
Sunt fericită. Şi abia acum două zile mi-am dat seama cât de frumos e să asculţi Buena Vista Social Club în seri călduroase, cu un apus viu conturându-se deasupra oraşului.
Şi rotiţele se pun în mişcare...
Sunt uimită constant de noile schimbări, sunt plăcut surprinsă şi râd şi simt şi ofer şi primesc şi de data asta ştiu că e bine.
Se puteau întâmpla atâtea. Aş fi putut să înnebunesc, aş fi putut să devin indiferentă, aş fi putut să mă închid în mine. Dar „tu poţi să-mi dai lumină de mai în decembrie”. Aşa m-ai salvat.
Is it wrong if now I’m dreaming of Provence too?... Mă gândesc la noile reţete, la câteva plăceri gastronomice.
Ah... şi până să uit toată povestea (e un fel de glumă ce a rămas de la venirea lui Piotr): Could you do me a pleasure?
Da, a venit Piotr la nunta lui Lucian (casa de piatră cu ocazia asta!) şi am petrecut ceva timp vineri. Dorea să (re)viziteze împreună cu prietenii lui Casa Poporului şi am fost un ghid excepţional: le-am arătat CP şi din faţă şi din spate până să ajungem la concluzia că intrarea vizitatorilor era pe la b-dul Naţiunilor Unite, unde spusese Piotr că e. Apoi o vizită rapidă la Curtea Berarilor, Cişmigiul şi predarea lui Lucian. A fost foarte fain să-l revăd după atâta timp şi atâtea mailuri. E un copil frumos şi suntem şi pe aceeaşi oarecare lungime de undă via net.com.
Sâmbătă s-a şi sărbătorit. Mai exact s-au împlinit 8 ani de Travka. Un concert frumos, oameni coloraţi, oameni vii, oameni frumoşi, prieteni, zâmbete, muzica aia care te înnebuneşte şi te înalţă şi doi ochi albaştri.
Sunt fericită. Şi abia acum două zile mi-am dat seama cât de frumos e să asculţi Buena Vista Social Club în seri călduroase, cu un apus viu conturându-se deasupra oraşului.
Şi rotiţele se pun în mişcare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu