Pune otrava în pahar şi ajută-mă să stau pe pat,
ţinându-mă de o mână să nu cad de la înălţimea asta,
privindu-mi chipul răvăşit de trăiri trecute,
dureroase, şi aşează perna frumos.
Cuprinde tăcerea în cealaltă mână
şi strânge-o tare până când urlă,
cu părul tău şterge lacrimile ce vor să se arunce
pe podeaua de sticlă. Şi atât!
Pune otrava în pahar, ajută-mă să îl prind cu degetele.
Simt un miros straniu, dar totodată familiar:
miros de iasomie şi de înşelăciune,
de dragoste şi de secrete ce omoară suflete,
aromă de fructe confiate şi de ploaie amară,
copii cu zâmbete duioase, rochii albe-n miez de vară,
parfumul tău din după-amiezele intime
şi parfumul morţii mele...
În clipa în care trebuie, în clipa în care contează,
ajută-mă să îmi beau otrava
pentru a-mi aminti tot ceea ce mă doare,
ca apoi să îţi pot spune: „dragule, mă iartă!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu