"Te-am visat", îmi spuneai cu glasul stins de tăceri, "te-am visat şi atât". Aş fi vrut să fie mai mult, însă timpul e scurt, drumul pe care îl am de făcut între garsoniera ta şi patul meu de o persoană e lung şi, deodată, nu mai am chef să stau împrejurul tău. Îţi spun că am obosit, că abia m-am trezit din somn, că noaptea e prea grea şi prea neagră şi moare în mine cu fiecare secundă ce trece printre stelele astea departate. Îţi spun că mi-e silă de mine, că mi-e frică de soarele de dimineaţă, de poleiul de pe străzi, de zăpada ce nu mai vine şi de timpul pe care îl mai am de aşteptat până la primăvară.
Un lucru cunoscut cândva încă mai sapă tunele reci în sufletul meu şi încinge cu un fier roşu amintirea pe retină. Un dans, o melodie, o piesă, mâna mea pe piciorul tău, ochii tăi privind părul meu, fumul de înşelătorie şi delir ce îşi pun amprenta încet-încet pe tot ce ţin eu în suflet.
Te-am visat de prea multe ori şi nu ţi-am spus. Te-am visat ţinându-te în braţe şi ucigându-te cu trei cuvinte. Te-am visat aproape şi m-am trezit într-o lume în care te pierdusem fără drept de apel. Te-am visat acelaşi, te-am visat altfel, te-am visat..., însă e singura formă pe care o mai am să aflu ceva despre tine. Şi mă amăgesc cu iluzia visului, că eşti bine, în viaţă şi că februarie nu a trecut niciodată peste noi. Dar ştiu bine că o să fie iarăşi frig.
Cândva o să mă opresc. Ce o să fac după este un mister pentru mine. Cândva o să te iubesc. Cândva o să mă uit în ochii tăi şi o să-ţi dai seama că mi-am peticit rănile. Cândva o să pot să zâmbesc fără să fac un efort. Cândva încă îmi pare departe.
A existat un moment în care, dacă aş fi ascultat de cei din jurul meu, aş fi putut să mă salvez şi să fiu un copil mai viu. A existat un moment, dar am cedat tentaţiei şi am ajuns aici.
Şi aici e bine, e adevărat, doar că mă simt suspendată.
Un lucru cunoscut cândva încă mai sapă tunele reci în sufletul meu şi încinge cu un fier roşu amintirea pe retină. Un dans, o melodie, o piesă, mâna mea pe piciorul tău, ochii tăi privind părul meu, fumul de înşelătorie şi delir ce îşi pun amprenta încet-încet pe tot ce ţin eu în suflet.
Te-am visat de prea multe ori şi nu ţi-am spus. Te-am visat ţinându-te în braţe şi ucigându-te cu trei cuvinte. Te-am visat aproape şi m-am trezit într-o lume în care te pierdusem fără drept de apel. Te-am visat acelaşi, te-am visat altfel, te-am visat..., însă e singura formă pe care o mai am să aflu ceva despre tine. Şi mă amăgesc cu iluzia visului, că eşti bine, în viaţă şi că februarie nu a trecut niciodată peste noi. Dar ştiu bine că o să fie iarăşi frig.
Cândva o să mă opresc. Ce o să fac după este un mister pentru mine. Cândva o să te iubesc. Cândva o să mă uit în ochii tăi şi o să-ţi dai seama că mi-am peticit rănile. Cândva o să pot să zâmbesc fără să fac un efort. Cândva încă îmi pare departe.
A existat un moment în care, dacă aş fi ascultat de cei din jurul meu, aş fi putut să mă salvez şi să fiu un copil mai viu. A existat un moment, dar am cedat tentaţiei şi am ajuns aici.
Şi aici e bine, e adevărat, doar că mă simt suspendată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu