Eşti doar o umbră asupra mea, eşti doar o aromă ce vine din ceaşca de ceai care se află pe măsuţa mică din faţa mea. Eşti totul de pe urmă şi nimicul ce mă cuprinde în spasme de asfinţit.
Păcălesc o lume întreagă pretinzând că sunt îndrăgostită, te păcălesc pe tine spunându-ţi că plec, dar nu mă vezi? Sunt încă aici, mereu aici, aşteptându-te să ieşi de la birou, aşteptându-te să ajungi acasa şi să priveşti cadranul mobilului în aşteptare. Să iei chitara în braţe şi să suspini prin ea. Dragule, mi-e dor de atingerea ta, dar nu trebuie să fie aşa... Te-am păcălit că am plecat şi tu m-ai crezut. Doamne, ce farsă! Mă costă mult acum. Mă pedepseşti enorm. Nu, nu mă mai vezi, nici nu îţi mai aminteşti de mine.
Eşti umbra mea de pe urmă.
Îţi aud vocea. Îţi simt atingerea. Şi mi-e atât de dor de zâmbetul tău. Ţi-am spus atunci că mă ascund, că încă plătesc tribut pentru o altă iubire destrămată, ţi-am spus că nu mai pot oferi nimic...acum nu mai am nimic. E atât de ironic. Poate că ar fi trebuit să te las să mă salvezi, chiar dacă nu ar fi trebuit să las să cadă asupra ta povara asta.
Nu vei citi ce am scris, ar trebui să fiu moartă, iar morţii nu mai lasă mesaje scrise, nu cu dureri sau cu tăceri. Ar fi destul de ciudat să îţi spun acum că te doresc înapoi în braţele mele, că vreau să te visez în fiecare noapte şi să te adulmec în fiecare dimineaţă. Mi-e patul mult prea gol. La fel ca viaţa. Acum tu iubeşti pe altcineva. Iar eu mă pierd cu fiecare noapte ce trece peste mine.
Ai fost umbra mea de pe urmă.
Păcălesc o lume întreagă pretinzând că sunt îndrăgostită, te păcălesc pe tine spunându-ţi că plec, dar nu mă vezi? Sunt încă aici, mereu aici, aşteptându-te să ieşi de la birou, aşteptându-te să ajungi acasa şi să priveşti cadranul mobilului în aşteptare. Să iei chitara în braţe şi să suspini prin ea. Dragule, mi-e dor de atingerea ta, dar nu trebuie să fie aşa... Te-am păcălit că am plecat şi tu m-ai crezut. Doamne, ce farsă! Mă costă mult acum. Mă pedepseşti enorm. Nu, nu mă mai vezi, nici nu îţi mai aminteşti de mine.
Eşti umbra mea de pe urmă.
Îţi aud vocea. Îţi simt atingerea. Şi mi-e atât de dor de zâmbetul tău. Ţi-am spus atunci că mă ascund, că încă plătesc tribut pentru o altă iubire destrămată, ţi-am spus că nu mai pot oferi nimic...acum nu mai am nimic. E atât de ironic. Poate că ar fi trebuit să te las să mă salvezi, chiar dacă nu ar fi trebuit să las să cadă asupra ta povara asta.
Nu vei citi ce am scris, ar trebui să fiu moartă, iar morţii nu mai lasă mesaje scrise, nu cu dureri sau cu tăceri. Ar fi destul de ciudat să îţi spun acum că te doresc înapoi în braţele mele, că vreau să te visez în fiecare noapte şi să te adulmec în fiecare dimineaţă. Mi-e patul mult prea gol. La fel ca viaţa. Acum tu iubeşti pe altcineva. Iar eu mă pierd cu fiecare noapte ce trece peste mine.
Ai fost umbra mea de pe urmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu