en attendant quelques choses

Nu am mai scris de ceva vreme. Mă rog, asta se vede, nu ştiu de ce m-am gândit să comunic un fapt.
Simt cum pluteşte eşecul în aer. Eşecul meu. Am o admitere în aprilie, am mult de învăţat, am mult de recuperat.
În ultimele zile am stat şi m-am gândit cum ar fi fost viaţa dacă unele lucruri ar fi fost diferite. Dacă nu m-aş fi dus în Vamă acum aproape patru ani, dacă nu ar fi plecat A. în acea altă iarnă, dacă mi-aş fi impus punctul de vedere în momentele care contau, dacă aş fi păstrat o legătură mai strânsă cu F., dacă aş fi picat în alt liceu, dacă aş fi avut un câine când eram mică, dacă iunie trecut nu ar fi avut loc, dacă poate m-ar fi iubit un om aşa cum îmi doresc, măcar pentru o oră, măcar pentru un minut... Dar sunt încă tânără, nu-i aşa? Şi dacă ar fi să mai am doar 24 de ore de trăit?! Atunci se mai aplică teoria?
A. îmi spunea că îşi asumă o parte din vină. Dragule, nu îţi permit să îmi furi momentele de frustrare în care greşesc. Ele sunt vina mea şi nu le împart. Lasă-mă să-mi port crucea, atât cât e, şi nu mai încerca să distorsionezi viziunea mea asupra singurelor momente în care sunt cu adevărat fericită.
E bine, e bine atunci când e rău, e mai bine decât să nu simt nimic.
Şi totuşi, toate vor fi aşa cum trebuie să fie. În plan avem o facultate, un job, mutarea din casa asta (simt nevoia asta din ce în ce mai acut) şi, cândva, o familie, rate la bancă pentru o casă, vacanţe în Austria şi Grecia (deşi nu mă omor după niciuna), găsirea rapidă a unui loc într-o grădiniţă şi toate celelalte. La final, dacă voi avea noroc, poate că măcar un om îşi va aminti cu plăcere de mine. Sunt atâtea posibilităţi, în minte le am aranjate, am şi nume pentru copil, îmi imaginez totul atât de clar. Dar fiecare altă zi mă surprinde şi am trăit îndeajuns de multe să ştiu că planurile nu ies întocmai cum le vizualizez, dar, câteodată, hazardul nu aduce situaţii prea rele.
Mi-e dor de alte vremuri...

Negru...

Ieri am pierdut un om la care ţineam. A fost un şoc. Mi-aş fi dorit din toată inima să nu fi fost aşa. Aş vrea să spun mai multe, dar prefer să îi păstrez amintirea pentru mine şi pentru cei care l-au cunoscut.
Dumnezeu să te odihnească, dragule... şi îţi mulţumesc pentru tot...

moments of love (2)

„Sunrise, sunrise, looks like morning in your eyes...“
Ieri a fost o altă zi minunată, chiar dacă nu părea aşa de dimineaţă. Mă rog... L-am sunat şi am stabilit o întâlnire. M-a cam luat prin surprindere faptul că a fost de acord, dar mi-a părut bine. Am discutat mult. Mai mult el. Oricum, important este că discuţia de ieri a generat o schimbare de perspectivă în cazul meu. Voi da şi la Drept, asta într-o încercare de a face visul să se adeverească.
Uite, tot încercai să mă aduci cu picioarele pe pământ... acum am o mamă fericită, care nu înţelege de unde a venit schimbarea, am ceva mai multă voinţă, am un motiv întemeiat pentru care să mă lupt cu bacul şi cu admiterea şi mai am parte şi de prezenţa ta din când în când, doar ca să îmi aduc aminte că se poate simţi mult şi frumos.
Da, dragule, am credinţa că o să fie bine. Şi nu e doar o simplă speranţă. Nu ai fost singurul uimit de consecvenţa, încăpăţânarea, răbdarea mea (sau cum vrei să o numeşti). Faptul că am găsit anumite lucruri intacte în mine, după atâta timp, după atâtea alte situaţii, m-a pus pe gânduri. Singurul rezultat la care am ajuns este faptul că pielea mea recunoaşte pielea ta, pulsul meu dă ascultare vibraţiilor tale, firescul dintre noi e prezent, iar dragostea mea există ca să încerce să te înalţe.
Ai fi putut, chiar şi acum, să pleci, să îmi refuzi sărutările şi îmbrăţişările, pentru că ştii că nu voi trece peste deciziile tale indiferent cât de mult ar durea. Nu ai făcut-o şi nu cred că este un joc nesupravegheat de hazard. Întoarcerea ta şi stabilitatea mea în sentimentele pentru tine poate că vor avea o finalitate frumoasă. Nu pot să calculez dacă ne vom răni sau nu, dacă ne vom pierde sau dacă ne vom întregi. Nu am de unde să ştiu. Dar eu sunt pregătită să risc, sunt pregătită să pierd orice numai pentru şansa de a fi lângă tine o perioadă. E nebunie? E dragoste? Poate că e o combinaţie. Vreau să te fac fericit, pentru că vreau să te ştiu fericit.
Şi da, ai dreptate. Sunt multe lucruri pe care nu le cunoaştem unul despre celălalt. Dar avem timp să le aflăm. Iar eu nu voi pleca speriată de...habar nu am. Dar ştiu că nu voi pleca. Te voi strânge uşor de mână şi îţi voi spune: „ok, vom rezolva şi asta!“
E iarnă, dragule, iar eu vreau o trântă cu tine în zăpadă. Şi după război, un ceai fierbinte în vreo cafenea cu lumină difuză şi nume diafan. Şi deoarece sunt o visătoare prin definiţie, voi adormi cu gândul la acea săptămână în doi. Oriunde, numai să fie cu tine.
„To you...“

moments of love

Sunt fericită!!! Se întâmplă rar, dar atunci când mi se iveşte ocazia, nu îmi pasă de consecinţe. Atâta timp cât trăiesc sentimentul. Astăzi primesc telefon de la A. care mă cheamă în oraş şi destinul e aşa drăguţ cu mine, pentru că azi mi s-au anulat meditaţiile. M-am dus. Club A, el, prietenii lui, liste pentru mărţişoare, el, cafea, oameni, el şi el. Mă scuzaţi, dar sunt euforică şi mi-e bine. Restul e poveste. O poveste frumoasă, de roman. E minunat să îl ţii în braţe pe cel pe care îl iubeşti. E înfiorător de bine să stau cu capul pe umărul lui şi să îi simt respiraţia. E bine. E mai mult decât bine.
El este omul pe care l-aş urma oriunde fără să întreb de ce. El este visul meu fain dintr-o noapte de vară. El este tot ce mi-aş putea dori. Pentru că el poate să înţeleagă, pentru că azi a zis „da“, pentru că o să plecăm la colindat la vară. Pentru că atunci când e, e extraordinar.
Pentru că îl iubesc dincolo de mine.
Dragule drag, să nu te sperii. Oricum e posibil să nu citeşti ce scriu eu aici. Dar voiam să-ti transmit toată dragostea mea, tot ce e bun şi frumos în mine. Şi îţi mulţumesc... pentru că alături de tine pot să râd cu sufletul întreg.

umbre noi şi vechi

Mă confrunt cu o situaţie ciudată pentru mine. Experimentez ceva ceea ce ar putea intra la categoria de „normal“ şi îmi dau seama ce percepţie alambicată am eu. Însă nu mă pot hotărî să fac mai mult decât ceea ce se întâmplă deja, mă simt legată, mult prea legată de visul meu dintâi. Cred că problema pe care o am acum este că nu pot schimba ceea ce este deja în mine. Şi nu îmi permit să-l pierd din nou, m-am reobişnuit cu prezenţa lui în viaţa mea, mi-am dat seama cât de mult mi-au lipsit atingerile, îmi place să îl privesc cum mă priveşte, să îi aud vocea şi să fie totul aşa cum trebuie să fie, să ne vedem rar, dar să merite. A fost primul om care a crezut în mine, a fost primul care m-a atins şi altfel decât cu mâna, a fost primul om pe care l-am iubit cu adevărat. Pe care nu am încetat niciodată să îl iubesc.
Dragule drag, nici nu ştiu ce să mai zic. Mi-aş dori să îţi pot spune totul, mi-aş dori să fiu lângă tine, să mă uit în ochii tăi şi să te fac să simţi tot ce e în mine. Era o vreme când îmi doream să te doară şi pe tine la fel de tare cum mă durea pe mine, dar, mult mai târziu, am înţeles că şi tu ai fost la pământ. Acum tot ce îmi pot dori este să îţi fie la fel de bine cum îmi este mie lângă tine. Chiar dacă nu sunt eu motivul fericirii tale. Vreau să te văd fericit, să te văd mulţumit. Nu mai vreau să mai văd cum se aşează umbrele pe chipul tău şi să ştiu că eu nu pot face nimic. Totodată, fiecare parte din mine te vrea. E o dorinţă mai presus de raţiune, nici nu ştiu dacă asta ne-a caracterizat vreodată, ne-am aruncat amândoi ignorând riscurile, în ciuda faptului că le ştiam.
Ascult „I’ve got to see you again“ pe repeat. E atâta dragoste şi suferinţă în ea, e atât de multă dorinţă, atât de multe stări care nu sunt sub semnul raţionalului. Şi da, trebuie să te văd din nou. Dar fiecare nouă întâlnire generează nevoia unei alteia şi tot aşa. Am nevoie de tine. Am nevoie de noi. Şi mi-e atât de dor... nu îţi poţi imagina, dragule.
Sunt aici, iubindu-te. Atât.

ţara lui Troc Vodă

O discuţie purtată cu Oana, într-o minunată seară de duminică, după ce am abandonat bătălia cu tema gigantică de la economie (250 de exerciţii). Iată ce a ieşit... E dement !


Sabina: daca tot e criza, eu propun sa ne reintoarcem la troc
Oana: :))
Oana: da, ar fi frumos si simplu asa
Sabina: plus ca, chiar daca nu ai farama de proprietate, tot ai ceva de dat la schimb
Sabina: prostitutia ar fi in floare, s-ar legaliza si drogurile ptr ca toata lumea ar lua-o razna dupa sex la schimb ptr o ceapa, am fi mai in voga decat amsterdamul
Sabina: politica ar pica, ne-ar inflori comertul
Sabina: am intra in cartile de istorie. america ne-ar lua exemplul si oamenii nu s-ar mai omori pe strada, pentru ca e mai fain sa te culci cu distribuitorul de zarzavaturi decat sa-i tai beregata.
Sabina: si turismul ar fi in floare
Oana: si in plus nu am mai cauta ca nebunii locuri de munca
Sabina: corect. am fi o natiune de futangii intelectuali
Oana: si cu o economie infloritoare
Sabina: asta da
Oana: eu zic sa facem un proiect si sa participam la alegeri anul viitor
Sabina: ooo da...si n-ar mai exista vama...ar fi minunat. toate celelalte tari vor fi in colaps, pentru ca toata omenirea va veni in romania sa vanda cartofi pentru o tipesa care sa le ofere 10 minute de glorie
Sabina: iti dai seama ce tara...vai, tre sa-l punem la punct cum trebuie si toti or sa ne voteze! vom avea un electorat format din homosexuali, pesti, criminali, perversi, pedofili, babe si mosi...
Sabina: preconizez un 60%
Sabina: plus diaspora
Sabina: care va vota cu noi, pentru ca e mai bine sa ti-o traga ai tai decat niste straini
Oana: :))
Oana: asta ultima e buna de tot
Oana: merge ca slogan pentru diaspora
Sabina: daaaa
Oana: noi ne-am ratat cariera mai sab...
Oana: politicine trebuia sa ne facem
Sabina: intram in noul val...doar ca trebuie sa ne creasca burti si o posibila chelie, altfel nu intram in cerc
Oana: :))
Oana: sau sa ne facem blonde
Sabina: plus silicoane la purtator si sa ne tinem dupa cocosi
Oana: sau sa ne gasim niste neni sus-pusi care sa ne dea functii de conducere
Oana: si o masina cu sofer la scara
Sabina: pai nici un nene sus-pus (pe scaun in picioare, ca mai nou se poarta bocboceii) nu ne va da asa ceva daca nu le oferim ceva...si tot la troc ajungem. dar e bine, punem ideologia in practica...
Oana: corect, si apoi ne putem da drept exemplu pe noi
Sabina: "politica e accesibila pentru oricine!"

Apropos, avem drept de copyright asupra ideii!
Hope you enjoyed it...

Lansare Iubirea e pe 14 februarie

We are waiting for you!

new old things

Duminică mi-am amintit că încă mai am cartea de vizită a lui L. şi l-am sunat. Habar nu aveam dacă numărul mai e bun, dacă va răspunde, frica de dinainte. Dar a răspuns. O discuţie scurtă care sper şi chiar cred că se va concretiza într-o întrevedere în viitorul apropiat. Aveam nevoie. Mai ales acum când toate au revenit la o stare de demult. Mi-a părut bine să-l aud, întotdeauna l-am respectat şi i-am fost recunoscătoare pentru prezenţă. În plus, e un om care a fost prin preajmă atunci când am fost fericită. Şi care poate să înţeleagă. Aşadar, dragul meu L., bine te-am regăsit!

în altă ordine de idei...

Uitasem cum este să îţi doreşti să faci parte din persoana iubită. Uitasem cum este să îi simţi atingerea, chiar şi atunci când e în celălalt capăt al oraşului. Uitasem cât de mult poate să doară distanţa. Dar e atât de bine să simţi...

Dragule, ninge, iar noi pierdem fulgii. Sunt alţi oameni care se bucură de ei în locul nostru. Iar eu aş vrea să te scot dintre mailuri şi proiecte, să te fac să ieşi din biroul tău şi să te arunc în zăpadă, să îţi reaminteşti cum se desenează îngerii. Să te ţin în braţe când ţi-e frig, să arunc cu bulgări mari în direcţia ta (pentru că, mai mult ca sigur, voi rata). Şi apoi să căutăm un locuşor drăguţ cu vin fiert.

Tu es vraiment mon ange. Tu es l’enfer et le paradis. Tu es mon point d’interrogation.

Pentru prima oară în foarte mult timp, simt cum îmi curge sângele prin vene. Pentru prima oară în mult timp, nu mai există răni. Îmi amintesc de orice face parte din tine şi ştiu că e bine.

Leapşa - tipologia sărutului

Leapşa de la Andrei. Aveam şi eu în gând acum ceva timp să scriu ceva asemănător, dar m-am lăsat de idee. So here goes nothing:

sărutul surpriză (sau de film) atunci când tu vorbeşti despre vreme sau orice alt subiect, te întorci înspre interlocutor şi te trezeşti cu limba în gură. Fain este în momentul în care sărutul surpriză este asezonat cu o goană după tren (te sărută -> aleargă după tren)

sărutul nervos când niciunul dintre parteneri nu e sigur că vrea să se întâmple asta. bâţâiala din picior e implicită.

sărutul furios când el se uită fix la tine, apoi te trezeşti pusă în faţa unui sărut pasional în furia lui

sărutul grijuliu când săruţi tehnic, ca la 14 ani, foarte atent să nu greşeşti ceva

şi subdiviziunea sărutului french : regimentul de pupici caracterizat printr-o serie repetată într-un interval de 30 de secunde a unor pupici apăsaţi.

Leapşa mai departe domnişoarei Beatrice şi domnului Lup Alb.

spovedanie frustrată (3)

Mă ajunge oboseala din urmă. Nu mă mai pot concentra, simt nevoia să dorm cât mai mult şi tot aşa. Azi am băut două cafele şi tot degeaba, la ora 21 mă simt aiurea. Trebuie să-mi revin cumva. Şi mă gândesc cu groază că mâine am meditaţii (credeam că săptămâna asta nu voi avea) şi îmi plănuisem un program-maraton pentru articole, interviu şi tema la meditaţii intens până la începutul săptămânii viitoare.
Începe să-mi fie teamă. Nu neapărat de examene cât de faptul că nu sunt prea sigură de o facultate la care vreau să dau. Mă atrăgea într-o perioadă, însă acum mă lasă rece. Şi simt cum alunec în incertitudine. Nu mai sunt sigură pe mine, însă îmi port masca frumos şi cuminte. Vreau să scriu, asta e clar. Dar mai departe... habar nu am. Mă atrage să fac parte dintr-un grup de oameni care « împart » cultură, dar oare sunt îndeajuns de bună ?
Ai mei îmi tot spun să învăţ şi îi înţeleg. În locul lor mi-aş spune acelaşi lucru. Dar atunci când echilibrul ţi se clatină, ce dracu faci ? Când simţi că pici, când castelul tău de nisip devine din ce în ce mai fragmentat, ce faci ? Cui să îi spui ? Nu poţi decât să pui un picior în faţa celuilalt, să te rogi să treacă furtuna, să pui la bătaie şi ultima fărâmă de încredere pe care o mai ai în tine în joc şi să zâmbeşti frumos. Nimeni nu ar înţelege. Ei nu pot distinge dacă vocea ta tremură de fericire sau de nervozitate. Ei nu pot să te ţină în braţe şi să îţi garanteze că va fi ok.
Mereu au avut aşteptări de la mine. Să fii în « topul » clasei, să iei note mari, să fii cuminte, să te placă lumea, să nu faci ceea ce noi nu te-am educat să faci. Nu m-am zbătut niciodată să învăţ. Nu am mai reuşit să memorez mot-à-mot vreun text din clasa a cincea. Dacă nu e logic, nu pot. Nu sunt o persoană deşteaptă. Am prins lucruri din zbor, am citit (în ultimul timp ceea ce am vrut), am cunoscut oameni care m-au motivat. Însă nu m-am omorât cu învăţatul. Plus că sunt leneşă. Mai ales pe fond de oboseală.
Ziua nu a început prea rău. Am ajuns la şcoală şi am aflat că avem trei ore libere. Am băut o cafea, am mai citit niţel, apoi s-a terminat. Am făcut interviul cu Andrei Ruse. Am vorbit cu M. care m-a demontat teribil. M-am răstit la Robert şi la Gabi. Am primit un mesaj cu meditaţiile de mâine. Şi mi-e ruşine. De profesoară. Însă mi-ar plăcea să înţeleagă faptul că eu mai am şi alte lucruri pe tavă în afară de şcoală. Şi nu o să mă las de ele. Chiar dacă mă fac să nu mai funcţionez bine, ele mă ajută. Uite, interviul cu Ruse mi-a reamintit de ce vreau să intru la jurnalism. Şi de ce iubesc poezia şi proza. Şi de ce îmi sunt unii oameni dragi. Iar acum am nevoie de asta ca de aer.
Unii au probleme mult mai mari decât mine.
Unii mor în clipa asta.
Şi eu mor, câte un pic în fiecare secundă.
Iar ei nu par să dorească să slăbească lesa.
Iar eu nu ştiu cine dracu sunt !!!