urban violet

O serie de zile fără început, fără final. Redescopăr mici gesturi, dorinţe uitate de a trăi precum mi-e vârsta. Travka şi o dimineaţă care mi se pare atât de aproape. „Eu sunt câine, tu hienă” şi ştii că aşa e...şi îţi place, dar mă oboseşte. Greşeli, uitări, tăceri, 3 cuvinte să-l faci scrum, un ceai şi două degete pe mâna mea. Le simt reci.
„O sută de mile prin gând”, oricât de departe, tot la imaginea ta ajung.
Jubilezi.
Te uit.
Jalnic.
Departe.
Prea aproape.
...şi totuşi...
„câteva atingeri au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli”
M-am refugiat în cărţi. Sanctuarul meu. Nu e perfect, dar măcar mă ascunde atât de bine.
„În iarbă revin”... „personal te simt cu nevoia mea te-aş chema”.
E o zi atât de faină. E iunie. Luna în care eu îmbătrânesc fără să mă maturizez. Sau poate o fac, dar nu în modul în care poate v-aţi dori schimbarea.
„Doar dragostea mea ricoşează”.
Ca la ping-pong.
L-am descoperit pe Mihail Sebastian.
Îmi plac poveştile faine, care merită.
Întrebându-te în şoaptă, aproape de urechea ta „fleaţă şi confuză”, dacă mă mai ştii. Dacă mă mai simţi.
Vechi norme. „Pentru că aşa am simţit că e bine”.
Astăzi mă voi bucura de razele soarelui şi nimic mai mult.

somn de vară

Simt nevoia de a pleca din burgul ăsta trist şi gri. Am nevoie de ceva mai tare, de o doză de experienţă nouă şi halucinantă. Vreau să simt că simt. Să mă simt şi să te simt. Iar eşti departe. E vară şi văd din ce în ce mai mulţi oameni cu feţe fericite. E vară şi mă simt în plus, o pată peste fericirea lor.
Am început să dorm din ce în ce mai mult. Eşti prezent în toate visele, deşi nu ţi-am plăsmuit încă chipul în rătăcirile mele. Şi nu mai vreau să mă mai trezesc, în ciuda faptului că nu pot să mai adorm.
Am citit mult zilele astea. Un alt fel de anestezic pentru gând.
Şi nu mai sunt sigură de nimic.
Îmi aduc aminte de oameni, de prieteni pe care i-am avut până nu demult, de alte veri apropiate şi îmi apar ca prin vis.
Lucruri atât de vechi. Situaţii la fel. Nimic nu mai e nou. Da, caut noul, caut o nouă senzaţie, o nouă persoană care să îmi spulbere toate valorile. Tu ai putea să faci asta. Poate doar îmi caut credinţa. Nu am înţeles niciodată exaltarea creştină, sau orice fel de sentiment apropiat de un fanatism pios legat de o religie. Am crezut, dar eram prea copilă şi mi-e tare teamă ca acel gram de credinţă pe care bănuiesc că l-am purtat să nu fi fost o simplă formă de imitaţie. Era încă vremea când îl consideram pe Dumnezeu ca pe un bunic zâmbitor. Poate credinţa oarbă nu este cea mai bună soluţie pentru mine. Dar atunci cum îmi explic faptul că divinizez anumite persoane care au o putere de influenţă extraordinar de mare asupra mea? Simplă naivitate sau nevoia de a umple golul?
„Sfincşi fără secrete.” (Oscar Wilde)
Din contră, sunt prea multe secrete. Îţi omoară sufletul şi ţi-l transformă în cenuşă.
Natura umană. Omul ca fiinţă raţională. Cine spunea că ateismul omoară spiritul? Nu mai cred nici măcar în oameni, când doar câţiva îşi merită acest titlu. Sau, având în vedere valorile democratice, omul ar trebui să se numească idiot, iar geniile şi persoanele cu bun-simţ anomalii. Nu spun nimic nou, procesul de inversare a şi început. Am obosit să tot aud de scheme politice, măsuri economice, imoralitate, indecenţă, indiferenţă. Cinstea şi-a preluat locul în sala miturilor alături de onoare şi demnitate. Cavalerii au murit, iar domniţele romantice au primit posturi în multinaţionale.
...”Duminica trupului meu”...

Tzeava de media - invitatie la premiere

Tzeava de Media: robinet deschis pentru premii!
Ati filmat, am jurizat, vizionam si premiem! Miercuri, 27 mai, cu incepere de la ora 10 (10.00 -12.30), in Colegiul National "Iulia Hasdeu", in amfiteatru.
Vizionam cele trei reportaje plasate pe primele 3 locuri de catre membrii juriului si rasplatim efortul tuturor participantilor (premii si mentiuni) cu un cocktail rafinat de carti din partea sponsorilor: Cotidianul, Editura Humanitas si Editura Tritonic.Reportajele castigatoare sunt urmatoarele:Locul I - "Asta cred eu!", echipa "Luigi", din Colegiul National "Iulia Hasdeu", Locul II - "Olimpici sau golani-clisee si realitati despre adolecenti in mass-media din Romania", echipa "Morsele", din Colegiul National "Gheorghe Lazar" siLocul III, echipa "Green Flash" din Colegiul National "Iulia Hasdeu", cu un reportaj despre "Olimpici sau golani - clisee si realitati despre adolescenti in mass-media din Romania."

Avand in vedere ca fac parte din echipa castigatoare, probabil ca e fain sa imi fac nitica reclama. Hope you don't mind...
Reportajul in sine e pe youtube, daca intrati pe shoron.ro gasiti pe undeva link.

Mes anges

Şi îngerii veneau picurând psalmii lor de vată de zahăr,
jucându-se cu incantaţii şoptite de nuferi,
oferindu-ţi un surâs bolnav, dar mult mai fain decât tot restul.
Şi îngerii dansau deasupra oraşelor de culori.
Şi îngerii nu plecau... speranţe în van!

Un raspuns pentru Tratatul de colorare...eu tot astept sa te decizi pentru un ceai.

Înger - Emil Brumaru

Un înger s-a trezit într-o amiază.
Era prea grea lumina şi-l durea.
Alături tremura prelung o vază
Îndrăgostită de o catifea.

El şi-a-ncălţat uşoarele botine,
Şi-a luat din vis bastonul de parfum,
Şi-a pus pe-aripi tristeţurile fine
Şi mîinile şi-a-nmănuşat în fum.

Oglinda-l aurea nedumerită.
Era fecior de spumă sau fecioară
Ce trebuia din perne moi s-apară
Parcă prelins, parcă cernut prin sită?

Cine-l iubea în încăperea crudă,
Necoaptă pentru marea întîlnire?
Vibra-ntre lucruri, tandru şi subţire,
Fără să vadă, fără să audă...

Cu nara doar simţea cum lîngă dînsul
Un crin durerea pură-şi destrăma.
Şi i-ar fi plîns alături. Însă plînsul
De ochi are nevoie. Nu-i avea...

Şi-a vrut să fac-un pas. Oprit de uşă
S-a speriat de-aşa miresme reci
Prin care ţi se umplu de cenuşă
Unghia roz şi sufletul cînd treci.

Şi-a pipăit pereţii cu sfială;
Oh, porii lor ce-arome risipeau!
Fusese somnul lui oare-o greşeală
Şi-acum odăi închise-l pedepseau?

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Şi îngerul trezit într-o amiază
S-a dezbrăcat suav şi adormind,
Din nou, invidiindu-l că visează,
Amiezile îl luminau pe rînd.

pour tous mes anges

je vous aime

je vous attends

It's always you

- Why did you leave?
- Because I didn’t think you really loved me. I thought that you cared about me, that you liked me and maybe that you were quite attracted to me, but I never thought that I could make someone have such powerful feelings about me. I didn’t think there was anything to love about me. But you proved me wrong. You showed me that I can be loved and even by an extraordinary person such as you.

One of these days I’ll stop blaming others for my misfortunes.
One of these days I’ll grow up.
One of these days I’ll hold you in my arms again.

Fantezie sau realitate?

Peu à peu...

Goodnight, my sweet prince!

Ultima scrisoare - Mihai Beniuc

O poezie ce merită ascultată în interpretarea lui Florian Pittiş. Frumos şi trist precum toate lucrurile faine de pe lumea asta...

Sfârşitul a venit fără de veste.

Eşti fericită? Văd că porţi inel.

Am înţeles. Voi trage dungă peste

Nădejdea inutilă. Fă la fel.

Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,

Cunosc însemnătatea ei deplin.

Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă,

Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin.

Nu te mai cânt în versuri niciodată,

În drumul tău mai mult nu am să ies,

Nu-ţi fac reproşuri, nu eşti vinovată

Şi n-am să spun că nu m-ai înţeles.

A fost desigur numai o greşeală,

Putea să fie mult, nimic n-a fost.

În veşnicia mea de plictiseală

Tot nu-mi închipui că puneai vreun rost.

Şi totuşi, totuşi, câteva atingeri

Au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli,

Vedeam văzduhul fluturând de îngeri,

Lumină-n seara mea de îndoieli.

Când degete de Midas am pus magic

Pe frageda fiinţa ta de lut,

Suna în mine murmurul pelagic

Al sfintelor creaţii de-nceput.

Vedeam cum peste vremuri se înalţă

Statuia ta de aur greu, masiv,

Cum serioase veacuri se descalţă

Şi-ngenuncheate rânduri submisiv

La soclul tău dumnezeisc aşteaptă

Să le întinzi un zâmbet liniştit

Spre sărutare adorata dreaptă,

‘Nainte de-a se şterge-n infinit.

O, de-am fi stat alături doar o oră,

Ai fi rămas în auriul vis

Ca o eternă, roză, auroră

De ne-nţeles, de nedescris.

Ireversibil s-a-ncheiat povestea

Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti

Din întâmplare rândurile-acestea

În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti.

N-am să strivesc eu visul sub picioare,

N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag.

Aş fi putut să spun : « Eşti ca oricare” ...

Dar nu vreau în noroaie să mă bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul,

Tu vei rămâne nufărul de nea

Ce-l oglindeşte beat de pofte tăul,

Ce-l ţine candid amintirea mea.

Vei fi acolo veşnic ne-ntinată,

Te voi iubi mereu fără cuvânt,

Şi lumea n-o să ştie niciodată

De ce nu pot mai mult femei să cânt.

Acolo, sub lumina de mister,

Scăldată-n apa visurilor lină,

Vei sta iubită ca-ntr-un colţ de cer

O stea de seară blândă şi senină.

Şi când viaţa va fi rea cu tine,

Când au să te împroaşte cu noroi,

Tu fugi în lumea visului la mine,

Vom fi atuncea singuri amândoi.

Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,

Cu versuri nemai scrise te mâgâi.

În dulcea lor cadenţă legănată,

Te vei simţi ca-n visul cel dintâi.

Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,

Să plec de-aicea de la voi curând,

Când glasul tău vreodat-o să mă cheme,

Voi reveni la tine din mormânt.

Şi dac-ar fi să nu se poată trece

Pe veci pecetluitele hotare

M-aş zbate-ngrozitor în ţărna rece,

Plângând în noaptea mare, tot mai mare.

aşteptări în purgatoriu

Zilele astea, doar o săptămână...pare mult. E mult. O săptămână de aşteptări. Nu, m-am dezobişnuit să mai calculez timpul în timp, în veacul ăsta ce a trecut de când am primit picături din sufletul tău. Peste mine au trecut ierni şi primăveri. Au fost zile însorite în care te strigam, în care te simţeam şi îţi zâmbeam cu toata fiinţa mea. Au fost zile în care au fost numai nori de furtună pe cerul meu. Să nu mă întrebi cum mi-au trecut nopţile. Deşi ştiu, ai dreptul să o faci. Ai dreptul să ceri înapoi tot ce mi-ai oferit. Uneori am impresia că a fost vis sau părere, dar apoi deschid mailul. Sunt acolo.
Zilele astea, săptămâna asta...un continuu purgatoriu.

Bandaje de lumină

Atunci când o dorinţă este posibilă, atunci când începi să crezi şi să speri din nou, atunci vei simţi că renaşti dintr-o iarnă mult prea lungă.

lumini şi umbre

Şi aş da totul, totul, şi locul meu din rai
Ca viaţa mea întreagă să fie-o zi de mai!

Da, e mai, e primăvară, simt aroma verii care se apropie şi posibilităţile ei infinite. O să merg şi în Austria la un moment dat. O să trec un prag, se pare că o să fiu obligată să devin adult. Mâine am test la economie. În starea de spirit în care mă găsesc nu cred că va fi ceva de capul meu. Mă mut de la o extremă la alta, doar acum am mai reuşit să mă calmez şi să citesc ceva. Sunt fericită şi râd, apoi cad şi mă gândesc că poate...
Involuntar, mi-am izbit mâna în clanţa camerei mele. Eu am fost drăguţă cu ea şi nu am trântit-o de foarte multe ori. Hm, poate doreşte să am grijă de balamalele care au început să scârţâie.
Andrei m-a rugat să am grijă, să fac cumva să scap de pitici. Promit că o voi face dacă va avea loc un anumit eveniment. Ştie el ce anume.
Cum este să ai puţin, dar să fie mult, sau măcar îndeajuns? Să fii înconjurat de o mână de oameni, dar ei să aibă posibilitatea de a-ţi oferi întreg universul. Cel mai fain este atunci când găseşti o singură persoană care îţi poate oferi o lume întreagă. Şi am impresia că spun lucruri pe care le ştiţi, pe care le bănuiţi, dar câţi dintre voi au murit atunci când aţi simţit sfârşitul „vostru” suflându-vă pe ceafă?

Eşti aici. Te simt. Dar oare nu e totul doar închipuirea unui vis? Dacă e aşa, nu mă mai trezesc.

E prea mică şi nu ştie ce vrea... O să-ţi aduc zăpadă şi fulgi de nea. Ai văzut? Ninge în burgul ăsta gri. Ninge a primăvară. Ninge cu puf moale.

O să vină şi noaptea. O să fie liniştită, luminoasă, luna plină va domina cerul, stelele vor fii miliarde şi ne vor saluta şi ne vor săruta.

Benzi întrerupte...Noapte bună!