Si pe mine...pe tine nu. Chiar nu as avea idee de unde sa incep sa te caut. Oare sa incep cu sfarsitul sau sa o iau in ordine cronologica cu sfarsitul. Stiu ca undeva te-am pierdut. Oare chiar te-am avut?
De ce incerc sa par bine, in regula, ok, cu capul pe umeri, cand uneori tot ce as vrea sa fac este sa ma afund in picaj de la etajul 10.
Acum iar m-ai lovit. Cine e "ea"? Despre care "ea" vorbesti? Ai deschis o rana pe care o vroiam inchisa. Cutia Pandorei. Am ajuns sa fiu o umbra in propria mea viata.
As vrea sa ma bucur asa cum o faceam candva, dar tu imi esti balast. Si, cu toate ca tu ma tii in loc in trecut, as vrea sa te cunosc pe tine, cel din prezent, sa vad cate lucruri, cate sentimente, cate ganduri ai schimbat in tine. Inca am nevoie de tine. Dar nu de cel care esti acum. De cel care nu mi-ar fi facut rau, de cel care se scuza, de cel care tremura in bratele mele...de cel care ma simtea...de cel care ma iubea. Crezi ca l-ai putea chema inapoi? Nu, nu vreau sa stea, pentru ca stiu ca a plecat, dar vreau sa imi iau ramas-bun. Vreau sa ii spun o ultima oara ca il iubesc, vreau sa il privesc pentru ultima data precum o indragostita, vreau sa il sarut pentru o ultima data.
Imi pare rau, dar am murit in seara aceea. Imi pare rau ca ai fost nevoit sa o faci in felul asta. Imi pare rau ca am fost o proasta si ca nu am putut sa te ajut sau sa iti ofer ceea ce aveai nevoie. Dar crede-ma, mi-as fi oferit viata pentru fericirea ta.
Acum doar trebuie sa ma obisnuiesc cu lipsa ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu