joi, 24 decembrie 2009

...de suflet (2)

Recitesc „Noi suntem zeiţe“ de Alice Năstase. Am cumpărat-o anul trecut, tot cam prin această perioadă dintr-o curiozitate. Îmi amintesc că m-am oprit în Club A şi am citit o bună parte din ea şi devenea frig, voiam să urlu, să plâng, pentru că tristeţile ei erau asemănătoare cu ale mele. În schimb i-am trimis lui un mesaj. Astăzi, stând într-un cu totul alt bar, cu aceeaşi carte în faţa mea, am simţit acelaşi dor, de a suna pe cineva, de a vorbi cu un om pe care să îl pot îmbrăţişa cu toată fiinţa mea. Am sunat pe cineva dintr-o pură curiozitate, voiam să ştiu dacă zeii sunt de partea mea, de partea poveştii. Nu a răspuns, iar eu nu am insistat.

Tot legat de cartea asta, am luat-o cu mine în noaptea de revelion 2009. Dimineaţa, când toţi ceilalţi dormeau mai abitir, eu citeam într-o linişte perfectă, într-un an nou ce oferea o infinitate de posibilităţi. Am terminat-o în metrou în drum spre casă. De fapt, ca să fie exact, am terminat-o pe peronul staţiei de metrou Dristor.

În seara asta îmi doream să fiu iubită şi ţinută strâns în braţe. Sau măcar să am pe cine suna să îmi potolească setea de afecţiune. Poate că singura mea consolare este că nu l-aş fi putut suna nici pe el, pe singurul om pe care l-am lăsat atât de aproape de sufletul şi de trupul meu. Mă simt singură de la o vreme. Iernile omoară tot ce e frumos în mine, pentru că pierd oamenii la care ţin în mod voit sau depărtându-se într-un mod barbar. În ultima perioadă am pierdut din cauza unor lucruri din afara mea care mi-au umplut sufletul cu goluri pe care nu ştiu cum să le mai adăpostesc.

E ceva ce mă nedumereşte. În acea discuţie avută cu A., el mi-a mărturisit că mă consideră o persoană falsă. Indignarea mea de moment m-a făcut să-mi pierd dreptul la replică, iar mai apoi am pierdut şansa de a explica în postarea anterioară. Dacă mascarea anumitor sentimente în faţa unor persoane care nu merită explicitarea lor din simplul fapt că sunt prinse într-o simplă coincidenţă temporală şi situaţională a piticilor mei, atunci da, sunt falsă pentru că nu îmi doresc provocarea unor suferinţe care nu sunt necesare. Şi poate politeţea în faţa superiorilor care nu ar merita mai mult de o înjurătură. În rest, tot ceea ce vezi, toate stările prin care trec (căci sunt o persoană slabă, nu pot să ascund nimic) sunt reale. Poate că anumite situaţii din viaţa mea pe care eu le consider complicate, ţie ţi se par puerile. E şi normal să fie aşa. Ai ceva mai mulţi ani pe umeri, ceva mai multă experienţă şi o altă fire. Dar eu nu pot şi nu voi fi ca tine. Sentimentele şi stările mele nu sunt false. Aşadar, nici eu nu sunt. Trăiesc mai bine sau mai rău, dar tot ceea ce trece prin mine este simţit aşa cum se vede. Nu pot să disimulez nimic. Poate că ai observat sau poate că nu ai vrut să vezi.

Uite cum încerc să mă apăr! Să mă disculp de o vină pe care nu o simt apăsând precum altele... Mă simt din ce în ce mai singură şi nesigură. Îmi tot amintesc de o frază din „Daniel Martin“ care spune că femeile au nevoie de societăţi înfiinţate anume să le protejeze. Eu cred că am nevoie doar de sprijinul unui bărbat care să mă poată iubi, oricât de puţin, dar să simt. Nu ştiu dacă i-am spus-o lui vreodată, dar iubirea mea pentru el şi tot ceea ce îmi oferea la începutul poveştii erau ca un talisman pentru mine, care vibra undeva între stern şi coaste, aproape de inimă. Şi ştiam că orice s-ar întâmpla, îl am pe el, că mă aşteaptă şi mă iubeşte, chiar dacă de departe. Mi-a oferit multe, m-a ajutat enorm în devenirea mea, iar eu i-am dăruit în schimb câteva zeci de lacrimi.

Vreau o nouă poveste, o iubire mare care să mă amăgească pentru un timp, care să fie ca un val în revenire, care să mă facă să strig de dorinţă şi împlinire. Vreau un om care să îmi fie egal şi superior, care să mă vadă şi care să mă şi iubească. Vreau un om care să îmi promită, care să mă surprindă, care să mă învăluiască cu pielea lui şi care să mă facă să mă dăruiesc cu o încredere nemărginită. Vreau un om în ochii căruia să-mi văd visul.

Cred că delirez... În definitiv, tot ceea ce îmi doresc este să nu mă mai simt atât de goală. Vreau să ofer şi să primesc, iar dacă în ecuaţia asta mai apar şi fluturii mov, înţelegerea tainică la care aspir, confortul unei intimităţi şi flirtul halucinant, atunci va fi bine.

L-am recitit pe F. în ultimele câteva zile. Mi-e teribil de dor de el, de ceaiuri, de poveşti, de motanii cu nume de Apostol, cu aromele, cu lumea invizibilă închisă într-un cristal, cu atingerea a două degete pe mâna mea dreaptă atunci când îmi spunea că atât contează, atât merită. Mi-ai oferit o lume, dragule, mi-ai oferit un nou suflet pe care eu l-am lăsat în urma mea, crezând că pot alege să fiu ca tot restul. Am greşit. Now I have nobody with whom I can dance in my world of fantasy... chiar dacă îi regăsesc savoarea şi binefacerea după atâta timp scurs în clepsidrele inimii. Îţi mulţumesc şi dacă vei citi vreodată, să ştii că nu te-am uitat, că încă sper la un ceai împreună, că reîncep să simt toate vibraţiile visului. Cu drag, Sab

7 comentarii:

Anonim spunea...

Draga mea, nu esti o persoana falsa prin faptul ca ai trairi in extreme ci pentru ca nu traiesti. Imi pare rau ca nu mi'ai spus'o in fatza, pentru a'ti putea raspunde in timp ce'ti privesc ochii aia mari si frumosi si in timp ce trupul iti tremura. Esti falsa pentru ca traiesti dupa principiile altora si pentru ca nu ai taria de a striga o data si raspicat ca tu nu faci ca ei, ci faci ca tine! PENTRU CA TU ESTI SPIRITUL CARE SE AFLA IN SPATELE CARCASEI (citeste'mi blogul si'ai sa intelegi aceasta linie). Nu am vrut sa te fac sa suferi, nu am vrut sa te fac sa iti pierzi increderea. Stii prea bine ca te iubesc, stii prea bine ca imi esti draga si ca te'as tine in brate all night long, dar incerc sa te'ajut si sper sa reusesc la un moment dat. Esti o persoana falsa draga mea Sab pentru ca cea care o afisezi pe strada nu esti tu, cea pe care o afisezi in Blu'zz nu esti tu, cea pe care o afisezi cu mine nu esti tu... Cauta'te! Cauta in statia de metrou Dristor, cauta in bratele lui St., cauta in polemicile cu F., cauta'te cat mai repede, pentru ca peste 6 luni vei mai face un an, si sa mor io dak vreau sa se intample ceea ce am prevestit de'atatea si'atatea ori. Regaseste'te, fii tu, si'atunci nu am sa mai zic ca esti falsa. Dar pana atunci, cu regrete multe imi sustin punctul de vedere. Si am argumente solide. Te sarut si imbratisez cu drag, draga mea. Al tau mereu, A. :)

elefantul din cires spunea...

Hey.Long time no talk.Voiam doar sa iti urez un Craciun macar placut si linistit daca nu "fericit".
Te imbratisez.

fata cu floarea din vioara spunea...

@ elefantul din cires: Te ascunzi atat de bine incat nici nu te recunosc. Cat despre long time, no talk e valabila pentru majoritatea cunostintelor sau prietenilor mei. Asadar, un nume ar fi placut sa imi oferi. Pana una alta, iti doresc la randul meu sarbatori fericite, un an nou fain si presarat cu minuni, cu multa iubire si cu speranta.
Te imbratisez...

fata cu floarea din vioara spunea...

A., am stat cateva zile gandindu-ma cum sa iti raspund. Nici pana acum nu m-am decis si poate nici nu e nevoie sa iti spun ceva. Doar ca o mica tema de gandire: dupa o lunga perioada de interdictii, restrictii, cedari si resemnari, crezi ca spiritul nu a fost alterat pana in punctul in care nu se mai recunoaste de ceea ce fortele din afara l-au facut sa devina? Pur teoretic. Ma gandesc ca timpul si alterarea firii prin lovituri repetate (de natura psihologica, dar si fizica) pot duce la schimbarea definitiva a persoanei. Spre exemplu un copil care traieste intr-o familie in care domneste violenta si viciul. Sunt putine sanse ca acel copil sa ramana nepatat de trairile avute.
Eu sunt si asa cum ma vezi. Nu sunt asa cum ar trebui, asa cum as putea fi, asa cum as dori, dar sunt si asa. Fata asta a sufletului meu face parte din mine. De bine, de rau, am acceptat-o. Si la un moment dat, va interveni o schimbare. Insa pana atunci, tolereaza-mi falsitatea (dupa cum bine vezi, nu iti cer sa o accepti).
Hugs and kisses too, dear!
P.S.: Apropos de "peste 6 luni"... eu nu voi mai planifica nimic. Voi visa la ceea ce ar putea sa se intample in viitor, dar nu voi planifica. De fiecare data cand ma gandesc ca va fi "asa, asa si asa", ceva se surpa. Orice alegere deschide un drum nou care se ramifica la nesfarsit.

Anonim spunea...

Te tolerez, si mai mult de'atat, te si accept. Asa cum esti tu, cu bunele si relele tale! Te accept pentru ceea ce esti si nu pt potentialul tau (stii bine politica mea). Dak nu te acceptam, fii pe pace, ca nu te mai cautam sau nu'ti mai raspundeam.
Te iubesc!
Cu drag, al tau vesnic, A.

C. spunea...

scumpa mea,ma simt foarte neputincioasa in fata sentimentelor tale,a dezamagirilor si a tuturor luccrurilor care te inconjoara si te influenteaza intr-un fel sau altul(de cele mai multe ori nu asa cum ti-ai dori).copila din mine este foarte dezamagita ca nu te poate alina cu un zambet,pentru ca de cele mai multe ori cand ne vedem tu trebuie sa imi explici cum sta treaba cu lumea asta,cu oamenii pe care ii iubesti si nu te iubesc inapoi,cu asteptarile pe care le am de la mine si de la ceilalti,cu lumea mea roz in care eu sunt copila cu ochii mari si verzi si par blond si cret.as vrea sa stii ca poti conta pe mine,dar nu pot sa dau buzna in viata ta si sa cred ca prezenta mea te-ar putea ajuta.imi detest insistentele si faptul ca imi imaginez ca as putea fi de ajutor.uneori singuratatea e mai benefica.totusi,nu as vrea sa te abandonezi in iluzia unui sprijin care vine din exterior.stii cel mai bine ca tu iti esti cel mai bun prieten,ajutor si critic.si stii si ca esti o persoana cu totul si cu totul deosebita...
sper ca nu ai uitat de bomboane si ca te-au ajutat intr-un fel sau altul.daca ai ras pana te-au durut obrajii e minunat.daca ti-au raspuns la vreo intrebare ar fi excelent.daca nu au facut niciuna din astea sper ca ti-au amintit subtil ca poti sa ai incredere in mine.stii...candva raspundeam la telefoane in mijlocul noptii,chit ca persoana respectiva nu merita.inca mai pot sa fac asta pentru cineva care ar aprecia si stiu ca tu ai face-o.
iarta-ma daca te-am plictisit cu copilariile mele,dar chiar ma intristez sa simt ca tu ai facut atat de multe pentru mine si eu nu pot sa fac nimic...
imi lipsesti mult,scumpa.
cu multa dragoste,C.

fata cu floarea din vioara spunea...

Draga mea C. (in gand te-am si alintat), azi, acum, iti scriu fericita. Reinvie in mine o dragoste mare. Si chiar daca nu va putea sa isi gaseasca salas in persoana care mi-a redeschis portile sentimentului, macar se va revarsa in voi, in toti si toate, in tot ce inconjoara. O simt, vrea sa iasa prin stomac, vrea sa urle ca sa stie toti puterea ei, vrea sa imparta zambete prin priviri de dor si bucurie. Uite, iti scrie o pustoaica de clasa a 10-a, de 16 ani, m-am intors intr-un trecut si o las sa vorbeasca. O las sa mai vietuiasca in mine pentru ceva timp. Atunci a fost prima data (si poate singura) cand am vazut fericirea in ochii unui om si am simtit vibratiile ei in palmele noastre impreunate. Iubeam ca un copil, dar iubeam pur. Ti-am scris asta ca sa stii de ce sunt fericita, ca sa nu crezi ca sunt o nebuna si rad fara vreun motiv.
Draga mea C. (te-am alintat cu voce tare), imi scrii ca vrei sa fii langa mine si ca vrei sa ma ajuti. Stiu asta, o simt, o vad in tine. Ai puterea sa stai langa o persoana si sa ii oferi alinare in orice situatie, insa raportul dintre noi nu e asta. Poate va deveni, dar deocamdata vreau sa iti desenez un alt univers, o lume care e buna si pura in mine, oricat de putina. Poate ca nu vreau sa se piarda, poate ca vreau sa iti arat si tie tot ce am primit eu, pentru ca stiu ca vei intelege. Sunt lucruri frumoase in banalul lor, in aparenta lor mizera, in absurditatea lor. Sunt lucruri care m-au facut sa pun un picior in fata celuilalt atunci cand simteam ca se naruie totul. Ma gandesc ca poate te vor ajuta si pe tine candva, dar sper in taina sa nu se ajunga la asta si sa te bucuri de ele in clipe de liniste si confort sufletesc.
Cat despre bomboane, nu le-am uitat, am mai luat cateva si tin sa precizez ca imi place la nebunie ideea. O alta dovada ca vei stii ce sa faci cu tot ceea ce vreau sa iti ofer.
Ma ofer pe mine, C., ma ofer pentru ca era timpul sa dau inapoi si te-am gasit pe tine, te-am simtit si am stiut ca e bine, ca tu vei simti, ca vei fi colorata dupa toate astea pentru ca vor ramane in tine.
Si sa nu crezi ca tu nu dai nimic inapoi. Increderea ta pe care mi-ai acordat-o fara sa ti-o cer e cel mai frumos lucru pe care mi-l puteai oferi in dar. Iar dorinta ta de a-mi fi aproape la nevoie este apreciata la justa ei valoare. Asa ca te rog tare tare de tot sa stai linistita. Era timpul ca eu sa ofer si tu sa primesti.
Cu dragoste si eu, Sabina