Simt nevoia de a pleca din burgul ăsta trist şi gri. Am nevoie de ceva mai tare, de o doză de experienţă nouă şi halucinantă. Vreau să simt că simt. Să mă simt şi să te simt. Iar eşti departe. E vară şi văd din ce în ce mai mulţi oameni cu feţe fericite. E vară şi mă simt în plus, o pată peste fericirea lor.
Am început să dorm din ce în ce mai mult. Eşti prezent în toate visele, deşi nu ţi-am plăsmuit încă chipul în rătăcirile mele. Şi nu mai vreau să mă mai trezesc, în ciuda faptului că nu pot să mai adorm.
Am citit mult zilele astea. Un alt fel de anestezic pentru gând.
Şi nu mai sunt sigură de nimic.
Îmi aduc aminte de oameni, de prieteni pe care i-am avut până nu demult, de alte veri apropiate şi îmi apar ca prin vis.
Lucruri atât de vechi. Situaţii la fel. Nimic nu mai e nou. Da, caut noul, caut o nouă senzaţie, o nouă persoană care să îmi spulbere toate valorile. Tu ai putea să faci asta. Poate doar îmi caut credinţa. Nu am înţeles niciodată exaltarea creştină, sau orice fel de sentiment apropiat de un fanatism pios legat de o religie. Am crezut, dar eram prea copilă şi mi-e tare teamă ca acel gram de credinţă pe care bănuiesc că l-am purtat să nu fi fost o simplă formă de imitaţie. Era încă vremea când îl consideram pe Dumnezeu ca pe un bunic zâmbitor. Poate credinţa oarbă nu este cea mai bună soluţie pentru mine. Dar atunci cum îmi explic faptul că divinizez anumite persoane care au o putere de influenţă extraordinar de mare asupra mea? Simplă naivitate sau nevoia de a umple golul?
„Sfincşi fără secrete.” (Oscar Wilde)
Din contră, sunt prea multe secrete. Îţi omoară sufletul şi ţi-l transformă în cenuşă.
Natura umană. Omul ca fiinţă raţională. Cine spunea că ateismul omoară spiritul? Nu mai cred nici măcar în oameni, când doar câţiva îşi merită acest titlu. Sau, având în vedere valorile democratice, omul ar trebui să se numească idiot, iar geniile şi persoanele cu bun-simţ anomalii. Nu spun nimic nou, procesul de inversare a şi început. Am obosit să tot aud de scheme politice, măsuri economice, imoralitate, indecenţă, indiferenţă. Cinstea şi-a preluat locul în sala miturilor alături de onoare şi demnitate. Cavalerii au murit, iar domniţele romantice au primit posturi în multinaţionale.
...”Duminica trupului meu”...
Am început să dorm din ce în ce mai mult. Eşti prezent în toate visele, deşi nu ţi-am plăsmuit încă chipul în rătăcirile mele. Şi nu mai vreau să mă mai trezesc, în ciuda faptului că nu pot să mai adorm.
Am citit mult zilele astea. Un alt fel de anestezic pentru gând.
Şi nu mai sunt sigură de nimic.
Îmi aduc aminte de oameni, de prieteni pe care i-am avut până nu demult, de alte veri apropiate şi îmi apar ca prin vis.
Lucruri atât de vechi. Situaţii la fel. Nimic nu mai e nou. Da, caut noul, caut o nouă senzaţie, o nouă persoană care să îmi spulbere toate valorile. Tu ai putea să faci asta. Poate doar îmi caut credinţa. Nu am înţeles niciodată exaltarea creştină, sau orice fel de sentiment apropiat de un fanatism pios legat de o religie. Am crezut, dar eram prea copilă şi mi-e tare teamă ca acel gram de credinţă pe care bănuiesc că l-am purtat să nu fi fost o simplă formă de imitaţie. Era încă vremea când îl consideram pe Dumnezeu ca pe un bunic zâmbitor. Poate credinţa oarbă nu este cea mai bună soluţie pentru mine. Dar atunci cum îmi explic faptul că divinizez anumite persoane care au o putere de influenţă extraordinar de mare asupra mea? Simplă naivitate sau nevoia de a umple golul?
„Sfincşi fără secrete.” (Oscar Wilde)
Din contră, sunt prea multe secrete. Îţi omoară sufletul şi ţi-l transformă în cenuşă.
Natura umană. Omul ca fiinţă raţională. Cine spunea că ateismul omoară spiritul? Nu mai cred nici măcar în oameni, când doar câţiva îşi merită acest titlu. Sau, având în vedere valorile democratice, omul ar trebui să se numească idiot, iar geniile şi persoanele cu bun-simţ anomalii. Nu spun nimic nou, procesul de inversare a şi început. Am obosit să tot aud de scheme politice, măsuri economice, imoralitate, indecenţă, indiferenţă. Cinstea şi-a preluat locul în sala miturilor alături de onoare şi demnitate. Cavalerii au murit, iar domniţele romantice au primit posturi în multinaţionale.
...”Duminica trupului meu”...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu