nu pot să spun poveşti faine
atunci când femeia-copil stă lângă umărul meu
şi pictează păsări mari multicolore
deasupra pernei mele din puf de păpădie
şi nu pot să cânt cum aş vrea să pot cânta
când aud doar glasul mamei care îmi şopteşte
că sunt mii de lumini pe cer
mii de avioane care vin şi pleacă
fără să rămână
fără să aducă vreo veste bună
din lumea din afara lumii noastre strâmbe
astăzi a început fără vreun rost
o mică rugăciune de început
către un zeu în care nici unul dintre noi
nu crede
apoi calvarul
şi toate amintirile
şi toate cele uitate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu