o imbratisare

Sa va spun o mica poveste.

Nu ma mai vazusem cu A. de vreo luna dupa incidentul cu "nu mai simt nimic" care m-a lasat si pe mine in aceeasi nesimtire. Apoi, pe 21 martie, intr-o frumoasa zi de vineri, la dirigentie are profa ideea nemaipomenita de a merge la teatru toata clasa. Alesesem eu "Inima de caine" si vroiam sa ma interesez de data, ora, pretul biletelor, rezervari, toate lucrurile de care trebuie sa te interesezi. Inainte de ora de romana, mi-am dat seama ca un coleg are o revista TimeOut si l-am rugat sa mi-o imprumute. Nu am reusit sa scot de acolo decat numarul casei de bilete si apoi am trecut in revista revista. M-am holbat pret de cateva clipe la articole si apoi dau peste sectiunea de concerte unde aflu de un concert Travka, in Clubul Taranului, pe data de 21 martie. La inceput nu mi-am dat seama si am crezut ca ratasem concertul cu cea mai frumoasa nestiinta. Am aruncat revista intr-o doara si m-am indreptat spre banca mea. Apoi, mi s-au aprins majoritatea beculetelor si neuronii atat de pomeniti si-au intrat in drepturi. Am imbrancit lumea de-a dreptul si m-am aruncat, din nou, asupra revistei cu speranta in priviri si cu neliniste in gesturi. M-am uitat la pretul biletului de intrare si mi-am sunat ambii parinti. "Pot sa ma duc la concertul Travka din seara asta?" Da, mi-au spus da, caci altfel, povestea mea, cea de acum, aceasta infima parte dintr-o poveste si mai mare, s-ar fi terminat aici. Am alergat intr-un suflet acasa ajutata de R.A.T.B., am papat, m-am imbracat, aratam cat de cat decent, mi-am pus pantofii (mare greseala) si m-am imbarcat in Fordul care m-a condus pana la Clubul Taranului. deja nu mai stiam ce e cu mine. Cred ca eram acolo cu o colega si alte doua persoane de la TeenPress, Teddy de la CLTB1 si un prieten de-al sau si spre bucuria mea, Shanyi care aducea garoafe. Chiar si acum am un nod in stomac povestind. Mi se pare normal, de fiecare data cand povestesc ceva pentru prima oara ma incearca emotiile pe care le-am simtit atunci.

L-am vazut. Dupa o luna si un scurt istoric, l-am vazut la masa inconjurat de prieteni si cateva printese. Nu imi venea sa cred ca putea sa fie atat de detasat. Oare nu a simtit ca sunt chiar in spatele lui, privindu-l, iubindu-l, dorindu-l si cercetandu-i fiecare gest? Eu il simtisem inca de dinainte de a ajunge in Club. Stiam ca are sa fie acolo. Nu stiam in ce stare aveam sa il regasesc, dar stiam ca avea sa fie acolo. Mi-am facut curaj si m-am indreptat inspre el. L-am salutat. Vroiam sa par ok, detasata ca si el, matura pana in maduva oaselor, indiferenta in fata ochilor lui de un albastru palid. Ne-am sarutat pe obraz. A durut. A durut sa nu il strang in brate si sa ii spun cat de mult il iubeam. A durut sa vad ca se aseaza la loc la masa. A durut sa vad ca nu ii pasa de faptul ca stateam siderata in spatele lui. L-am privit mare parte a serii. Stiu fiecare coltisor in care a stat, cand s-a indreptat spre bar, cand a "socializat", cand, cand, cand...Am pierdut mare parte a concertului, poate chiar tot, coplesita de un val de emotii de dispret si tandrete si amintiri incerte.

La un moment dat, a venit mandrul spre mine. Acelasi dintotdeauna. Era tot el, il vedeam pe omul de care ma indragostisem cu 8 luni inainte. A venit. Pentru mine. Singura clipa in care m-a vazut in toata seara. Atunci m-a simtit cum eram cu adevarat. Am fost asa cum mi-am propus sa nu fiu. L-am simtit mai aproape pentru o clipa si l-am intrebat daca, intr-un viitor nesigur, poate, vom mai putea sa fim iarasi doi. Mi-a raspuns ca nu stie. L-am intrebat daca a venit cu "ea", cu cea pe care mi-o imaginam la bratul lui, in locul meu, dar mi-a facut un mic cadou si mi-a spus ca o "ea" nu exista in momentul acela. Asta m-a bucurat. Apoi, ne-am imbratisat si ne-am clatinat in ritmul muzicii. A fost ultima oara cand am fost aproape de el din toate punctele de vedere. I-am simtit parfumul. Nu vroiam sa il uit. Nu vroiam sa ii dau drumul. Nu mi-am dat seama ce a insemnat cu adevarat acea imbratisare decat dupa mult timp, caci in seara aceea m-am gandit numai la posibilitatea instaurarii unui "noi" pentru o noua zi. Greseam. Acum stiu cat de mult greseam. Imbratisarea asta, dorita probabil de ambele suflete implicate, a insemnat un "adio". Singura despartire viabila din toate cate au fost intre noi. Atunci a fost ultima oara cand l-am simtit. De atunci, mi-am dat seama cat de departe vreau sa stau de el. De omul pe care l-am iubit candva.

Apoi a venit seara si am adormit zambind. De atunci, am invatat sa zambesc din nou. Nu mai era al meu, nu mai eram a lui. Totul era sfarsit.

Iar acum, un nou inceput...