aceleasi

1 decembrie a venit si a plecat. La fel si iubitii. Un continuu du-te-vino. Maine am teza la engleza. Sambata o sa chiulesc de la sedinta de redactie si o sa ma bucur de o zi in sanul familiei. Oare ce o aduce Mosul? Un batz, bineinteles. Tata tot nu m-a iertat. Ma intreb ce alte crime a mai pus pe seama mea in afara faptului ca fumez...poate incalzirea globala. Ultimele zile nu mi-au smuls aproape nici un zambet.

Da, imi place sa flirtez. Imi place sa simt ca sunt dorita. Nu imi place sa "apartin" unei singure persoane. Am incercat asa si m-am dat cu capul de pamant. Oricum, nu e varsta la care sa poti sa zici: "Da, draga, o sa fim impreuna, nu o sa am ochi decat pentru tine, tu o sa devii centrul universului meu!" Stiu ca am zis ca imi doresc o relatie normala, de durata, in care sa primesc inapoi mai mult decat dau, dar m-am schimbat. O sa devin adepta a Placerii si o sa ma tineti in brate numai atunci cand vreau eu. Si totul o sa se imtample atunci cand o sa vreau eu. Uite alegerea mea...o alegere superficiala, dar macar stiu ca nu o sa lase urme decat pe piele si nu in suflet. Oricum, sincera sa fiu, nu imi starneai nici o reactie de simpatie. Nici macar de empatie.

M-am hotarat asupra unui lucru, dar e mai greu cu binecuvantarea parinteasca. Poate dupa majorat...Anyway, am un scenariu dragut in capusor si sunt mandra de el. Dar sa mai treaca ceva timp si sa mai adun experiente in cosul de rachita.

Multe probleme in ultimul timp.

Multe intrebari in ultimul timp.

Multe dorinte in ultimul timp si nici macar nu e Revelionul sa stiu ca or sa se indeplineasca. Oricum, de rev am decis sa dorm.

A dark view of medical problems seen through one’s soul

Iaca o tema la engleza de anul trecut. Atunci mi s-a parut cat de cat buna...acum dati-va si voi cu parerea. Si totusi, aveti vreo idee pentru un alt titlu? Multam fain de ajutor!


It was a damp, chilly night when Caroline and I eventually left the library. As soon as I stepped outside I shivered feeling that something strange was about to happen.
We had been reading in the library for about three hours, studying some medicine books including one in particular. It was an old book which we had discovered on the top shelf. The date written on it showed that it had been printed in the late 1840's. We were shocked and fascinated by the descriptions of different diseases written there. It described, in detail, several symptoms of the flesh and even more of the mind. It would have been an interesting old medical book if it hadn't been for...
Caroline and I were walking down the street talking about our future exams when we heard footsteps coming towards us, but we couldn't see anybody near us. We stood in one place not knowing what to believe. After a few minutes, we decided we heard nothing and started walking again, but this time we never said a word to each other. After a few moments, we saw a person coming towards us. We never recognized him, but I pity the poor man. You could have seen very clearly, even if it was a dark night, that he was very ill. He had a mutilated face like the people that were injured in a blaze, one of his hands had been amputated and he was coughing all the time, a sign that his lungs were severely damaged. We passed him by, thinking about that man's life and his troubles, imagining every little detail and soon we arrived home. After a good night's sleep we were ready to go to the University again.
We arrived late in a taxi and we were scared all the way to the collage. The taxi driver was clearly in pain, because he always cried, he caged and he was shaking all the time. He was an old man who had all his vices shown on his face. We ran towards the hall where our professor always had his classes. On the way there we saw nothing and nobody, although there were many people in the corridors. When we entered the room, at first we thought we had entered a hospital for there were many injured and ill people, with scars and open wounds on their faces, suffering, crying, some were on the floor spitting blood and others had no arms or legs. We ran out of there although we heard a familiar voice commanding us to stay.
We went outside and we were both shivering and we were terribly scared. But when we managed to get a grip, we saw the same “show” on the street: transfigured women carrying dead babies, man without eyes, children cut on the face and arms and there were many such images, but I can’t describe them anymore, I couldn’t know how, I couldn’t know what words to choose. After a few minutes of staying there and watching all those people, Caroline collapsed by my side. She had fainted because she couldn’t face all she had seen. I tried to wake her up, I called a taxi and brought her home. On the street there were the same badly injured people, in the cab - another ill man. I paid him and carried Caroline to our apartment. I put her in bed, made her a cup of tea and I let myself drop in an armchair. “How can this be possible?” I asked myself thinking of all those people. I heard Caroline calling me and I went into her room. She smiled to me and, with a very innocent voice that I will never forget, she asked me if she had dreamt or if it was all real. I looked at her trying to protect her from the answer, but she understood. She asked me for some tea and as I went towards the kitchen, I heard some cries coming out the window. I rushed to see what had happened and I saw Caroline with her face down on the pavement and a group of people around her. I understood what had happened: she had killed herself because she couldn’t go through that nightmare anymore. I quickly went down the stairs with my eyes swimming in tears. I couldn’t see but her dead body...Caroline...my beloved sister. Somebody had called an ambulance and they took her to a hospital. On the way there, they were asking me all kinds of questions, but I couldn’t answer, I was crying so much. After she was taken away from my sight, I waited for our parents to come. I thought of everything and nothing at all, but then I remembered what had caused her death. I looked around me and I saw normal people, well, as normal as you can find in a hospital. Then I thought of the night when it all started and I remembered that old book. It was called “A dark view of medical problems seen through one’s soul”.
Many years have passed. I graduated from school and I always visit my sister’s grave. I must tell you though: after several weeks since my sister’s death I went back to the library trying to find that book but, much to my surprise, that library had been destroyed in a blaze and all the books had burned. I believe that it was for the best, that book should have never been read by anyone for it causes much pain and sorrow.

tot eu

de azi n-am sa mai fac nimic

de jos nu vreau sa ma ridic

stau inchis in capul meu

e ce-am ales e ce vreau eu (Luna Amara, Albastru)

Cam asa e acum pentru mine. Nu mai vreau sa ma ridic pentru ca oricum nu pot, am ales. Nu e tocmai ceea ce imi doresc cu adevarat, dar nu pot sa am ce imi doresc. Oamenii cad...oameni dragi mie candva au cazut si singura victima am fost eu.

Si daca ma pierd cine ma gaseste? Cine ma tine? Cine ma intoarce din drum atunci cand vreau sa plec? Cine imi zambeste atunci cand ma tem ca nu mai exista speranta?

Nu, adevarul e ca tu nu esti si nici nu vei mai fii acea persoana care sa faca toate astea.

O sa am o luna de teze si ar fi mai bine sa ma concentrez asupra lor.

Am inceput sa ma simt mai bine acasa decat in oras, macar aici stau pe teren propriu.

Am tendinta sa ma refugiez din nou in trecut. Din cauza asta, prezentul e mult prea dureros. Si sunt si idioata incercand din rasputeri sa refac anumite lucruri. V. iar mi-a spus ca sunt proasta...partea aiurea este ca are dreptate. Partea si mai aiurea este ca nu o sa ma schimb ca sa ii fac pe toti sa se simta mai bine.

Prea multe rani...vechi si noi...avem reducere doua lacrimi! Si bonus de "nu merita!"

Eu i-am spus ca sunt complet dusa, dar el nu a vrut sa ma creada. Would you love me in black?

Stii cat de mult dor amintirile? Cel mai mult doare cand le vrei inapoi si stii ca nu poti sa le ai inapoi. Cand iti amintesti de lucruri intamplate acum un an si pentru o clipa ai senzatia ca el te asteapta la Izvorul lui Eminescu. Apoi iti dai seama ca esti complet cretina...

Am nevoie de ceva nou. Am nevoie de chipuri noi. Am nevoie de o atingere noua. Vechiul ori ma doare, ori ma lasa rece. Am nevoie de un loc nou fara amintiri. Am nevoie de un om care sa nu imi ceara sa ii spun prin tot ce am trecut ca sa inteleaga stadiul de degradare al sufletului meu. Am nevoie de un om care sa imi zambeasca si sa imi schimbe starea. Am nevoie de un om care sa ma ajute sa rad.

Is it my fault that I'm in love with the shadow of a memory?

Gata...

cand...?!

Cand tot ce ramane e doar un urlet mut nestins de un veac...
Cand tot ce vrei se rezuma la a ramane o simpla umbra in patul tau, intr-o dimineata pe care nu o simti, intr-o zi care nu iti apartine, intr-un an care deja te-a uitat.
Cand tot ce ti se ofera este lupta continua cu tine insuti, intr-un oras mort, cu amintiri vii care te orbesc prin prezenta lor.

Si acum ma intreb doar in ce moment toata durerea asta o sa treaca si cand voi putea si eu sa spun ca sunt un om intreg?

Mi-e dor!...asta-i toata filosofia...

Scrisoare pesimistă (3)

Şi e atât de frig, dragule,
iar balaurii dormitează-n găuri subterane,
doar un astru-nchis mai vrea să vadă
cerurile deschizându-se-n floare.
Mii de maci
se-aud purtând sufletele lor bolnave
de geruri şi zăpezi căzute
din dizgraţie-n noroaie.
Şi e atât de frig, iubite,
nicicând să nu mai pleci
prin alte lumi purtate-n gândul
din urma zilelor de miez de toamnă.

norwegian wood

Ti-am spus ca in camera mea e o toamna permanenta? Frunze trecute de prima verdeata sunt insiruite pe draperiile si pe perdelele bej; biroul, patul, dulapul, noptiera si biblioteca sunt in aceleasi doua culori eterne (maro si bej), mocheta la fel de bej, dar e micul meu covoras de muschi in care mi-am fixat radacinile acum ceva timp. Peretii sunt albi, un alb pe care il gasesti in spitale. Si e frig. E indeajuns de frig ca sa iti dai seama ca e toamna. Pana si Soarele e anemic (lumina care se revarsa din aplica), dar imi place asa. Imi place mai mult cand e intuneric si nu mai vad albul, doar il simt. Ma rog pentru un rosu care nu o sa mai vina. Stau intre pereti albi si parca innebunesc. Halatul o sa mi se transforme intr-o camasa de forta si pisica mea mov o sa ma interneze, nesilita de nimeni, la vreun spital in afara orasului.

E mult prea frig ca sa mai stiu ce am gresit. Oricum, nu pot sa uit partea mea de vina. Si imi pare rau.

Ieri a nins un pic.

Ieri si azi s-ar putea sa fi facut o prostie...om vedea.

Imi tot aduc aminte de anii trecuti. Acelasi gol. Alt gol cand ma gandesc la tot ceea ce am pierdut. Nu numai pe A., ci si pe toti ceilalti. Pana si de Ro. mi-e dor. S-au schimbat atatea. Acum doua veri il ascultam pe Fl. cantand melodia asta la double-six in Jack. Acum nu mai e nimic din ce a fost atunci.

Si ti-am zis ca in camera mea e o toamna permanenta? De greseli, de uitari, de amintiri nostalgice, de lacrimi adunate, de vise neimplinite si de o eterna speranta care ma pazeste.

Da, dragule, poate ca da.

Scrisoare pesimistă (2)

Din neantul uitării toate ajung
pe un ţărm aleatoriu
de nimicnicie.
Dar de ce să îţi vorbesc
de o moarte ce nu îţi aparţine ?
Vreau să-ţi dau fluturi şi cireşe…
Da! Cireşe multe
într-un paner de răchită.
Şi tu-mi vei oferi mandarine,
ne vom aşeza cu gândul
în caleaşca de scorţişoară
şi vom călători pe mare
spre neantul uitării în care toate ajung.

Scrisoare pesimistă (1)

Ca un vânt de scorţişoară
şi aromă de mere coapte
ai venit…
Ca un fluture-n născare
ai plecat…

altele

Cred ca de data asta o sa fac sa fie bine. Cred ca pe tine o sa te pastrez. Cred ca o sa trecem de Revelion (asta daca o sa vrei), pentru ca uneori vreau sa imi demonstrez ca pot. Vreau sa fac sa fie bine, fara pedepsele din trecut.

As vrea doar sa stiu daca...nu, nu trebuie sa te intreb. Nu acum, nu aici, nu asa si posibil ca nu o voi face niciodata.

Incep sa ma simt usor nesigura.

Iar mi-e dor.

Multe flashback-uri.

Si as fi vrut sa-l vad pe Fl. dansand cu B.

Si as vrea sa imi mai spui "servus" ca acum ceva timp. Dar nu pot sa-ti cer asa ceva. Si o sa alerg dupa tine mereu. Si cred ca o sa fiu tare curioasa peste 30-40-50 de ani sa stiu cum mai esti. Si da, stiu ca tu nu prea ai deloc incredere in viitor, nici eu nu am incredere in el si nu il vad cu ochi buni, dar pentru tine o sa fiu vesnic optimista. Si mi-e dor de tine. Aveam senzatia acum cateva luni ca, daca vorbesc cu tine on a daily basis, atunci o sa-mi fie bine si nu o sa am nevoie de nimic si de nimeni altcineva (Elen si Alexandra not included). Acum sunt din nou mai gri fara tine. Si vin ploile si toamna asta imi aminteste de toamna ce a trecut. Si eu toamna ce a trecut vreau sa o uit...dar inca sapa in mine.

o lacrima si am plecat...

DISCOBALLS

DiscoBalls in Club Control maine. Detalii pe titlu.

Is faini baietii si merita!