Şi e atât de frig, dragule,
iar balaurii dormitează-n găuri subterane,
doar un astru-nchis mai vrea să vadă
cerurile deschizându-se-n floare.
Mii de maci
se-aud purtând sufletele lor bolnave
de geruri şi zăpezi căzute
din dizgraţie-n noroaie.
Şi e atât de frig, iubite,
nicicând să nu mai pleci
prin alte lumi purtate-n gândul
din urma zilelor de miez de toamnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu