luni, 20 iulie 2009

hope, my love...

Uite, dragule, iar m-am gandit să îţi scriu. Aşa am impresia că întreţin un fel de corespondenţă cu tine. Să-ţi spun că mi-e tare dor de tine? Poate că ţi-ai dat seama de asta, dar poate că ar trebui să­-ţi şi spun.
Acum ceva timp îţi povesteam de acei demoni pe care mi se părea că îi port cu sau în mine. Am scăpat de ei, părăsindu-i în favoarea problemelor (ştii că îmi place să-mi complic viaţa). Nu e chiar aşa, dar şirul evenimentelor a condus la deznodământul ăsta. Dar tu eşti o oază de speranţă pentru mine. M-ai ajutat să privesc într-un viitor îndepărtat (care sper să nu fie chiar atât de îndepărtat), într-o perioadă când eu nu vedeam decât ziua care îşi revărsa zorii peste mine. Şi nu doar atât. Mi-ai dat speranţă în noi. Pentru noi.
Să-ţi mai spun că zilele astea ţi-am ascultat vocea, privindu-te şi amintindu-mi de tine, de gustul tău?
Să-ţi mai spun că mi-aş dori să te văd într-una din zilele astea?
Închei aici, mă duc să te visez. Poate ne regăsim mâine care a devenit azi de aproape două ore.
Bisous!

Niciun comentariu: